Cum au reușit 3 cetățeni moldoveni să cloneze paginile a trei bănci din România pentru a lăsa oamenii fără bani în conturi

Trei bărbați din Republica Moldova au fost arestați după ce au creat pagini de internet similare cu cele ale băncilor BCR, Raiffeisen și Libra, pe care le-au promovat în mediul online pentru a obține datele de acces în conturile clienților de internet banking, scrie ziare.com.

Bărbații ar fi reușit să transfere în mod fraudulos mai multe sume de bani, creând un prejudiciu de 583.000 de lei.

”La data de 12 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale au pus în aplicare trei mandate de aducere, în județul Botoșani, emise pe numele a trei persoane, față de care sunt efecuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În fapt, în perioada octombrie 2022 – prezent, trei bărbați ar fi creat pagini de internet similare cu cele ale unor instituții bancare, pe care le-ar fi promovat în mediul online, inducând în eroare clienți ai acestor bănci și obținând credențialele de acces în conturile lor de internet banking.

Din cercetări, s-a stabilit că bănuiții ar fi folosit datele pentru a accesa conturile de internet banking ale persoanelor vătămate și ar fi transferat în mod fraudulos mai multe sume de bani, creând un prejudiciu de 583.000 de lei.

În baza mandatelor de aducere, persoanele bănuite au fost conduse la audieri, iar în cursul acestei dimineți, față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Acținea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis poliția română.

Primii copii ucraineni au reușit să se întoarcă acasă din captivitatea rusă! Ce pedepse au îndurat pentru că au strigat „Slava Ucrainei”. Imagini emoționante

Ucraina a organizat întoarcerea acasă a 17 copii pe care Federația Rusă i-a deportat de pe teritoriul regiunilor Herson și Harkov în timpul ocupație, anunță agențiile de presă, care citează o declarație de presă făcută de organizația caritabilă Salvați Ucraina.

Copii/Captură video

Potrivit sursei citate, voluntarii au reușit să găsească copiii pe care rușii, după deportarea din Ucraina, i-au transportat pe teritoriul Federației Ruse și pe care au refuzat să-i returneze părinților, relatează Ziare.com.

Copiii au declarat reporterilor că în Rusia au fost amenințați cu trimiterea în internatul din Pskov, li s-a spus că părinții i-au abandonat, au fost bătuți cu tije de metal și au fost izolați pentru că au strigat „Slava Ucraina”.

Invadatorii le-au mai spus copiilor că eliberarea Hersonului „nu este adevărată” și că vor rămâne pentru totdeauna „copii ai Rusiei”.

Operațiunea de întoarcere a copiilor a fost însoțită de o logistică complexă sub pericolul amenințărilor constante din partea Federației Ruse.

Ei au putut să se reîntâlnească cu părinții lor cu o zi înainte, pe 22 martie, mai arată sursa citată. Video:

Noi locuințe sociale în Moldova. Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei oferă 27 de milioane de euro

Pentru construcția locuințelor sociale noi în R. Moldova, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va oferi 27 mln. de euro. Dintre aceștia, 20 mln. de euro vor fi sub formă de împrumut pentru faza III a Proiectului de construcție, iar restul vor fi oferiți sub formă de granturi.

Câte locuințe sociale au fost construite în țară anul trecut - Stiri.md

Este vorba despre un grant de 1 mln. de euro din Fondul Verde de Investiții Sociale, precum și un grant de 6 mln. de euro din Fondul E5P pentru măsurile de eficiență energetică.

Costul total al proiectului este de 34 mln. de euro. Diferența de bani, de 7 mln. de euro, va fi acoperită de către autoritățile publice locale care vor aplica la proiect. Contribuția va fi formată din valoarea construcțiilor existente nefinalizate sau abandonate, valoarea terenului și documentația tehnică de proiect.

În baza proiectului vor fi construite 455 locuințe sociale în 12 localități ale Republicii Moldova, care vor asigura cca 1600 beneficiari, renovarea/modernizarea căminelor studențești în 4 localități, care ar asigura cca 750 beneficiari și construcția caselor pentru bătrâni în 16 localități, care ar asigura cca 750 de beneficiari.

