Îngrozitor. Copii drogați și traficați în scop sexual în Chișinău, de către o minoră de 17 ani

Oamenii legii anunță despre plasarea în arest preventiv a unei minore cu vârsta de 17 ani, învinuită de trafic de copii în scop sexual, în Chișinău.

separator

Astfel, cu sprijinul Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, în cadrul dosarului aflat în exercitarea procurorilor PCCOCS, a fost stabilit faptul că în perioada 2018-2020, adolescenta le determina pe alte adolescente, care veneau din familii social vulnerabile, să consume droguri și să presteze servici sexuale, în scop comercial. În prima etapă, aceasta făcea cunoștință și selecta viitoarele victime pe rețelele de socializare, dar și din rândul elevelor din gimnaziul în care învăța și ea. Ulterior, identifica clienții, stabilea condițiile și închiria spații locative în diferite sectoare ale capitalei în acest scop. De multe ori, victimele erau expuse chiar în stradă, mai exact pe șoseaua Calea Moșilor din capitală.

Zilnic, adolescentele cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani deserveau în jur de 5-8 clienți, iar banii primiți de la aceștia erau luați de către învinuită. În schimb, adolescentele primeau doar hrană și droguri de tip PVP (denumite „sare”).

Adolescenta a fost reținută în sectorul Ciocana al capitalei. După reținerea ei pentru un termen de 24 de ore, în data de 6 mai 2020, procurorii PCCOCS i-au înaintat învinuirea și au solicitat plasarea ei în arest preventiv pentru 30 de zile, în scopul continuării investigațiilor. Demersul procurilor a fost admis de către judecătorul de instrucție, cu eliberarea mandatului de arest pentru 25 de zile. Dacă îi va fi demonstrată vinovăția în instanța de judecată, în virtutea faptului că nu atins vârsta majoratului, învinuita riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 12,5 ani.

Adolescentei i-au fost asigurate serviciile pedagogului, psihologului și apărătorului. De consiliere psihologică vor beneficia și victimele învinuitei.

Victimele, originare din suburbiile capitalei și raioanele centrale ale țării, erau impuse să presteze servicii sexuale chiar și în perioada de pandemie, fapt care are un impact major asupra măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, întreprinse de către autorități.

Operațiunea VITEZA, mii de încălcări comise de șoferi

Timp de o săptămână, polițiștii INSP au fixat peste 5 mii de încălcări rutiere comise de șoferi, anunță Poliția.

Operațiunea (acțiune sub egida #ROADPOL) are scopul diminuării numărului de accidente rutiere, dar şi sporirea nivelului de disciplină al participanților la trafic.

În premieră, Poliția Națională a fost dotatăcu cinci bărci de patrulare de către Autoritatea Polițienească Suedeză

În premieră, Poliția Națională a fost dotată de către Autoritatea Polițienească Suedeză cu cinci bărci de patrulare.

Timp de trei zile, 9 angajați ai subdiviziunilor Poliției Naționale, precum și reprezentanți ai altor entități ale MAI, au fost instruiți în utilizarea bărcilor cu motor.

Ulterior, aceștia vor putea interveni în cadrul activităților de supraveghere și intervenție în zonele acvatice.

Instruirile au avut loc sub îndrumarea specialiștilor suedezi, care au furnizat cunoștințele și abilitățile necesare pentru operarea eficientă a acestor mijloace de transport pe apă.

Astfel, vom extinde capacitatea operațională a angajaților poliției, facilitând intervenția rapidă și eficientă în situații de urgență.

Gest emoționant și salvare dramatică al unui ucrainean. A îngenuncheat și a sărutat pământul românesc

Doi cetățeni ucraineni, de 30 și 31 de ani, au fost salvați după patru zile pe care le-au petrecut în munții din Maramureș. Cei doi făceau parte dintr-un grup mai mare, care a pornit spre România, pentru a nu ajunge pe front, scrie adevarul.ro.

Alarma s-a dat pe 18 aprilie, la ora 5.00 dimineața, anunțând că un grup de trei ucraineni s-a rătăcit în munți după ce aceștia au trecut granița ilegal și au nevoie de ajutor. O echipă de salvamontiști și polițiști de frontieră au pornit imediat în căutarea lor. Unul a fost găsit, însă ceilalți doi, nici urmă de ei. Căutările au încetat seara, dar între timp mai era căutat un grup de patru ucraineni care, la fel, au trecut granița ilegal în România.

Despre acest grup, echipa de slvatori a aflat după ce, pe traseu, au întâlnit unul dintre ei care era echipat și nu avea nevoie de ajutor.

Astfel, salvamontiștii și polițiștii de frontieră au început să-i caute și pe ceilalți. Doi dintre ei au fost găsiți astăzi, după ce au petrecut patru zile în munți, unde a nins, iar temperaturile au fost negative, ei nefiind echipați de munte.

Găsiți cu ajutorul elicopterului

Pentru că noi nu spunem niciodată „nu”, astăzi după câteva ore de căutări în care am folosit elicopterul SMURD am reușit să găsim doi ucrainieni din grupul celor patru (zona Repedea – Poienile de sub Munte). Cei doi au 30 și 31 ani și sunt plecați din Ucraina din dată de 16 Aprilie. Ambii au fost predați echipajelor Ambulanței și respectiv SMURD veniți în sprijin”, a precizat Dan Benga, șeful Serviciului Județean Salvamont Maramureș.

Când a fost coborât din elicopter băiatul de 31 ani care de-abia se mai deplasa, a îngenuncheat plângând și a sărutat pământul, ulterior strângându-ne în brațe pe fiecare și mulțumindu-ne că l-am salvat”, a mai relatat Benga.

Din păcate, despre primii doi căutați nu există informații. Se presupune că ar fi în viață și ar fi fost preluați de grănicerii ucraineni, dar informațiile sunt incerte.

Solomon Dendrarium – cel mai bun complex din Chișinău! Peste 60% din apartamente vândute
Articolul anterior
Ce povești dulci îi pui copilului să asculte cât #StămAcasă
Articolul următor