Creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu au voie creștinii în aceste zile

Postul Paștelui se încheie cu Săptămâna Patimilor, numită în popor și Săptămâna Mare, care precede marea sărbătoare a Învierii lui Iisus Hristos. În această săptămână, gospodinele fac curățenie generală în case, vopsesc ouă, coc cozonaci și pregătesc bucate pentru masa de Paște, informează unica.md.

Din seara Duminicii Floriilor și până în Vinerea Patimilor, în biserici se săvârșește slujba Deniilor, rânduieli care evidențiază momentele tragice ale jertfei lui Iisus.



Lunea Mare

În Lunea Mare femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. O zicală din popor spune: „Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”

Marțea Mare

În Marțea Mare se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri și se fac treburile grele pe lângă casă.

Miercurea Mare

Aceasta este ultima zi în gospodinele mai au dreptul să facă treburile casnice. Se spune că, începând cu Miercurea Mare, bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute soțiile.

Joia Mare

Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morții. În această zi femeile merg la biserică, unde dau de pomană colaci de post, vin, miere și fructe. În după-amiaza Joii Mari se coace pasca, cozonacul, biscuiții și pâinea.

Vinerea Mare

În Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor se ține post negru. Nu se face treabă sau mâncare în această zi. Seara  se merge la biserică pentru a participa la slujba Prohodului și trecerea pe sub Sfântul Aer.

Sâmbăta Mare

În Sâmbăta Mare se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paște, se vopsesc ouăle și se scot hainele noi pentru Înviere.

Spre seară, se pregătește un coș cu diverse bucate, iar în jurul orei 00:00 toți credincioșii merg la biserică pentru a participa la Slujba de Înviere, la sfârșitul căreia se vor sfinți bucatele din coș, pasca și ouăle roșii.

Anastasia Nichita a dezvăluit data nunții și a cununiei, dar și când vor anunța sexul bebelușului!

Zile numărate până la evenimentul care a primit în avans titlul de „nunta anului”. Sportiva de aur a Moldovei, Anastasia Nichita, însărcinată în 22 de săptămâni, va îmbrăca rochia de mireasă, ba chiar mai multe rochii, peste nouă zile. Luptătoarea olimpică și viitorul ei soț, campion mondial la arte marțiale, au ales să se cunune înainte de nuntă și tot atunci vor afla și sexul bebelușului.

Pe pagina sa de Instagram, Anastasia scrie că ceremonia religioasă și gender reveal vor avea loc la 30 aprilie, iar marea petrecere se va desfășura pe data de 3 mai, într-un restaurant din Capitală. Sportiva va schimba câteva rochii de mireasă, la care încă se lucrează în atelier, transmite Știri.md cu referire la cancan.md.

„Nunta anului” urma să aibă loc în august, atunci când cuplul de sportivi își sărbătorește aniversarea relației. Însă așa cum Anastasia urmează să devină mamă la finalul verii, s-a decis desfășurarea nunții în mai.

Nașii lor sunt Valeriu și Efrosinia Guzun, fondatorii prestigiosului liceu din Capitală „DaVinci”.

Scandal pe holurile Casei Albe. S-ar fi luat la bătaie chiar în fața președintelui Trump

Scandal pe holuri la Casa Albă, din cauza măsurilor fiscale nepopulare impuse de administrația Trump. Șeful Departamentului de Eficiență guvernamentală, Elon Musk, s-ar fi luat la harță cu secretarul Trezoreriei, Scott Bessent.

Tensiunea a ajuns la apogeu săptămâna trecută, când cei doi au avut o discuție aprinsă pe holurile Casei Albe, au declarat pentru The Post două surse care știau de dispută.

Conversația, despre fiscul american – a devenit atât de tensionată, încât cei doi bărbați s-au luat la bătaie în fața președintelui Trump.

„Elon țipa și divaga, iar Scott pur și simplu nu a mai suportat”, a declarat o sursă apropiată Casei Albe, potrivit New York Post.

O a doua sursă apropiată Casei Albe a declarat că acel conflict a avut la bază viziunile diferite pe care cei doi bărbați le au asupra reformei, Musk având o abordare mai agresivă.

Trump Jr. vine în România. Pentru a sta la masă cu fiul președintelui american, invitații vor scoate 10.000 € din buzunar

Fiul cel mare al președinte american participă la un eveniment privat organizat de Adrian Thiess. Donald Trump Jr. urmează să ajungă la București în cadrul unui turneu de afaceri care l-a adus în aceste zile la Budapesta. În capitala României, Trump Jr. este invitatul principal al unui eveniment privat de lux, organizat de controversatul om de afaceri Adrian Thiess, conform gazetadecluj.ro.

Accesul la eveniment nu este pentru oricine: o masă costă 10.000 de euro, sumă care include o fotografie cu Donald Trump Jr. și, probabil, iluzia apropierii de familia Trump.

Surse apropiate organizării spun că printre cei care și-au exprimat interesul pentru a participa se numără și fostul premier Victor Ponta. Acesta ar încerca să-și resusciteze imaginea publică în perspectiva unor viitoare alegeri, mizând pe un cadru „americanizat” și pe efectul de imagine al prezenței lui Trump Jr.

Încă o medalie pentru Republica Moldova la Campionatul European de la Bratislava, adusă de luptătorul Victor Ciobanu
Articolul anterior
Volodimir Zelenski l-a chemat pe Trump să vină în Ucraina, pentru a vedea dezastrul provocat de agresiunea rusă
Articolul următor