Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și-au spus adio după 9 ani împreună

Despărțire neașteptată în lumea showbiz-ului românesc. Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au decis să pună capăt relației lor, după 9 ani împreună. Erau un cuplu admirat de fani și public. Anunțul a fost făcut de cei doi actori pe rețelele de socializare.

Cristina Ciobănașu, de 23 de ani, a format un cuplu cu Vlad Gherman, de 27 de ani, timp de nouă ani. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „Pariu cu viața”.

“Acesta va fi un video greu de făcut și ai ales greu de digerat. Dar îl facem pentru că voi ne-ați fost mereu alături, ne-ați susținut și meritați să știți adevărul de la noi, oricât de dureros sau greu de crezut ar fi. Cris și cu mine ne-am despărțit. Am decis împreună că este mai bine să o luăm pe drumuri separate, dar rămânem prieteni. O să ne avem spatele unul celuilalt. Este greu, de trei săptămâni plângem într-una, am perpelit decizia aceasta pe toate părțile și am ajuns la concluzia că este cel mai corect lucru pe care îl putem face pentru noi ca indivizi.

Ce trebuie să înțelegeți este că 2020 și-a lăsat amprenta și asupra relației noastre. Am avut foarte mult timp la dispoziție în care am stat împreună și nu am mai lucrat foarte mult. Am avut timp să discutăm și ne-am dat seama că suntem foarte diferiți, că ne dorim lucruri diferite și că ne aflăm în pucnte diferite ale evoluției noastre. Ce-am arătat până acum, ce am lăsat să se vadă, ce am postat a fost 100% real și sincer și toate momentele pe care le-am trăit în cei nouă ani au fost extrem de frumoase. Au fost nouă ani în care am trăit, probabil, cât alții trăiesc într-o viață, doar că, așa cum este în viață, am avut și momente grele pe care am preferat să le ținem pentru noi și am lăsat să se vadă doar părțile fericite și multă iubire. Eu (n.r. – Cristina) am fost cea care am inițiat discuția. Eu (n.r. – Vlad) nu aș fi avut curaj să inițiez această discuție chiar dacă știam că ajunsesem să nu mai funcționăm”, au spus cei doi, într-un clip pe Instagram.

Cei doi au explicat și care a fost lcurul care a dus la despărțire:

„Noi când ne-am cunoscut eram foarte tineri și din acel moment am făcut cam totul împreună. Am lucrat și jucat împreună, iar undeva pe drum am uitat să mai fim atenți la nevoile noastre la ce ne doream noi ca indivizi. Cea mai mare greșeala pe care o poți face este să te uiți pe tine, să uiți că ai alte nevoi și aspirații față de partener și căți dorești alte lucuri de la viață.”

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și-au încheiat mesajul într-o manieră frumoasă, așa cum a fost și relația lor de până acum: ” Eu (n.r. – Vlad) o iubesc pe fata aceasta. Și eu (n.r. – Cristina) pe băiatul acesta. Și rămânem în continuare buni prieteni și colegi. Și eprăm să fiți alături de noi în continuare, doar că acum nu vom mai fi ‘la pachet’.”

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Cristina Ciobanasu (@cristinaciobanasu_oficial)

sursa

Nămeți de peste 2 metri, într-o localitate din Moldova
Articolul anterior
O moldoveancă și-a deschis propria afacere în Danemarca și îi uimește pe danezi cu dulciurile sale
Articolul următor
Alte articole interesante