Ploaia torenţială de luni a făcut prăpăd în mai multe regiuni din ţară. Zeci de gospodării au fost inundate şi înnămolite.
În seara zilei de 5 iulie angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați să intervină pentru pomparea apei din mai multe gospodării din țară. Lucrări de evacuare a apei au avut loc în trei gospodării din localitatea Țânțăreni raionul Anenii Noi, dar și în localitatea Todirești a aceluiași raion.
Totodată, salvatorii au fost solicitați pentru a efectua lucrări de pompare pe mai multe adrese din municipiul Chișinău și anume; C. Negruzzi, 31 August, Grenoble și Albișoara. Intervenția angajaților IGSU a fost necesară pentru evacuarea apei din mai multe gospodării din raioanele Strășeni, Basarabeasca și Căușeni.
În staul Ucrainca a raionului Căușeni, salvatorii monitorizează situația din preajma unui pod, unde torentul de apă în urma precipitațiilor s-a scurs. În urma ploilor abundente nu au fost raportate victime și nici drumuri blocate. În continuare situația este monitorizată de IGSU. Salvatorii îndemnă gestionarii de bazine acvatice să supravegheze starea barajelor și a digurilor de protecție pentru prevenirea inundațiilor locale. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.
Pompierii au intervenit cu tehnică specializată și motopompe în localități din raioanele Basarabeasca, Ialoveni, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Strășeni, Căușeni, dar și municipiul Chișinău. Mai mult, salvatorii au efectuat lucrări de defrișare a arborilor căzuți în urma vântului puternic. Angajații IGSU au săpat canale de scurgere a apelor pluviale pentru prevenirea subinundării anumitor zone care se aflau în pericol. În orașul Căușeni pompierii au fost solicitați pentru evacuarea nămolului și a apei din gospodării de pe străzile Păcii, Tighina, dar și din localitatea Copanca și satul Răscăieți a raionului Ștefan Vodă.
De intervenția specialiștilor a fost nevoie și în localitatea Ruseștii Noi Ialoveni, dar și pe mai multe adrese din orașul Anenii Noi. Pentru prevenirea consecințelor inundațiilor, angajații IGSU au efectuat lucrări de pompare în orașele Durlești și Codru din municipiul Chișinău. În total salvatorii au intervenit în 33 de situații pentru eliberarea gospodăriilor de apă.