Cleopatra Stratan și-a făcut injectare în buze cu acid hialuronic? Iată care a fost răspunsul artistei

Cleopatra Stratan a dat cărțile pe față și a spus adevărul despre operațiile estetice, după ce fanii i-au spus că sunt de părere că vedeta a trecut prin mici intervenții chirurgicale. Mai exact, aceștia cred că artista a apelat la injectarea cu acid hialuronic pentru a-și mări buzele.

separator

În urmă cu scurt timp, Cleopatra a organizat o sesiune specială pe contul ei de Instagram, ocazie prin care le-a răspuns internauților la cele mai interesante întrebări.

Internauții au profitat imediat de ocazie și au întrebat-o pe Cleopatra Stratan dacă și-a mărit buzele, pentru că, după părerea unui fan, aspectul lor nu ar fi fost același în urmă cu doi ani.

„Zici că ai buze naturale? În urmă cu doi ani, buza de sus nu o aveai aproape deloc. Fără răutate”, i-a scris unul dintre internauți Cleopatrei Stratan.

Artista a și postat curiozitatea admiratorului la InstaStory, dovedindu-i printr-o fotografie realizată în perioada indicată de el, că forma buzelor ei au rămas la fel.

„Acum doi ani… nu s-a schimbat nimic :)”, a fost replica Cleopatrei.

sursa

O sportivă de-a noastră a obținut argint pentru Moldova la Europene

Noutăți frumoase din lumea sportului. Halterofila Teodora Luminița Hîncu a cucerit medalia de argint în proba smuls la Campionatul European de la Tirana, scrie diez.md.

Tânăra sportivă a ocupat locul 4 la aruncat și locul 4 la general.

Tot în categoria de greutate 45 kg, Ecaterina Grabucea s-a clasat pe locul 5 la total.

Olesea și Valera de la Banca de Bancuri au fost nași

Olesea și Valeriu Rașcu, unul dintre cuplurile momentului, cunoscut inclusiv pentru secvențele video hazlii de la Banca de Bancuri, au devenit nași. Deși pe conturile lor de Instagram sau de Facebook nu au apărut imagini cu nunta, o serie a apărut la alții, la invitați. Evenimentul a avut loc aseară, scrie realitatea.md.

Cântăreața Olesea Rașcu, în trecut Olteanu, împreună cu Valeriu Rașcu, or Valera de la Banca de Bancuri, au cununat o pereche de tineri. Imagini cu nunta au apărut la invitați, în special, la un alt cuplu urmărit de internauți – Violeta Scrișu și jurnalistul Dorin Galben.

Mirii nu sunt persoane cunoscute spațiului public.

Din imagini se înțelege că au fost respectate multe din tradiții, cum ar fi: dezbrăcatul miresei, furatul miresei, tortul.

Pe lângă dansatori de muzică populară, la nuntă au fost surprinși băieții de la trupa Akord.

Armata rusă, acuzată că a transformat un supermarket din Mariupol în groapă de gunoi pentru cadavre

Ocupanții ruși au transformat un supermarket din Mariupol într-un fel de groapă de gunoi pentru cadavre, aici fiind aruncate trupurile care au fost scoase de ape din morminte când noile autorități proruse din Mariupol au încercat să restabilească alimentarea cu apă a orașului, provocând inundații masive din cauza rețelei distruse de bombardamente, a declarat duminică Petro Andriușcenko, consilier al primarului ucrainean al Mariupolului, citat de agenția de presă Unian, scrie digi24.ro.

Cadavrele locuitorilor din Mariupol sunt aruncate ca la groapa de gunoi, a spus Andriușcenko într-o postare pe contul său din Telegram, informează Agerpres.

„Noi descoperiri groaznice. În incinta supermarketului ‘Șiri Kum’ de pe bulevardul Libertății, rușii au făcut un fel de groapă de gunoi pentru trupurile neînsuflețite. La modul literal al cuvântului. Aruncă aici trupurile ca la groapa de gunoi”, a spus oficialul ucrainean, care adăugat că această situație relevă o lipsă catastrofală de personal pentru înhumări și faptul că nici măcar morgile improvizate nu mai au capacitatea de a primi un număr atât de mare de cadavre.

La Moscova, autoritățile au declanșat o campanie de recrutare de medici legiști pentru a-i trimite la Mariupol, afirmă Petro Andriușcenko.

Situația legată de morții din Mariupol, port strategic care s-a aflat sub asediu aproape trei luni, este o demonstrație clară a lipsei de umanitate a invadatorilor și amenință cu declanșarea unor epidemii, a declarat oficialul ucrainean.

De asemenea, primarul ucrainean al Mariupolului, Vadim Boicenko, a avertizat împotriva producerii unor focare de infecții vara aceasta în portul de la Marea Azov, între care a menționat dizenteria și ciuma.

Mariupolul, oraș-port strategic în sud-estul Ucrainei, care asigură un coridor terestru între regiunile Donețk și Lugansk, controlate de milițiile proruse, și peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, a fost sub asediu și bombardamente din primele zile ale invaziei ruse, declanșată la 24 februarie, astfel încât acesta aproape că a fost ras de pe fața pământului, puține clădiri rămânând în picioare sau fiind parțial avariate.

Potrivit părții ucrainene, peste 20.000 de localnici au fost uciși la Mariupol în urma agresiunii pe scară largă a Rusiei, oamenii fiind în cea mai mare parte înhumați în gropi comune, notează Unian.

Lista actualizată a ţărilor pentru care se impune carantina la revenirea în România
Articolul anterior
Moldovenii din Franța trebuie să dețină două acte pentru a merge la votare
Articolul următor