Cozi uriașe. Moscoviții au luat cu asalt centrele de vaccinare

Locuitorii Moscovei au stat la coadă la celebrul magazinul GUM din Piața Roșie din capitala Rusiei, în cea mai fierbinte zi de iunie, în așteptarea vaccinului anti-Covid. Unii pentru a-și păstra locul de muncă, alții din dorința de a se proteja în timp ce varianta Delta a coronavirusului se extinde tot mai mult în țară.

Cozi uriașe la vaccinarea obligatorie în Moscova: Angajații riscă să rămână șomeriFoto: Profimedia

„Nu sunt împotriva vaccinurilor, pur și simplu nu credeam că am nevoie de unul, deoarece am avut deja Covid”, spune Aleksei, un barman în vârstă de 31 de ani, în timp ce stă la coadă pentru a intra în centrul de vaccinare. Acesta este situat la ultimul etaj al clădirii, dar coada șerpuia în jos până la mezanin.

„Cu toate acestea, din moment ce lucrez într-un restaurant, angajatorul nostru ne-a dat termen până vineri să ne vaccinăm, deoarece luni intră în vigoare cerințele de cod QR și un test de anticorpi durează aproximativ două săptămâni, așa că am decis să o fac”, a spus el.

Săptămâna trecută, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a ordonat vaccinarea obligatorie pentru 60% din angajații din sectorul serviciilor din oraș și a adăugat restricții legate de restaurante și evenimente, care impun oamenilor să scaneze un QR care confirmă vaccinarea.

Începând cu 28 iunie, toate cafenelele și restaurantele din Moscova vor servi doar clienții care au fost vaccinați, au avut COVID-19 în ultimele șase luni sau au un test negativ făcut de cel mult 78 de ore.

Potrivit decretului primăriei, angajații din sectorul serviciilor trebuie să facă prima doză de vaccin până la 15 iulie și a doua doză până la 15 august. Sunt obligați să se vaccineze toți angajații din comerțul cu amănuntul, saloane de înfrumusețare, cluburi de fitness, curățenie, servicii de alimentație și catering, oficii poștale, bănci, educație, sănătate, servicii sociale și instituții culturale.

Chiar dacă vaccinarea rămâne voluntară în Rusia, lucrătorii din domeniul serviciilor din Moscova riscă să-și piardă locul de muncă dacă decid să nu facă vaccinul.

„Dacă un moscovit lucrează în sectorul serviciilor, trebuie să fie vaccinat. Dacă au luat o decizie de a nu se vaccina, atunci ar trebui să înceteze pur și simplu să lucreze în sectorul serviciilor ”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Un sondaj al site-ului de angajări SuperJob publicat joi arată că 6 din 10 moscoviți sunt împotriva restricțiilor impuse în cafenele și restaurante.

Ilia, în vârstă de 24 de ani, este un chelner care a decis să se vaccineze numai după ce a fost somat de angajatorul său.

„Nu mă tem de vaccinuri, dar pur și simplu nu m-am gândit la asta. Dacă trebuie, o voi face”, a spus el.

Noile măsuri vin după ce un numărul cazurilor de infectare cu varianta Delta a coronavirusului au umplut spitalele Moscovei. Joi au fost raportate peste 8.500 de infecții și 92 de decese în capitala Rusiei.

sursa: www.digi24.ro

Tânăra mămică Gloria Gorceag a oferit detalii despre naștere: ,,O cezariană neplanificată care mi-a dat planul peste cap”
Articolul anterior
Marcela Dedin a devenit mămică a treia oară: ,,A venit pe lume azi, de Sânziene”
Articolul următor
Alte articole interesante