Criză de medici și personal medical în spitale! Circa două mii de locuri vacante

Sistemul medical din Republica Moldova duce o lipsă de aproximativ 700 de medici. De asemenea, sunt vacante peste 1200 de locuri destinate personalului medical cu studii medii. Deficitul de cadre medicale a fost anunțat de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, în cadrul unei emisiuni la postul public Radio Moldova. Potrivit ministrului Sănătății, multe raioane duc o lipsă acută de medici de familie, iar în 18 raioane din Republica Moldova nu există niciun medic legist. Ala Nemerenco spune că statul depune eforturi pentru a încuraja angajarea tinerilor specialiști în instituțiile medicale din raioane, notează IPN.

Ministrul Sănătății spune că deficitul de cadre medicale se atestă în Republica Moldova, la fel ca și în celelalte state ale lumii. Potrivit Alei Nemerenco multe raioane din țară duc o lipsă acută de medici de familie, majoritatea medicilor alegând să activeze în orașele mai mari.„Avem nevoie de peste 700 de medici. Acum avem repartizarea asistenților medicali și a personalului cu studii medii care absolvă colegiile și au fost raportate de instituții 1200 de locuri vacante care necesită a fi ocupate. Problema nu este lipsa de medici, ci faptul că avem o disparitate, o diferență geografică. Dacă ne referim la medicii de familie, care sunt baza sistemului, în zona urbană suntem asigurați foarte bine. În raioanele din zona de Nord avem o asigurare cu medici de familie de aproape 100%. În Chișinău avem 6,2 medici de familie la 10 mii de populație, acesta este un indicator aproape mai bun decât în Uniunea Europeană, pe când în unele raioane avem 2,2 – 2,5 medici de familie la 10 mii de populație. Cu un așa număr de populație în evidență, un medic de familie nu va face față, trebuie să motivăm medicii să meargă în aceste zone. Pe stat îl costă mult mai mult dacă într-o localitate nu este medic decât să plătească indemnizații ca medicul să facă naveta”, a spus Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova.Ministrul Sănătății spune că se atestă un deficit acut de specialiști în special în domeniile: anestezie și terapie intensivă, radiologie și imagistică medicală, cardiologie, pediatrie.„După specialitățile de profil îngust mai ducem lipsă de medici legiști, neonatologi, cardiologi, oncologi. Dacă vorbim de asistență spitalicească suntem în criză de medici anesteziologi, reanimatologi. De exemplu, medici legiști nu mai avem niciunul în 18 raioane. În toamna anului trecut am obținut o creștere considerabilă pentru salarii și în ultimii trei ani anunțăm mai multe locuri – rezidențiat. Dar nu este deloc ușor să suplinești funcția vacantă pentru că în medicină, spre deosebire de alte specialități în care se învață 3-4 ani, la noi se învață cel puțin 9 ani, cel mult – 14 ani. Ceea ce avem astăzi la studii, se va reflecta în sistem peste 10 ani. Studiile arată că migrația specialiștilor în medicină nu este influențată de salariu, pe primul loc sunt condițiile de lucru”, a mai spus ministrul Sănătății.La 13 iunie Parlamentul a aprobat un proiect de modificare a Legii ocrotirii sănătății potrivit căruia tinerii specialiști din domeniul medicinii și farmaciei vor beneficia de indemnizații majorate și compensații din bugetul de stat. Potrivit noilor modificări statul va rambursa cheltuielile de călătorie personalului medical care circulă zilnic tur-retur de la locul de domiciliu la locul de muncă. De asemenea, a fost extinsă lista personalului care beneficiază de indemnizația unică de 120.000 lei. În această listă au fost incluși și tinerii specialiști cu studii superioare de licență (optometriști, asistenți medicali generaliști licențiați, tehnicieni radiologi).

Percheziții la primăria Chișinău

Mai multe percheziții au fost operate astăzi de ofițerii CNA și procurorii mun. Bălți într-un dosar pornit pe fapte de corupere pasivă, activă și contrabandă cu valută, în care sunt vizați funcționari ai Primăriei mun. Chișinău, o companie de construcții, angajați ai Inspectoratului Național de Supraveghere Tehnică și un avocat, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Mai exact, directorul unei companii de construcție este cercetat pentru oferirea de remunerații ilicite unor funcționari ai Primăriei mun. Chișinău și unor responsabili de la INST și ÎS ”Cadastru” în schimbul obținerii unor acte permisive sau decizii favorabile pentru construirea unor imobile în capitală și în suburbiile acesteia.

