Cum arată mama Andreei Raicu, la 81 de ani. Femeia a fost externată din spital, după ce a fost confirmată cu Covid

Andreea Raicu a publicat un mesaj emoționant de ziua mamei sale, care a împlinit 81 de ani. Aceasta a fost externată, după ce a fost confirmată cu Covid-19.

Cele două au trecut prin clipe grele. După mai bine de două săptămâni de spitalizare, mama Andreei Raicu, Virginia Gheorghiu a fost externată, fiind declarată vindecată.

S-a întors acasă la timp pentru a fi sărbătorită de fiica ei. Fericită că-i poate spune mamei sale ”La mulți ani” față în față, Andreea Raicu i-a făcut o declarație de dragoste mamei sale, pe care a postat-o și pe rețelele de socializare.

”A avut unul dintre cei mai grei ani și are în continuare zâmbetul pe buze ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Sper că am moștenit măcar jumătate din puterea ei interioară.

La mulți ani, Mami! Sunt atât de fericită că ești din nou acasă!”, a scris Andreea Raicu pe Instagram, unde a postat și o fotografie cu ea și mama ei, care ține în mână un superb buchet de flori galbene.

Fanii au fost vrăjiți de cât de bine arată mama vedetei.

sursa: www.libertatea.ro

Veste bună pentru moldoveni! Se ieftinește lumina! Noile tarife, aprobate de ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a votat micșorarea tarifului la energia electrică livrată de „Premier Energy”. Astfel, consumatorii casnici din raioanele de Sud și Centru vor achita 2,34 lei/kWh, ceea ce constituie o scădere cu 5 bani, scrie deschide.md.

De menționat că, anterior, reprezentanții „Premier Energy” au solicitat majorarea tarifului până la 2,77 lei/kWh.

O situația similară este și în cazul SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord”. Furnizorul a cerut pentru consumatorii casnici un tarif de 3,01 lei/kWh, comparativ cu 2,88 lei/kWh în prezent. Totuși, ANRE a decis micșorarea tarifului până la 2,84 lei/kWh.

Ultima dată, prețul la lumină a fost modificat în noiembrie 2023.

Precizăm că, tot astăzi, ANRE a aprobat micșorarea tarifului la energia termică.

Un angajat al Ambasadei ruse la Chișinău, declarat persoană indezirabilă pe teritoriul R.Moldova și urmează să părăsească țara

Un angajat al Ambasadei Ruse la Chișinău a fost declarat persona non grata pe teritoriul R. Moldova și urmează să părăsească țara noastră. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Externe, după ce ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Vasnețov, a fost convocat la sediul instituției pentru a-l informa despre decizia în cauză, scrie moldova1.md.

Potrivit MAE, măsura a fost luată drept răspuns la deschiderea de către Rusia a șase secții de votare în regiunea transnistreană.

Ambasadorului i-a fost exprimat protestul în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale din Federația Rusă pe teritoriul regiunii transnistrene a Republicii Moldova contrar poziției autorităților moldovenești. În acest context, ambasadorului Federației Ruse i-a fost înmânată nota prin care un colaborator al Ambasadei a fost declarat persoană indezirabilă (non grata) pe teritoriul Republicii Moldova și urmează să părăsească țara”, se arată în nota informativă.

Amintim că ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat pe 12 martie la Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit instituției, diplomatului rus i-a comunicată poziția privind dezaprobarea deciziei referitoare la deschiderea secțiilor de votare ale Federației Ruse în regiunea transnistreană. La rândul său, Vasnețov, a declarat pentru presă că poziția Chișinăului este „nefondată” și că drepturile cetățenilor ruși din Republica Moldova trebuie respectate.

Menționăm că, în ultimii șase ani, nouă diplomați ruși au fost expulzați din Republica Moldova, urmate de acțiuni similare din partea Moscovei.

Cel mai recent caz a fost înregistrat în aprilie anul trecut, când un diplomat rus a fost expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova pentru comportament necorespunzător.

Se ieftinește căldura în Chișinău și Bălți

Locuitorii municipiilor Chișinău și Bălți vor plăti mai puțin pentru agentul termic. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi micșorarea tarifelor la căldură, dând curs demersurilor depuse de către SA „Termoelectrica” și SA „CET-Nord”, scrie radiomoldova.md.

Potrivit proiectului aprobat de ANRE, în municipiul Chișinău consumatorii deserviți de „Termoelectrica” vor achita 2 138 de lei/Gcal (fără TVA), în comparație cu 2 774 de lei/Gcal în prezent.

Consumatorii din municipiul Bălți, deserviți de CET-Nord, vor achita 2 245 de lei/Gcal (fără TVA), comparativ cu 3 215 lei/Gcal.

Noile tarife vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Covid-19 cauzează anomalii pe termen lung ale rinichilor, inimii și ficatului
Articolul anterior
Efectele devastatoare ale Covid în Marea Britanie: zeci de mii de copii neoperați, tratamente nefăcute, 25 de mii de persoane au murit acasă
Articolul următor