Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, astăzi, Boboteaza. Ce semnificație are sărbătoarea?

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, astăzi, Boboteaza, zi în care a fost botezat mântuitorul Iisus Hristos. În biserici, preoţii oficiază servicii divine şi sfinţesc apele. Este vorba despre slujba Aghesmei Mari, care aminteşte de botezul Domnului în apele Iordanului.

separator
De Bobotează, dar şi în ajunul acestei sărbători sfinte preoţii merg din casă în casă cu apă sfințită și vestesc botezul lui Iisus Hristos.

De Bobotează se încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului.

Tradiţia spune că atunci când se ia agheasma, credincioşii nu trebuie să fie certaţi cu nimeni şi să se abţină de la fapte şi gânduri rele. În caz contrar, aceasta îşi va pierde din sacralitate. Din trecut se mai ştie că dacă în această zi ninge sau e ger recolta va fi bogată.

De Bobotează, este respectată şi tradiţia scăldatului, preluată din Rusia şi Ucraina. Potrivit acesteia, curajoşilor care intră în apele reci norocul le surâde tot anul.

În acest context, salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să fie prudenți și să intre la apă, doar dacă au o condiție fizică pregătită. Potrivit IGSU, scăldatul de Bobotează se va face doar în locurile special amenajate.

sursa

Ce are în frigider Kim Kardashian? Vedeta a arătat ce mănâncă familia ei
Articolul anterior
Comisia Europeană: vor fi interzise peste 4.000 de substanţe folosite în cerneala pentru tatuaje şi machiaj permanent
Articolul următor
Alte articole interesante