Cristina Țărnă despre tatăl ei, chirurg toracal, demis din funcție: ,,Știa cum arată plămânii fiecărui pacient grav cu Covid-19 internat în spital”

Avocata Cristina Țărnă, fiica ex-directorului Spitalului Clinic Republican, Anatol Ciubotaru, a explicat într-o postare pe pagina sa de socializare, motivul pentru care tatăl său a fost demis din funcție.

separator

Cristina consideră că demisia tatălui ei a fost o greșeală. Potrivit acesteia, tatăl ei, specialist în chirurgie toracală, s-a implicat activ în tratarea pacienților gravi cu Covid-19 internați în secție, și totodată a luat măsuri de protecție pentru medicii din secție. ,,Sunt foarte mindra de tatal meu, Anatol Ciubotaru. Deja ex-director al Spitalului Clinic Republican”, scrie Cristina Țărnă.

,,A lucrat chirurg toata viata lui, cel mai mult – chirurg toracal (de plamini) vreo 15 ani si cardiochirg mai mult de 25 de ani. Peste 20 de ani a condus Serviciul de Chirurgie a Inimii din cadrul SCR. A lucrat 5 ani in Germania, la fel in cardiochirurgie, chirurgie experimentala si a predat in paralel rezidentilor nemti. A revenit in Moldova pentru a participa la concursul pentru functia de director SCR, iar dupa concurs a condus spitalul in ultimii 5 ani. In jumate de an i-ar fi expirat contractul si s-ar fi pensionat. Si-ar fi incheiat onorabil cariera de 47 de ani.

Stiti ce-s cu pozele de mai jos? Raportul zilnic a medicilor reanimatologi-anesteziologi din terapia septica unde stau internati pacientii gravi cu COVID-19. Zilnic, de la 6.00 dimineata, profesorul Anatol Ciubotaru primea radiografiile fiecarui asemenea pacient, le compara cu radiografiile din seara precedenta si discuta cu medicii tacticile de tratament in continuare, de ce au nevoie pacientii si medicii.

Le-a amenajat camera izolata de odihna, ca atunci cind nu stau cu pacientul sa contacteze cit mai putin cu ceilalti medici. Le-a gasit hotel ca sa nu mearga acasa la familiile lor, pt sanatatea carora se tem toti acesti medici. I-a testat urgent atunci cind medicilor le-au aparut suspectii, stiind ca nu intrunesc definitia de caz a ministerului din ordinul nr.213/02.03.2020 ca sa fie izolati si testati la ANSP. Ce-a urmat – stiti. 4 din 6 medici testati s-au dovedit a fi infectati. 5 din ei erau asimptomatici, la 1 din ei, la sfirsitul garzii de noapte i s-a ridicat temperatura. De asta, discutind raportul de noapte, medicii l-au rugat sa-i ajute sa fie testati de urgenta, ca sa nu expuna alti colegi, alti pacienti si propriile familii. I-a testat. Urgent. I-a izolat si a inceput tratamentul lor. Spre binele tuturor. Sau, cel putin asta credea ca face. Dar, Comisia a fost de alta parere si, fara vre-o explicatie din partea lui, a constat, revoltata, “devieri de la proceduri administrative si neglijenta in exercitarea atributiilor de serviciu”. Citat inchis. No comment.

Inteleg ca e urgenta si trebuiesc optimizari de tot felul si nu trebuie sa punem intrebari, dar mai ales sa avem careva opinii proprii in aceasta perioada. Si totusi, nu inteleg cum poate o comisie in care toti decidenti nu au lecuit in viata lor pe nimeni sa decida sa dea afara un medic care a salvat zeci de mii de oameni timp de 47 de ani? Un conducator care stia cum arata plaminii fiecarui pacient grav cu COVID-19 internat la el in spital?

Pozele din viber din tel tatei, el nu stie ca le postez si sper ca nu incalc nimic, parca nu-s date cu caracter personal dupa care sa poata fi identificati pacientii. Pozele date au fost trimise de medicul de garda dimineata, cind avea deja febra, dar era la datorie. El este un erou. Sa avem grija de eroiii nostri… Profesorul Ciubotaru nu mai poate sa o faca deja, insa premierul a promis ca fara el se va imbunatati brusc situatia epidemiologica in spital”. Vedeți pozele aici.

Amintim că Anatol Ciubotaru a fost demis din funcția de director al Spitalului Clinic Republican, în urma deciziei anunțată la şedinţa Comisiei Situaţii Excepţionale în condiţiile stării de urgenţă, convocată de conducerea țării, în data de 24 martie 2020.

