Cornelia şi Marcel Ştefăneţ: Am fost supăraţi înainte de lansare şi foarte fericiţi în timpul evenimentului!

Au avut emoţii mai mari ca în ziua nunţii lor. Cuplul Ştefăneţ în sfârşit au scos în ochii lumii copilul lor…creativ. Să nu credeţi că am ratat vreo naştere. Ideea este că atât cât părinţii lui Marcel şi ai Corneliei  aşteaptă cu nerăbdare un nepot, tinerii tot de lucru se ţin. „Endless Love” este noul videoclip pe care îl puteţi savura şi comenta pe unica.md.

separator

Lansarea acestuia a avut loc într-o ambianţă foarte prietenoasă alături de cei mai fideli fani. Cornelia s-a afişat într-o ţinută colorată asortată cu dispoziţia. Câteva zile înainte de lansare postase pe facebook un mesaj plin de descurajare:

“Imi pare enorm de rau că pregătirile pentru lansare nu aduc doar emoții și  momente frumoase….ci supărări și neînțelegeri care personal pe mine mă rănesc foarte tare….(Cornelia)”

Dar se pare că, apele s-au limpezit.  Cornelia regretă că la eveniment nu s-au afişat toţi invitaţii, şi-ar fi dorit să le fie alături, pentru că este  prima producţie video semnată în duet.

Jurnaliştii nu s-au abţinut să nu întrebe de ce vin iarna cu un videoclip estival. Răspunsul nu a întârziat să apară. Nu au reuşit să-l filmeze integral. În schimb consideră că este o posibilitate de evadare.

Marcel: „ Această vacanţă în Grecia a fost o provocare pentru noi. Eu în premieră am urcat pe bicicletă neavând idee cum se conduce.  Mi-am dat seama că dacă nu fac faţă cerinţei regizorului, voi arăta prost în faţa echipei. M-am străduit să dau bine în faţa soţiei dar şi a echipei.  Sper să apreciaţi rezultatul.”

Cornelia: “Avem emoţii frumoase, deosebite pentru că am lansat primul nostru videoclip…evident sunt nişte trăiri unice! Totul a decurs superb,au venit să ne susţină oamenii dragi sufletelor noastre! Din păcate nu au fost toţi cei care ne-au promis că vor veni. În fine, suntem mândri de noi că am reuşit să organizăm un eveniment frumos şi cald, aşa cum ne-am dorit.

Mulțumim mult tuturor: parinţilor şi prietenilor!”

Text: Olga Chirica

Orașul în care localnicii au acces gratuit la piscine în zilele caniculare

Vecinii bulgari pătimesc din cauza valului de caniculă. În sudul Bulgariei, pompierii se luptă cu incendii de vegetație, iar în nord-vest sunt prognozate temperaturi de 43 de grade Celsius. Atmosfera este sufocantă și la croați.

Termometrele de la intrarea într-o piscină publică din Zagreb indică 35 de grade Celsius. Este neobișnuit de cald pentru capitala Croației, motiv pentru care autoritățile locale au decis ca, timp de trei zile, accesul la cele cinci bazine din oraș să fie gratuit, conform stirileprotv.ro.

Apa are 27 de grade Celsius și este perfectă pentru cei dornici să se bălăcească în voie.

Cinci mii de persoane au ajuns la piscinele publice din Zagreb weekendul trecut. Potrivit estimărilor, în acest final de săptămână, numărul se va dubla.

Și bulgarii dau piept cu temperaturi greu de suportat. La Sofia sunt așteptate astăzi 36 de grade Celsius. Primăria a trimis cisterne ca să ude din plin bulevardele circulate și a creat puncte unde sunt împărțite sticle cu apă. În alte regiuni ale țării este și mai cald. Vor fi maxime de 43 de grade în următoarele zile.

Bulgaria se află sub un val de caniculă încă din iunie – considerată cea mai călduroasă lună din 1930, de când se fac măsurători oficiale. 

Două femei s-au înecat în râul Nistru

În ciuda avertismentelor repetate, o nouă tradegie s-a produs la scăldat în Nistru. Două femei, de 29 de ani și de 19 ani, ambele din regiunea transnistreană, au murit înecate.

Primul caz s-a produs ieri, în localitatea Chițcani. Femeia de 29 de ani era pe malul apei împreună cu copilul ei de 3 ani, cu sora sa și mai mulți prieteni și se știe că au consumat alcool. Femeia a intrat în apă împreună cu un prieten și doi minori dar imediat a dat semne că se îneacă. Bărbatul care o însoțea a ajutat copii să ajungă la mal, iar când a revenit, victima dispăruse deja sub apă, potrivit TVR Moldova.

Al doilea caz s-a produs după lăsarea întunericului. Femeia de 19 ani se afla la o aniversare împreună cu mai mulți prieteni și, desi au consumat alcool, au intrat în apă adâncă. Bărbații au fost luati de curenti și au fost salvați de un pescar. Doar tânăra s-a dus sub apă și nu a mai putut fi salvată.

Amenajarea amfiteatrului din sectorul Ciocana este aproape gata. Cum pot locuitorii orașului să-și petreacă timpul aici

Primăria Chișinău anunță că lucrările de construcție ale unicului Amfiteatru din sectorul Ciocana au fost finalizate, urmând a fi instalat sistemul de irigare și amenajat spaţiul verde.

Chișinău: Construcția Amfiteatrului din sectorul Ciocana, finalizatăFoto: chisinau.md

Amfiteatrului din bd. Mircea cel Bătrân 4/3 a fost creat de la zero, iar zona adiacentă a fost amenajată cu două terenuri de joacă și unul de fitness, spațiu unde doritorii pot juca șah, zone de odihnă pentru copii și maturi și a fost instalat mobilier urban. Totodată au fost instalate camere de supraveghere video și sistemul de iluminat public.

Reparate au fost și scările care duc către I.P. L.T. „Gaudeamus” şi amenajate rampe de acces pentru persoanele cu necesităţi speciale. Au fost create noi căi de acces spre scuarul cu amfiteatru.

Amfiteatrul deja găzduieşte diferite evenimente culturale în aer liber.

gallery images

Lenuţa Burghilă slăbeşte cu dovleac copt!
Articolul anterior
Premiile Unica.md la un an de activitate
Articolul următor