Potrivit materialelor cauzei, s-a stabilit că, directorul agentului economic vizat ar fi avut multiple discuții și întrevederi cu agenți economici și cu  persoane cu atribuții de eliberare a actelor permisive și verificare a lucrărilor de construcție din cadrul Primăriei mun. Chișinău în cadrul cărora ar fi convenit asupra înregistrării actelor de recepție finală pentru mai multe imobile din municipiu. De asemenea, în cadrul unui alt dosar sunt cercetate mai multe episoade de contrabandă cu valută în proporții deosebit de mari, comise de către directorul companiei.

Astăzi, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți, au desfășurat acțiuni de urmărire penală la sediile a trei agenți economici, la birourile, domiciliile și mijloacele de transport a mai multor persoane vizate în dosar, de unde au ridicat telefoane mobile, purtători de informații și acte relevante pentru cauză.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Natalia Morari s-a lansat în campania electorală. Cu ce promisiuni a venit

Candidata a anunțat că vine „cu un program al schimbărilor radicale” cu genericul „Moldova Nouă”, iar dacă va fi implementat măcar 20-30% din el, cetățenii ar putea trăi „la nivelul unei țări europene medii”, scrie jurnal.md.

„Nu am de gând să vă promit nimic – nu sunt promisiuni, nu sunt fantezii. Este un plan clar de acțiune în fiecare domeniu al vieții sociale. Toate acestea fac parte dintr-un mare plan de transformare a țării noastre”, a spus candidata.

„Nu am de gând să vă promit râuri de lapte și maluri de miere, vă spun din start – gratuități nu vor exista. Халявы не будет. Va trebui să muncim foarte mult, dar rezultatul va fi palpabil și vizibil imediat, de fiecare dintre voi”, a mai spus Morari.

Ea a precizat că acțiunile din program vor fi vociferate la întâlnirile cu cetățenii. Precizăm că alegerile prezidențiale în Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie. În buletinul de vot, Natalia Morari este pe ultima poziție, a unsprezecea.

Tentativă de migrație ilegală, deconspirată e Poliția de Frontieră. Trei suspecți, reținuț

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Vest și cei din Direcția Regională Nord, sub conducerea  Procuraturilor din raioanele Ungheni și Briceni, precum și în cooperare cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, au contracarat o tentativă de migrație ilegală a cetățenilor străini peste frontiera de stat, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Ca rezultat al acțiunilor speciale de investigație și de urmărire penală, trei cetățeni ai Republicii Moldova au fost reținuți pentru organizarea unei scheme prin care urmau să faciliteze pătrunderea ilegală a unor cetățeni străini în spațiul european.

Potrivit anchetei preliminare, cinci cetățeni de origine afro-asiatică au intrat pe teritoriul Republicii Moldova cu vize de tranzit, care le permiteau doar deplasarea către Ucraina. Datorită măsurilor speciale de investigație și schimbului rapid de informații între structurile regionale ale Poliției de Frontieră, grupul a fost identificat și reținut înainte ca infracțiunea să fie consumată. Urmare a acțiunilor de urmărire penală, au fost descoperite două bărci gonflabile pregătite pentru traversarea ilegală a râului Prut, precum și mijlocul de transport cu care victimele urmau a fi transportate pe teritoriul Republicii Moldova.

În privința suspecților a fost aplicat arestul preventiv pe un termen de 30 de zile, iar cetățenii de origine afro-asiatică au fost expulzați în țările lor de origine.

În cadrul cauzei penale sunt efectuate acțiuni de urmărire penală în vederea colectării și administrării probelor pentru stabilirea tuturor figuranților și atragerea lor la răspundere penală, în conformitate cu legislația în vigoare.

Poliția de Frontieră de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova își reafirmă angajamentul de a preveni și combate migrația ilegală, consolidând securitatea națională printr-o colaborare eficientă cu alte structuri de securitate.

Testele la examenul de matematică ale absolvenților din numeroase școli din țară vor fi reevaluate
Articolul anterior
Patru persoane, cercetate într-un dosar de trafic de influență și sechestre pe bunuri de circa 3 milioane de lei
Articolul următor