Condiția pe care le-o pune Putin liderilor europeni pentru a redeschide portul Odesa

Președintele rus Vladimir Putin a sugerat că Moscova ar putea redeschide portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră pentru exportul de cereale, cu condiția ridicării sancțiunilor occidentale la adresa țării sale, scrie libertatea.ro.

Liderul de la Kremlin a făcut aceste propuneri sâmbătă, 28 mai, în timpul unei convorbiri telefonice de 80 de minute cu președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz. Totul, în contextul în care la nivel internațional există îngrijorări tot mai mari cu privire la criza alimentară care se profilează din cauza incapacității Ucrainei de a exporta cereale pe fondul conflictului.

În discuția cu Putin, Macron și Scholz au insistat „asupra urgenței ridicării blocadei de la Odesa pentru a permite exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră și pentru a evita o criză alimentară mondială”, potrivit unui comunicat emis de Palatul Elysée.

Cei doi lideri europeni „au luat act de promisiunea președintelui rus de a acorda navelor accesul în port pentru exportul de cereale fără ca acesta să fie exploatat militar de Rusia, dacă va fi mai întâi curățat de mine”, se mai precizează în comunicat. În același timp, Kremliul a transmis că Putin le-a spus lui Macron și Scholz că „Rusia este pregătită să ajute să găsească opțiuni pentru exporturi nestingherite de cereale, inclusiv exportul de cereale ucrainene din porturile Mării Negre”.

„Putin a explicat motivele reale ale dificultăților cu aprovizionarea cu alimente, care au fost rezultatul politicilor economice și financiare eronate ale țărilor occidentale, precum și al sancțiunilor anti-ruse impuse de acestea. (…) Creșterea ofertei de îngrășăminte și produse agricole rusești va reduce, de asemenea, tensiunile pe piața mondială a alimentelor, ceea ce, desigur, va necesita ridicarea sancțiunilor relevante”, mai precizează Kremlinul.

Potrivit Politico, în comunicatul Moscovei nu există nicio mențiune despre operațiunea de deminare din zona portului Odesa. În urmă cu câteva săptămâni, comisarul european pentru agricultură a propus „rute alternative” pentru a transporta cerealele prin porturile Poloniei de la Marea Baltică. Înainte de război, Ucraina putea să exporte în jur de cinci milioane de tone metrice de cereale și până la 700.000 de tone de ulei de floarea-soarelui pe lună prin Marea Neagră. În luna aprilie, a reușit să exporte mai puțin de un milion de tone de cereale.

Cazul tinerei gravide ucisă cu sânge rece, abordat de deputați: ”A murit fiindcă e femeie”

Cazul omorului cu cruzime deosebită al tinerei Ana-Maria, însărcinată în luna a 6-a, a ajuns și în Parlament. Vicepreşedinta Legislativului, Doina Gherman, și-a exprimat solidaritatea cu familia fetei și a anunțat că la 30 aprilie, vor avea loc audieri publice privind „răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave”. „Victima nu are nicio vină. Este de datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie”, a subliniat Gherman, scrie unimedia.info.

„În contextul cazului tragic, soldat cu decesul victimei Ana-Maria, anunț audierile publice privind răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave, care vor avea loc în incinta Parlamentului, în data de 30 aprilie, ora 13:00.

În ultimii ani, chiar dacă RM a întreprins pași importanți în ceea ce privește asigurarea și protejarea drepturilor victimelor violenței în familie, dar și a infracțiunilor privind viața sexuală, se atestă că în cazul comiterii unui omor asupra femeiii, comis inclusiv în contextul unui act de violență în familie, act de violență sexuală, ură sau misoginie, cadrul normativ oferă o abordare generală, lipsită de individualizare, bazată pe caracteristici distincte.

În 2022, 24 de femei și-au pierdut viața, iar în 2023 au fost înregistrate 21 de cazuri de acest gen. Pornind de la importanța și sensibilitatea subiectului, facem apel către toate părțile interesate, în vederea necesității definirii juridice a fenomenului de femicid și măsurile care urmează a fi întreprinse, pentru protecția femeilor și fetelor din RM.

