Coronavirus: prognozele epidemiologilor moldoveni pentru toamna 2020

Numărul persoanelor din Republica Moldova infectate cu Covid-19 ar putea creşte semnificativ la toamnă, când ar putea avea loc al doilea val al pandemiei.

separator

O declaraţie în acest sens a fost făcută de Alexei Ceban, epidemiolog în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP) la emisiunea „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, transmite trm.md.

În context, specialiştii din domeniul sănătăţii au îndemnat, în mod repetat, populaţia să respecte toate măsurile de protecţie recomandate de către medici. Potrivit lor, doar astfel putem preveni „sufocarea” sistemului se sănătate din Republica Moldova.

Potrivit lui Alexei Ceban, în prezent, se atestă o stagnare a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 înregistrate în Republica Moldova.

„În ultimele patru săptămâni observam o descreştere a cazurilor, dar asta nu înseamnă un succes în controlul infecţiei. Avem foarte mult de lucru.

Totul depinde de noi înşine. Orice am face noi ca autorităţi, mesajul este perceput de populaţie şi măsurile sunt respectate de populaţie.

Dacă nu le respectăm, atunci vom continua să înregistrăm creşteri ale numărului de infectări. În toamnă sunt prognozate creşteri foarte mari şi nu doar în Republica Moldova”, a declarat Alexei Ceban.

Potrivit secretarei de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale Mariana Golovaci, în prezent, presiunea asupra sistemului de sănătate este enormă.

Potrivit ei, doar responsabilizarea şi conştientizarea pericolelor pe care le reprezintă acest tip nou de Coronavirus ar putea reduce din numărul de cazuri raportate în ţara noastră.

„Efortul asupra sistemului de sănătate în aceste momente este unul enorm. Desigur, este o uşurare atât pentru sistem, cât şi pentru doctori descreşterea numărului de cazuri, pentru că permite să eliberăm un anumit număr de paturi, să asigurăm o capacitate mai bună a secţiilor de terapie intensivă.

Putem să atingem acest scop doar dacă fiecare dintre noi va respecta normele epidemiologice recomandate de autorităţi”, spune Mariana Golovaci.

„Regiunea de sud a ţării, în special UTA Găgăuzia, a înregistrat în ultimele 14 zile cel mai mare număr de infectări cu COVID-19”, remarcă Alexei Ceban.

Potrivit lui, în acelaşi timp, se atestă o creştere a numărului de îmbolnăviri în centrul ţării, cu menţinerea epicentrului la Chişinău, Orhei şi Străşeni. Se măreşte numărul de cazuri raportate şi în regiunea de nord a ţării, cu precădere în raionul Soroca.

La rândul ei, Mariana Golovaci dă asigurări că sistemul de sănătate este gata să asigure toţi pacienţii testaţi pozitiv cu asistenţă medicală.

„Situaţii că nu o să avem locuri şi paturi sunt sigură că nu o să fie. Toate spitalele sunt implicate în tratament. În fiecare spital sunt o secţie sau două care prestează tratamente pentru pacienţii testaţi pozitiv la COVID-19”, a mai menţionat secretara de stat de la Ministerul Sănătăţii.

„Zilnic facem în medie peste 1.500-2.000 de teste. Autorităţile încearcă să sporească capacitatea de laborator ca să facem faţă ulterior perioadei care e posibil sa fie cu intensitate destul de mare în toamnă.

Suntem asiguraţi pe deplin cu numărul de teste necesare zilnic. În perioada cea mai apropiată vine un nou lot de teste, care va suplini rezervele pentru viitorul apropiat”, a mai declarat Alexei Ceban.

În context, autorităţile îndeamnă cetăţenii să respecte normele epidemiologice şi recomandările medicilor, între care – respectarea distanţei sociale, purtarea măştii în spaţiile publice, evitarea locurilor aglomerate.

Potrivit lor, dacă se va menţine şi în continuare un trend al creşterii numărului de cazuri de infectări cu COVID-19, va fi mult mai complicat să fie ţinute sub control cazurile grave şi de deces.

„Doar respectarea măsurilor pe care le recomandăm ar putea să micşoreze acest val de infectări şi epuizarea medicilor”, au conchis specialiştii din sănătate.

O trotinetă electrică lăsată la încărcat a distrus un bloc din Iași. A urmat un incendiu care i-a provocat arsuri grave proprietarului

S-a cutremurat un bloc din Iași în urma unui incident șocant. O trotinetă electrică lăsată de proprietar la încărcat, în sufragerie, a explodat.

Deflagrația a fost atât de puternică, încât peretele exterior al apartamentului a fost smuls și azvârlit în fața imobilului. Posesorul trotinetei a fost rănit în incendiul care a urmat.

30 de oameni și-au părăsit în grabă locuințele după ce în blocul lor cu 10 etaje, de peste drum de Grădina Copou, în apartamentul de la etajul 5, acumulatorul unei trotinete electrice, lăsat sub tensiune, s-a supraîncarcat și a explodat, transmite protv.ro.

