Cum arată cea mai înalta femeie din lume. Este din Turcia, are 24 de ani și peste 2,15 metri

O femeie din Turcia a fost declarată oficial cea mai înalta persoană de sex feminin în viață de către Guinness World Records. Inălțimea ei este de 215,16 centrimentri și este rezultatul unei afecțiuni medicale, scrie digi-life.tv.

Statura atinsă de Rumeysa Gelgi este rezultatul unei afecţiuni numite sindromul Weaver care, printre altele, determină o creştere accelerată.

„Fiecare dezavantaj poate fi transformat într-un avantaj pentru tine, aşa că acceptă-te aşa cum eşti, fii conştient de propriul potenţial şi fă tot ce poţi”, a declarat tânăra de 24 de ani.

Este pentru a doua oară când Gelgi a reuşit să doboare un record mondial, după ce a fost declarată cea mai înaltă persoană adolescentă în viaţă în 2014. De atunci, ea a folosit această platformă pentru a susţine alte persoane diagnosticate cu afecţiuni rare.

În cea mai mare parte a timpului, ea foloseşte un scaun cu rotile, deşi poate merge cu ajutorul unui cadru.

Cel mai înalt bărbat din lume, Sultan Kosen, este din aceeaşi ţară, Turcia. El avea 251 centimetri înălţime când a fost măsurat, în 2018.

Cea mai înaltă femeie în viaţă a fost Zeng Jinlian, din China, cu o înălţime de 246,3 centimetri, măsurată înainte de a muri, în 1982.

Deputat în lacrimi la tribuna Parlamentului

Astăzi, la ședința Legislativului, în timpul adoptării Legii privind extinderea votului în diasporă, deputatul PAS Vasile Grădinaru a izbucnit în lacrimi.

În discurs acesta și-a amintit de fratele său plecat și a spus:„E foarte uşor să vorbeşti şi e foarte greu să faci. Anul 2001, în familia mea, fratele meu mijlociu pleca în afară. În 2002, acelaşi lucru. Deşi, în 2002, am absolvit Colegiul de Ecologie cu 9,8, riscam să ajung şi eu din urmă”.

În discursul său, deputatul PAS a menţionat că „votul în diasporă este o datorie morală față de oamenii care au ținut Moldova în viață atunci când alții o ruinau”.

Lovit mortal pe trecerea de pietoni. Unde a avut loc accidentul

Astăzi, în jurul orei 15:20, în satul Măgdăcești, raionul Criuleni, a avut loc un accident foarte grav în care un tânăr a fost lovit mortal chiar pe trecerea de pietoni.

Din informații preliminare se cunoaște că un microbuz, condus de un bărbat de 52 de ani, a tamponat un pieton. Şoferul care se deplasa din direcția Orhei-Chișinău nu s-a asigurat corespunzător și a lovit cu partea laterală stângă a vehiculului un băiat de 18 ani, originar din raionul Florești, în momentul în care acesta traversa regulamentar partea carosabilă pe trecerea de pietoni.

Din nefericire, în urma traumelor primite, tânărul a decedat pe loc, până la sosirea ambulanței. 

Ce vreme ne așteaptă mâine, 1 mai!

Conform prognozelor anunțate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în următoarele două zile ne așteaptă temperaturi maxime de 17°C și 22°C. Nopțile vor fi răcoroase, cu doar 3-8 grade Celsius.

Pe 1 mai se prognozează vreme însorită, 22°C și niciun strop de ploaie. Totuși, meteorologii avertizează că vântul se va intensifica și va atinge 18 metri pe secundă. Joi și vineri vremea va fi stabilă în timpul zilei, dar în dimineața de 2 mai sunt posibile înghețuri de până la -2°C la suprafața solului.

Afacere „cu miez” la Drăgușeni: O antreprenoare a lansat o fabrică de procesare modernă, care le permite să acopere lipsa brațelor de muncă
Articolul anterior
Pretorul sectorului Râșcani, prins beat la volan
Articolul următor