Victima nu are nicio vină. Este de datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie. Fiecare femeie din RM are dreptul să trăiască în siguranță, fie acasă, fie la muncă, fie pe stradă sau în orice alt loc. Ne exprimăm solidaritatea cu familia Anei-Maria, dar și cu toate femeile vicitime ale violenței în bază de gen și reconfirmăm angajamentul în lupta cu violența sub orice formă. Pe această cale invităm toate autoritățile responsabile, instituțiile publice, reprezentanții societății civile și partenerii de dezvoltare să participe la audierile publice”, a punctat Doina Gherman.

Tânăra a dispărut fără urmă, după ce a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din oraș la data de 12 aprilie, ora 21:00, și a plecat într-o direcție necunoscută. Astfel, Poliția a solicitat ajutorul cetățenilor pentru a o găsi.

Ana-Maria Guja era însărcinată în a 6-a lună.

Care e calitatea aerului după praful saharian: Precizările Agenției de Mediu

Cu referire la norul de praf provenit din Deșertul Sahara, ce a cuprins teritoriul Republicii Moldova, Agenția de Mediu informează că în ziua de 24 și începutul zilei de 25 aprilie, în spațiul aerian al țării nu au fost identificate particule de praf de origine africană.

Potrivit Agenției de Mediu, nivelul de poluare a aerului atmosferic în municipiul Chișinău a revenit la fonul normal urban, fiind satisfăcător pentru sănătatea populației și a mediului întreg, transmite Știri.md

Meteorologii din România au anunțat că, în perioada 23-24 aprilie, o masă de aer cu particule de praf saharian va acoperi România și R. Moldova.

Norul a ajuns în Moldova în noaptea de 23 spre 24 aprilie. Așadar, în urma ploii nocturne, automobilele au rămas pline de nisip.  

„În perioada 23 aprilie, ora 09:00 – 24 aprilie, ora 13:00, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii al unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei. Această masă de aer va fi deasupra României marţi şi în prima parte a zilei de miercuri”, se arată în comunicatul publicat de ANM.

 

Oamenii legii din Moldova și România anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat la cerșetorie o femeie cu dizabilități

Ofițerii CCTP, de comun cu procurorii PCCOCS, cu sprijinul autorităților din România, anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat prin cerșetorie o femeie, din anul 2008.

Victima are vârsta de 43 de ani și este cu dizabilitate. Așa cum aceasta avea doi copii și nu avea surse de existență, bunicul a profitat de starea ei și a organizat traficarea ei în afara Moldovei, în scop de cerșetorie. Schema a fost preluată de feciorul acestuia, iar ulterior – de nepot (cu vârste de 63, 42 și 21 de ani).

Cazul a fost deconspirat prin implicarea autorităților din România, unde a fost reținut feciorul învinuit de traficarea femeii – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Procuratura DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. La rândul lor, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni, Moldova. De asemenea, la investigarea cazului a contribuit și centrul european SELEC și agenția Uniunii Europene Eurojust.

Urmare a investigațiilor, a devenit cunoscut faptul că femeia ar fi fost transportată să cerșească în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia. Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu pancarta inscripționată: „Oameni buni, ajutați-mă să strâng bani pentru protezarea picioarelor.”

După circa 16 ani de cerșetorie, însă, nimeni din cei trei de etnie minoritară, investigați pentru traficarea ei, nu i-au cumpărat proteze. Mai mult, pentru ca să evite investigații pentru trafic de persoane din partea poliției în statele în care era determinată să cerșească, a fost perfectat un certificat de căsătorie cu femeia-victimă cu un membru al familiei celor trei. De asemenea, urmare a perchezițiilor au fost depistate și alte pancarte cu mesaje false pentru cerșetorie scrise în limbi străine, precum și arme.

Investigațiile continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Un super-iaht de peste 7 milioane de euro a ars ca o torță într-un port din Anglia. Lumea s-a adunat ca la spectacol
Articolul anterior
Străzi inundate, copaci doborâți și mașini distruse după ploaia torențială din București
Articolul următor