Deflagrația a fost atât de puternică încât a rupt peretele exterior din beton al camerei în care se afla vehiculul cu două roți.

În apartamentul din Iași, un bărbat de 22 de ani a suferit arsuri.

Sabin Maxim, vecin: „Băiatul cerea ajutor, striga după ajutor și mult fum, foarte mult fum. L-am luat, l-am dus jos. Era speriat și dezorientat. L-am scos afară, am sunat la 112. L-am întrebat ce s-a întâmplat și a zis că trotineta i-a explodat.”

Vecină: „A pocnit odată și a sărit geamul pe acolo bucățile toate în jos.”

Vecină: „Deodată a început să zboare sticle și ce mai vedeți pe acolo cărămizile.”

Vecin: „Băiatul era scos afară stătea acolo lângă bară ars tot piciorul săracul.”

Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași: „O intoxicație cu fum. Este în unitate primire urgențe a spitalului. Prezintă o arsură la nivel planetar gradul doi.”

În România nu există o situație cu numărul incendiilor pornite de la acumulatorii trotinetelor – dar pompierii din alte țări vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Brigada de pompieri din Londra, de pildă, a raportat anul trecut 12 incendii provocate de trotinete electrice.

În cazul exploziei din blocul de lângă Grădina Copou, a fost deschisă o anchetă. S-a stabilit că tânărul rănit era în vizită la prietena lui – care locuia acolo cu chirie. Trotineta era la încărcat în sufragerie și a avut ghinionul să se afle lângă ea atunci când a explodat.

Ce face ca bateriile trotinetelor, de cele mai multe ori de tipul litiu-ion sau litiu-polimer, să ia foc? Poate fi vorba de o defecțiune sau de o deteriorare fizică a acestora sau, în cele mai frecvente cazuri, de o supraîncarcare.

Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași: „O singură celulă Li-ion defectă este suficientă pentru a declanșa procesul cunoscut sub numele de ambalare termică. Când una dintre celule se defectează, celulele din jur încep să se supraîncălzească în scurt timp și apare fenomenul de ambalare termică, ceea ce poate duce rapid la incendii devastatoare”.

Încă o tânără, surprinsă în mașina bărbatului reținut de poliție. Oamenii legii cer ajutorul cetățenilor

În această imagine este mașina în care a urcat fata de 19 ani pe o stradă din Orhei. Aceasta a fost fixată de camerele de monitorizare a traficului, spre Chișinău, cu puțin timp înaintea reținerii bărbatului, comunică Poliția.

Suspectul avea alături o tânără care poate fi martor important pe acest caz.

Rugăm fata din imagine și persoanele care o recunosc să ne informeze.

Identitatea fetei și sursele de informare vor fi protejate de Poliție. Mizăm pe colaborarea tinerei cu organele de drept, declarațiile ei sunt foarte importante pentru găsirea fetei dispărute.

Numărul la care puteți oferi informații este 060033442.

Mobilizare masivă a Poliției pentru a o găsi pe tânăra din Orhei dată dispărută

Inspectoratul General al Poliției solicită ajutorul cetățenilor pentru a o găsi pe tânăra dispărută.

Începând cu ora 10:00, oamenii legii se vor mobiliza în număr mare la Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

„Poliția se va mobiliza masiv dimineață la ora 10:00, în adiacentul Primăriei din localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești. Fiecare dintre voi ne poate fi de mare ajutor. Mizăm pe suportul dumneavoastră”, se arată în mesajul oamenilor legii.

Anterior, autoritățile au făcut un apel către cetățeni, în special femei, să sesizeze de urgență Poliția în cazul în care au avut tangențe dubioase sau cu tentă infracțională cu șoferul reținut.

Șoferul de 45 ani a fost identificat și reținut pe data de 16 aprilie, însă refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Între timp, Poliția Națională anunță că în comun cu angajații altor subdiviziuni specializate, voluntari, vânători și localnici, o caută în continuare pe Ana-Maria. Întrucât au apărut noi circumstanțe, oamenii legii au extins căutările și în raionul Telenești.

Ultima dată când a fost văzută, tânăra purta pantaloni negri, maiou alb și o bluză neagră.

Semnalmente: înălțimea 1.65 m, păr castaniu, ochi căprui. Persoanele care au văzut-o sau cunosc locul aflării tinerei, sunt rugate să sune la 112.

Amintim că tânăra de 19 ani, dintr-o localitate din Orhei, a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din Orhei la data de 12 aprilie, ora 21:00, iar de atunci este de negăsit.(video) Poliția solicită repetat suport după dispariția unei tinere din  Orhei. Șoferul suspect nu colaborează

Rezultatele testelor celui mai avansat vaccin anti-Covid-19
Articolul anterior
Regiunile din Spania în care, de astăzi, mască este obligatorie chiar și pe plaje
Articolul următor