Copiii părinților vaccinați, care se întorc din zone roșii, vor fi plasați în carantină la intrarea în România

Copiii care călătoresc în străinătate împreună cu părinți vaccinați vor fi obligați să stea în carantină la întoarcerea în România timp de 10 zile dacă țara în care au călătorit are incidență ridicată de Covid-19, se arată într-o precizare a autorităților.

foto: iStock

Despre aceasta a anunțat astăzi într-o conferință de presă Anca Sorescu, reprezentant al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) din România.

Obligația carantinării în cazul acestor familii vine în contextul în care Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat luni o hotărâre care stipulează că persoanele care vin din străinătate în România și au făcut ambele doze de vaccin (inclusiv rapelul) nu mai sunt obligate să stea în carantină.

Întrebată ce se întâmplă în cazul familiilor cu copii, știind că minorii nu se vaccinează, Anca Sorescu a spus: ”Situația variază în funcție de țara unde călătoresc.

Dacă merg într-o țară cu incidență ridicată, copilul reprezintă un risc, e un vector, de aceea el trebuie să stea în izolare 10 zile și unul dintre părinți trebuie să stea acasă cu copilul”. 

sursa: www.g4media.ro

Premieră medicală în țara noastră: o femeie cu anevrism, operată printr-o metodă minim invazivă de către medicii moldoveni
Articolul anterior
Igor Dodon: ,,În fiecare an de Bobotează, obișnuiesc să fac baie în apa rece a unui lac”
Articolul următor
Alte articole interesante