Criză de cadre didactice în ţară! Un profesor lucrează cât pentru doi

Criza de profesori din ţară a atins cote alarmante. Un profesor lucrează cât pentru doi, se reprofilează şi predă cel puţin două obiecte.

Studiile în Republica Moldova se fac cu profesori puţini şi obosiţi, care muncesc cât pentru doi dascăli. Directorii de instituţii susţin că, în această vară, cea mai mare problemă pentru ei nu a fost pandemia de COVID-19, dar asigurarea şcolilor cu învăţători. Unii manageri de şcoli au fost nevoiţi să trimită dascăli la reprofilare. Astfel profesori de limbi străine vor preda chiar şi informatica, doar pentru a face faţă curiculei, scrie www.canal2.md.

Conform datelor oficiale, în acest an de studii, școlile au un mare deficit de profesori pentru așa discipline ca: matematică, limba și literatura română, fizica, educația fizică, limba engleză, franceză, istoria românilor și universală, chimie, biologie și muzica. Astfel, în cele peste 1200 de școli din țară ar fi nevoie de 1985 de dascăli, în timp ce în luna mai lipseau 2345 de pedagogi.

Directorii de şcoli din ţară susţin că pe parcursul verii au reuşit să găsească 360 de profesori, o cifră infimă raportată la nevoile reale. Aşa că, multe posturi au rămas vacante. Fără mai mulţi dascăli a început anul de studii şi la Liceul Teoretic „Constantin Negruzzi” din Capitală. Directoarea afirmă că o treime din profesorii instituţiei sunt angajaţi cu un salariu şi jumătate şi lucrează cât pentru doi dascăli.

Potrivit datelor oferite de Ministerul Educaţiei, cel mai mare dificit de profesori se înregistrează în raioanele Ungheni, Hîncești, Nisporeni, Călărași, Ialoveni, dar şi în Capitală. Printre aceştia este şi Liceul Teoretic „Ştefan Holban” din satul Cărpineni, care până la începerea noului an şcolar avea nevoie de peste 50 de dascăli, reuşind să angajeze 46 de profesori, majoritatea recalificați.

Directoarea susţine că în raionul Hânceşti se înregistrează o lipsă acută de cadre didactice tinere, cei mai mulţi angajaţi fiind pensionari. Deşi în ţară există o politică de stat de atragere a tinerilor specialişti la sate prin oferirea a 120 de mii de lei într-un interval de trei ani. Directorii de şcoli spun însă că nici această sumă, nici plata oferită pentru facturi nu-i atrage.

În Republica Moldova activează peste 27 de mii de profesori.

Mai multe maşini de lux au fost surprinse în curtea Mitropoliei Moldovei
Articolul anterior
Pfizer-BioNTech cere autorizarea de urgență a vaccinului pentru copiii de vârsta 5-12 ani. Ce au arătat rezultatele celui mai amplu studiu?
Articolul următor