Cu locuințele pustii și cu gândul la copii, așa vor petrece sărbătorile mii de bătrâni din Moldova

Pe mii de bătrâni din satele Moldovei, sărbătorile luminoase de iarnă îi vor găsi singuri. Fără bucate alese și într-o liniște apăsătoare, oamenii spun că se vor alina gândindu-se la copii și la nepoții plecați departe de casă.

separator
„Acolo e pustiu. Mahala asta, băbuța se duce. Aici e pustiu. Aici sunt eu. Acolo mai este familie. Unde-s toți? Au murit. Dar tinerii unde-s? Plecați în țările calde. Nu-i nimeni”. Așa arată cam toate satele Moldovei.

Case părăsite, ulițe pustii și bătrâni care-și trăiesc grijile în singurătate. Oamenii din Morozeni își amintesc cu nostalgie de vremurile de demult, când satul lor clocotea de viață. După plecarea tinerilor, au apus și obiceiurile de sărbători.  Nea Vasile, din satul Ustia, cel mai probabil, vor petrece fără cei trei copii, care au apucat calea străinătății. La masa de Crăciun și Revelion va sta cu soția. „Cât ultima dată i-ați văzut? Vreo doi ani în urmă. Ei vă ajută? Dar ce le-am dat noi lor? Și la ei e greu cu salariul”.

Nepoții și copiii mătușei Iulia s-au împrăștiat prin lumea largă. Unii peste hotare, alții prin alte sate. Dar e mai norocoasă. De sărbători îi va vedea.Potrivit datelor statistice, anul trecut, în Republica Moldova locuiau aproape 630 de mii de persoane în vârstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 17,7% din numărul total al populației stabile.

reportaj realizat de echipa TV 8

Încă o tânără, surprinsă în mașina bărbatului reținut de poliție. Oamenii legii cer ajutorul cetățenilor

În această imagine este mașina în care a urcat fata de 19 ani pe o stradă din Orhei. Aceasta a fost fixată de camerele de monitorizare a traficului, spre Chișinău, cu puțin timp înaintea reținerii bărbatului, comunică Poliția.

Suspectul avea alături o tânără care poate fi martor important pe acest caz.

Rugăm fata din imagine și persoanele care o recunosc să ne informeze.

Identitatea fetei și sursele de informare vor fi protejate de Poliție. Mizăm pe colaborarea tinerei cu organele de drept, declarațiile ei sunt foarte importante pentru găsirea fetei dispărute.

Numărul la care puteți oferi informații este 060033442.

Mobilizare masivă a Poliției pentru a o găsi pe tânăra din Orhei dată dispărută

Inspectoratul General al Poliției solicită ajutorul cetățenilor pentru a o găsi pe tânăra dispărută.

Începând cu ora 10:00, oamenii legii se vor mobiliza în număr mare la Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

„Poliția se va mobiliza masiv dimineață la ora 10:00, în adiacentul Primăriei din localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești. Fiecare dintre voi ne poate fi de mare ajutor. Mizăm pe suportul dumneavoastră”, se arată în mesajul oamenilor legii.

Anterior, autoritățile au făcut un apel către cetățeni, în special femei, să sesizeze de urgență Poliția în cazul în care au avut tangențe dubioase sau cu tentă infracțională cu șoferul reținut.

Șoferul de 45 ani a fost identificat și reținut pe data de 16 aprilie, însă refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Între timp, Poliția Națională anunță că în comun cu angajații altor subdiviziuni specializate, voluntari, vânători și localnici, o caută în continuare pe Ana-Maria. Întrucât au apărut noi circumstanțe, oamenii legii au extins căutările și în raionul Telenești.

Ultima dată când a fost văzută, tânăra purta pantaloni negri, maiou alb și o bluză neagră.

Semnalmente: înălțimea 1.65 m, păr castaniu, ochi căprui. Persoanele care au văzut-o sau cunosc locul aflării tinerei, sunt rugate să sune la 112.

Amintim că tânăra de 19 ani, dintr-o localitate din Orhei, a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din Orhei la data de 12 aprilie, ora 21:00, iar de atunci este de negăsit.(video) Poliția solicită repetat suport după dispariția unei tinere din  Orhei. Șoferul suspect nu colaborează

Naomy, cunoscuta cântăreață transgender din România, a murit la 47 de ani

A murit Naomy. Cântăreața transgender era internată, în comă, într-un spital din Germania, de mai multe zile. Anunțul trist a fost făcut de una dintre prietenele artistei.

Naomy a murit în cursul zilei de vineri, 19 aprilie. Pe 25 aprilie urma să împlinească 47 de ani.

„Cu inimă grea, vă anunț că Naomy a trecut în liniște în cursul serii de azi, 19 aprilie 2024. Ne vom aminti mereu de istoria LGBT pe care a creat-o în România și vom păstra amintirile frumoase alături de noi. Sentimentele noastre de compasiune și susținere sunt alături de familie și cei dragi. Odihnă liniștită, Regino”, a transmis Antonela, prietena artistei trans, pe rețelele de socializare, seara trecută, conform presei române.

Internată, în comă, într-un spital din Germania

Naomy  – pe numele său real Florin Moldovan – a ținut prima pagină a ziarelor, în urmă cu mai mulți ani. A încercat să câștige mai multe concursuri de talente și a fost implicată în mai multe scandaluri mondene.

În ultimii ani, a intrat într-un con de umbră. Ea s-a mutat în Germania și își ține la curent fanii prin intermediul platformelor de socializare. Recent, o fotografie șocantă a apărut în social medial. Naomy apărea pe un pat de spital, intubată.

Să ne amintim de cei pe care i-am pierdut în anul 2019
Articolul anterior
Andreea Bănică, de ziua soțului ei: ,,Când văd poza asta…”
Articolul următor