Creștinii ortodocși de stil vechi o cinstesc, astăzi, pe Sfânta Mare Muceniță Marina, cea ocrotitoare de duhuri rele. Ea se numără printre așa-numiții „Patrusprezece Ajutători” invocați în occident cu precădere în Evul Mediu drept protectori în caz de pericol. Marina este considerată drept ocrotitoarea femeilor care nasc.
Sfânta Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, fiind fiica unui slujitor al idolilor păgâni, anume Edesie. Murind mama sa, Marina a fost încredințată spre creștere unei femei dintr-un sat din afara cetății. Ajungând la vârsta de 12 ani și auzind de Hristos, se ruga să fie învățată credința creștinilor. Și a fost învățată de unii din satul unde locuia, și a început a viețui în rugăciune și în desăvârșită înțelepciune și curăție, dorind a urma Mucenicilor din vremea aceea.
Împlinind 15 ani, ea a fost adusă înaintea mai-marelui cetății, pe nume Olimvrie, care, auzind că ea nu se închină idolilor, a închis-o în temniță. Apoi, a fost scoasă la judecată și, văzând-o, dregătorul, s-a minunat de frumusețea ei și, întrebând-o cum îi este numele și neamul, ea a zis: „Marina mă cheamă, născută sunt în Pisidia și cred în numele Domnului Iisus Hristos”.
Deci, nevrând ea să se lepede de Hristos, dregătorul a poruncit de au întins-o și a fost bătută cu toiege, fără milă, încât s-a înroșit pământul de sângele ei. Și a pătimit fecioara multe feluri de cazne.
Și, rămânând tare în credința în Hristos și nevătămată, prin această minune mulți au crezut în Hristos. Sfânta Marina a trecut la cele veşnice la vârsta de 15 ani, în anul 270.