Compania Akson Medical a donat mănuși, uniforme medicale și sisteme de aspirație pentru spitalele din Moldova

Republica Moldova se confruntă cu o situație excepțională în lupta cu COVID-19. Compania medicală Akson Medical a venit cu inițiativa de a fi solidari personalului medical din țara noastră și a donat spitalelor mănuși de protecție, uniforme medicale și aparate de aspirație.

separator

Compania Akson Medical:

,,Odată cu creșterea exponențială a cazurilor de infectări cu COVID-19, suprasolicitarea sistemului medical este inevitabil, iar în lipsa măsurilor de protecție, personalul medical este cel mai vulnerabil.
Timp de mai bine de 10 ani, compania Akson Medical a oferit suport tehnic și educațional sistemului medical din Moldova, promovând produse de cea mai înaltă calitate.

Compania este specializată în distribuția de echipamente și consumabile medicale (măști, mănuși, dezinfectanți, halate chirurgicale ș.a.) ce sunt comercializate în instituții medicale, spitale private, laboratoare, clinici stomatologice și alte instituții.

Reieșind din faptul că cererea pentru produsele de protecție este foarte mare, iar stocurile sunt limitate, compania a luat decizia de a colabora prioritar cu organizațiile non-guvernamentale, instituții și companii care susțin direct instituțiile medicale care luptă împotriva COVID-19.

La data de 20 martie 2020, compania Akson Medical a donat produse medicale indispensabile protecției și prevenirii îmbolnăvirii cu virusul COVID-19 – în total 30.000 bucăți de mănuși medicale, 550 de halate chirurgicale și 50 sisteme de aspirație circuit închis pentru pacienții din Terapie Intensivă, către IMSP Institutul Medicina de Urgență, IMSP Boli Infecțioase Toma Ciorbă: IMSP Spitalul Clinic Republican Timofei Moșneaga.

🏥 IMSP Institutul Medicina de Urgență:
mănuși medicale – 10.000 de bucăți;
halate chirurgicale – 250 de bucăți;
sisteme de aspirație circuit închis – 30 de bucăți.

🏥 IMSP Boli Infecțioase Toma Ciorbă:
mănuși medicale – 12.000 de bucăți;
halate chirurgicale – 200 de bucăți;

🏥 IMSP Spitalul Clinic Republican Timofei Moșneaga:
mănuși medicale – 8.000 de bucăți;
halate chirurgicale – 100 de bucăți;
sisteme de aspirație circuit închis – 20 de bucăți.

Am dori ca exemplul nostru să motiveze și alte companii care pot să contribuie, solidar, față de cei care au nevoie de suportul nostru comun – personalul medical. Ne-am dori să îndemnîm și alte companii să se implice”.

UPDATE/Părinții solistului trupei „7 Klase”, Cătălin Caragea, se află peste hotare
Articolul anterior
În Moldova au ajuns 1000 de teste Covid-19 cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății
Articolul următor
Alte articole interesante