,,Pentru a spori capacitățile Spitalului Clinic Republican de a face față provocării în domeniul epidemiologic, a fost luată decizia de comisia respectivă de a opera modificări la nivel de management al acestei instituții, astfel va fi înlocuit directorul actual al acestei instituții medicale”, a menționat Premierul Ion Chicu.

Tânăra din Orhei dispărută fără urmă: Momentul în care urcă într-o mașină

Jurnaliștii CANAL 5 au reușit să facă rost de imaginile video care surprind momentul atunci când Ana, tânăra din raionul Orhei pe care de vinerea trecută, părinții, rudele, iubitul, dar și poliția o caută non-stop, a urcat în automobilul de model ”Ford”, care a dus-o într-o direcție necunoscută.

În filmuleț se poate observa cum tânără se apropie de stația de așteptare a transportului public, iar în câteva clipe, în rând cu aceasta se oprește automobilul și tânără urcă nestingherit în acesta.

Ana-Maria Guja este originară din satul Susleni, raionul Orhei. Își face studiile la Colegiul pedagogic din Orhei, iar vineri, în data de 12 aprilie, după ora 20 seara, revenea de la muncă, din sectorul Nistreana, unde făcea ore individuale cu un copil de clasele primare.

Nici mama Anei nu știe unde este fiica ea. Femeia spune că ultima dată a stat de vorbă cu ea cu 2 zile până la dispariție. Printre lacrimi, femeia afirmă că fiica ei este o fire liniștită și nu are dușmani.

Pe pagina de Facebook a Politiei Naționale, la a 3 zi de la dispariția tinerei, oamenii legii au anunțat că fata este în căutare. Pentru postul nostru de televiziune, oamenii legii au declarat că examinează mai multe versiuni, iar pentru a nu prejudicia mersul anchetei, nu ne pot oferi informații.

Persoanele care cunosc detalii despre unde s-ar putea afla fata sau au informații despre acest caz, sau au recunoscut mașina din imagini, sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 078 325 001, de la care redacției noastre i-a fost cerut ajutorul. Semnalmentele tinerei sunt: înălțimea 1.65 m, păr castaniu, ochi căprui. În momentul plecării, aceasta purta pantaloni negri, maiou alb și o bluză neagră.

Eurovision Song Contest 2024: Organizatorii concursului anunță schimbări

Pe 16 aprilie, organizatorii celei de-a 68-a ediții a Eurovision Song Contest 2024 au anunțat schimbări în modul în care țările finaliste vor extrage ordinea evoluării în Marea Finală, scrie moldova1.md.

În anii precedenți, statele care au reușit să obțină un loc în Marea Finală urmau să tragă la sorți doar în ce parte a finalei vor evolua – prima parte (piesele 1-13) sau a doua parte (piesele 14-26), iar producătorii concursului alegeau numărul de ordine al fiecărui concurent.

În acest an, va fi introdusă o nouă categorie pentru tragerea la sorți – „Alegerea producătorului” („Producer’s Choice”).

Radiodifuzorul suedez SVT a declarat că 25 dintre cele 26 de țări din Marea Finală (Suedia, țara gazdă, a extras deja numărul de ordine 1) vor putea să tragă la sorți prima parte, a doua parte sau Alegerea Producătorului în cadrul extragerii pentru ordinea de evoluare în Marea Finală.

Acest lucru înseamnă că, dacă un artist va trage la sorți „Producer’s Choice”, producătorii emisiunii vor putea plasa piesa respectivă oriunde în prima sau a doua parte a ordinii de evoluare în finala de pe 11 mai.

Astfel, vor exista 6 locuri care pot fi trase la sorți în prima parte a finalei, 6 locuri în a doua parte și 13 locuri la alegerea producătorului.

Ediția din 2024 a concursului Eurovision Song Contest va avea loc la Malmö, Suedia, în perioada 7-11 mai. Prima semifinală va fi organizată marți, 7 mai, iar cea de-a doua, joi, 9 mai. Marea finală va avea loc sâmbătă, 11 mai.

Accident teribil în stânga Nistrului: Un mort și mai mulți răniți, după ce un BMW a intrat într-o stație plină cu oameni

Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață în stânga Nistrului. Un BMW a intrat într-o stație plină cu oameni, apoi a ajuns într-un gard, scrie unimedia.info.

Potrivit presei din regiune, o persoană a decedat, iar mai multe au fost rănite.

La fața locului au intervenit serviciile specializate.

Guvernul din Maldive a transformat o insulă într-un resort de lux pentru persoanele afectate de Covid-19
Articolul anterior
Cătălin Caragea va fi înmormântat fără părinți, în satul bunicilor. Mesajul de adio al tatălui
Articolul următor