Copil de 5 ani, împuşcat mortal de fratele mai mare la picnic

Un copil de 5 ani a fost împuşcat de fratele său mai mare în timpul unui picnic, în zona localităţii Mădăraş, Mureş. Arma a fost lăsată nesupravegheată de un pădurar care participa la picnic.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, la marginea unei păduri din apropierea localității Mădărași, un minor de 5 ani a fost împușcat accidental în zona pieptului de către un alt minor de 8 ani cu o armă cu aer comprimat ce aparținea unui angajat al Ocolului Silvic și care a fost lăsată nesupravegheată.

Minorul se afla în stare de inconștiență, iar echipele de salvare sosite la fața locului au încercat resuscitarea acestuia, însă fără succes.

Din primele verificări a rezultat că mai multe familii cu copii au ieșit la un picnic, printre care și un pădurar care avea asupra sa o armă de agrement (tir sportiv), cu aer comprimat, neletală. Acesta a lăsat arma nesupravegheată, iar un copil de 8 ani s-a jucat cu aceasta și a tras către un alt minor, de 5 ani, rănindu-l în zona toracelui, precizează polițiștii.

sursa

Grecia deschide terasele, cafenelele şi restaurantele, după o pauză de 6 luni
Articolul anterior
Vremea se încălzește. Câte grade vor indica termometrele în următoarele zile
Articolul următor
Alte articole interesante