Patrick Schwarzenegger, fiul actorului Arnold Schwarzenegger, a făcut furori zilele acestea la o piscină. Tânărul de doar 19 ani demonstrează cum trebuie să fie un mare cuceritor.
După ce presa tabloidă de peste Ocean a spus că ar fi implicat într-o relație cu Kirsten Stewart, paparazzi sunt atenți la fiecare mișcare de-a lui Patrick. Astfel acesta a fost fotografiat la piscina în timp ce se relaxa. Iar din spusele presei internaționale toate femeile au întors capul după el.
Patrick Schwarzenegger este model și actor, locuiește în Los Angeles. Cel mai important rol al sau este cel din Grown Ups 2, care se va lansa în această vară.
Moldovenii vor putea contracta servicii de asistență juridică la distanță
Forma electronică a mandatului avocatului și a avocatului stagiar va fi reglementată în legislație, iar cetățenii vor putea contracta servicii de asistență juridică la distanță, potrivit unui proiect de lege votat de Parlament în prima lectură, scrie jurnal.md.
Proiectul elaborat de Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Avocaților, prevede modificări la Legea privind avocatura, precum și actualizarea Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă, a Codului de executare, a Codului administrativ și a Codului fiscal, pentru a integra complet utilizarea formei electronice a mandatului avocatului.
Astfel, se va oferi posibilitatea de a certifica împuternicirile avocatului prin mandat în formă electronică și copia certificată a acestuia pe suport de hârtie.
Mandatul avocatului va trebui semnat cu semnătură electronică calificată. Acest lucru va permite avocaților să încheie contracte de asistență juridică la distanță, iar de acest lucru vor beneficia inclusiv cetățenii din diasporă, care au nevoie de asistență juridică pentru soluționarea litigiilor care apar pe teritoriul Republicii Moldova.
Reglementarea formei electronice a mandatului avocatului va asigura și implementarea soluției E-dosar judiciar din cadrul Sistemului informațional judiciar, care presupune automatizarea procesului de depunere a cererii în instanța de judecată în format electronic și distribuirea materialelor din dosar în formă electronică.
Respectiv, avocații și avocații stagiari vor putea depune cererile în instanța de judecată prin intermediul Sistemului Informațional Judiciar.
Autorii documentului au mai propus o prevedere care stipulează că Ziua avocatului va fi marcată anual la data de 9 septembrie. Potrivit lor, acest lucru va contribui la promovarea imaginii avocatului în societate.
Proiectul de lege privind forma electronică a mandatului avocatului va fi propus spre examinare în a doua lectură în plenul Parlamentului.
Un deputat din Găgăuzia, condamnat pentru trafic de influență cu amendă și confiscare de peste 400.000 lei
La 26 noiembrie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare, în cauza penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, de acuzare a unui actual deputat în UTA Găgăuzia, de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență pretinsă asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău (art. 326, alin. (2), lit. c) din Codul penal).
Urmărirea penală a fost pornită în martie 2023, de către Centrul Național Anticorupție, în baza unui denunț, cauza penală fiind sub conducerea Procuraturii Anticorupție.
Potrivit probatoriului administrat, inculpatul, în perioada octombrie 2019-august 2021, a pretins și a primit, în trei tranșe, de la denunțător, care avea un interes direct în obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile în cadrul unei cauzei civile, mijloace bănești în sumă totală de 12.000 Euro (240.910 MDL), susținând că, prin intermediul altor persoane, are influență asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care examina cauza civilă în care denunțătorul avea calitatea procesuală de pârât. În rezultat, cauza civilă nu a fost soluționată în favoarea denunțătorului.
După cum a fost a anunțat anterior, Procuratura Anticorupție a transmis cauza penală pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în noiembrie 2023.
Urmărirea penală a durat aproximativ nouă luni, iar procesul de judecată a durat un an.
Astfel, prin sentința din 26 noiembrie 2024, instanța de judecată a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea traficului de influență, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă de 175.000 MDL. În același timp, instanța a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 240.910 MDL, (echivalentul a 12.000 Euro), în folosul statului, ca și bunuri rezultate din săvârșirea infracțiunii.
Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 15 zile.
Doi șoferi de motocultoare, prinși beți criță în trafic
În satul Vorniceni din raionul Strășeni, un bărbat de 40 de ani din același raion se deplasa la ghidonul unui motocultor având o concentrație de alcool de 1,96 mg/l în aerul expirat, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
În satul Constantinovca din raionul Căușeni, conducătorul unui motocultor a fost depistat cu o concentrație de alcool de 0,47 mg/l în aerul expirat. Bărbatul are vârsta de 51 de ani și este locuitor al raionului Anenii Noi.
În ambele cazuri bărbații nu erau echipați corespunzător.
De la început anului, în țară au fost înregistrate 43 de accidente rutiere cu implicarea motocultoarelor. În consecință 2 persoane au decedat, iar altele 19 s-au ales traumatisme. În 10 dintre cazuri conducătorii se aflau în stare de ebrietate.