Cod roșu în Italia: școlile, grădinițele și universitățile se închid în toată țara, până la 3 aprilie

În Italia, autoritățile au emis cod roșu de urgență, în legătură cu epidemia de coronavirus. ,,Eu rămân acasă” este genericul intervenției. De mâine, Italia va deveni o zonă protejată, a comunicat premierul italian Giuseppe Conte.

separator
„Astăzi este momentul responsabilității”. Premierul Giuseppe Conte a vorbit despre noile măsuri împotriva coronavirusului. „Sunt pe punctul de a semna o măsură intitulată ,,Eu rămân acasă”. Nu mai avem timp, trebuie să renunțăm cu toții imediat”. După ce s-a dispus interzicerea adunărilor pe întreg teritoriul, întreaga țară devine o zonă protejată și nu va exista „nicio mișcare, cu excepția unor motive de muncă sau de sănătate dovedite”.

„Avem o creștere semnificativă a numărului de persoane infectate și decedate. Nu putem permite continuarea meciurilor din campionatul de fotbal, îmi pare rău să o spun, dar fanii trebuie să ia act de ea”.

În toată Italia, activitatea școlilor de toate nivelurile și a universităților este suspendată până pe 3 aprilie, începând de mâine dimineață.

În Italia există 7.985 de pacienți cu coronavirus, cu o creștere de 1.598 de persoane față de ieri.

Astfel, totalul cazurilor se ridică la 9.172. Astăzi au murit 97 de oameni.

Ultima oră! Moldova sistează zborurile din și către Italia. Școlile nu se închid
Articolul anterior
China scapă de coronavirus: în ultimele două zile nu a fost raportat niciun caz nou
Articolul următor
Alte articole interesante