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale proiectul prevede asigurarea cu locuințe sociale pentru diverse categorii de populație, construirea și reabilitarea caselor pentru bătrâni și căminele studențești, cu înlocuirea întregii anvelope a clădirilor, astfel, ca să fie reduse din costurile la încălzire, aplicând conceptul de eficiență energetică pentru clădiri. 

De asemenea, vor fi evaluate construcțiile publice existente și nefolosite din toată țara, în vederea renovării lor pentru a fi oferite familiilor cu venituri mici, familiilor tinere, specialiștilor care contribuie la dezvoltarea comunităților locale.

Obiectivele proiectului de construcție a locuințelor sociale sunt:

  • Suportul persoanelor cu venituri mici în asigurarea cu spațiu locativ;
  • Suportul persoanelor în vârstă și a celor cu dizabilități pentru asigurarea cu locuri în aziluri specializate;
  • Asigurarea studenților cu locuri în cămine modernizate;
  • Atragerea funcționarilor din cadrul sistemului bugetar al Republicii Moldova și reducerea fluctuației de cadre în rândurile angajaților publici în zonele rurale, prin oferirea de locuințe la locul angajării;
  • Îmbunătățirea calității vieții persoanelor social vulnerabile;
  • Dezvoltarea regiunilor prin atragerea și reținerea funcționarilor publici în urbele mici și localitățile rurale ale Republicii Moldova;
  • Creșterea eficienței energetice în imobilele publice, ceea ce va duce la reducerea poluării mediului și la scăderea cheltuielilor.

Proiectul vizează atragerea și menținerea specialiștilor din domeniul educației, sănătății, protecției sociale și administrației publice în mediul rural pentru a asigura furnizarea în continuare a unor astfel de servicii și astfel să contribuie la creșterea calității vieții pentru cetățeni, prin oferirea acestora la prețuri accesibile în locațiune.

Președintele Finlandei a semnat legea privind aderarea țării sale la NATO

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a semnat joi legea privind aderarea ţării sale la NATO, transmite Agerpres.

Finlanda intenţionează să construiască un gard la graniţa cu Rusia -  Stiri.md

Legislaţia care încorporează tratatul fondator al NATO a fost adoptată de parlamentul de la Helsinki la 1 martie cu o largă majoritate.

Sauli Niinisto anunţase după acel vot că doreşte să promulge legea înaintea alegerilor parlamentare din ţara sa, prevăzute pentru 2 aprilie.

Finlanda încă aşteaptă ca Turcia şi Ungaria să ratifice cererea sa de aderare la NATO. Toate celelalte 28 de ţări membre ale organizaţiei au aprobat deja intrarea Finlandei în Alianţă.

Ungaria intenţionează să ratifice aderarea Finlandei la 27 martie, în timp ce Turcia a anunţat că o va aproba în curând.

La scurt timp după Summitul de la Madrid din 28-30 iunie 2022, Suedia şi Finlanda au ajuns la un acord cu Ankara. Cele două ţări nordice şi-au exprimat sprijinul pentru Turcia în combaterea ameninţărilor la adresa securităţii sale naţionale şi au promis că vor facilita expulzarea suspecţilor urmăriţi de autorităţile turce.

Ulterior, Turcia le-a prezentat celor două ţări nordice cereri de extrădare pentru 33 de persoane, majoritatea considerate ”terorişti” de către Ankara. Extrădările militanţilor kurzi sau ale personalităţilor ostile regimului turc refugiate în Suedia constituie aspectul cel mai delicat al cererilor formulate de Turcia.

Decizia Suediei de a autoriza în luna ianuarie o manifestaţie în faţa ambasadei Turciei la Stockholm, în cursul căreia a fost ars un exemplar din Coran, a cauzat o reacţie dură din partea Ankarei, care practic a suspendat ratificarea aderării celor două ţări la NATO.

În urma începerii invaziei ruse în Ucraina în februarie anul trecut, Suedia şi Finlanda – ce are o frontieră terestră cu Rusia cu o lungime de 1.340 de kilometri – au prezentat o candidatură comună pentru a deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice, abandonând deceniile de nealiniere militară.

Cât costă croaziera în jurul lumii, care va dura 3 ani
Articolul anterior
77 de persoane, printre care și 24 minori, documentate după protestul de duminică din Chișinău
Articolul următor