Cum răsună șlagărul „Drumurile Noastre”, interpretat de artistul Edward Sanda

Edward Sanda le-a pregătit fanilor săi o nouă surpriză muzicală, din seria #ȘlagăreFamous, o adaptare a celebrei piese „Drumurile noastre”, interpretată de Dan Spătaru.

separator

„Am încercat să aduc un sound nou, adaptat tinerei generații, tocmai pentru că îmi doresc foarte mult ca și cei de-o vârstă cu mine să se bucure de muzica bună a părinților noștri și să nu uite aceste minunate melodii.”, spune Edward.

De această dată, artistul a dorit să împletească mai mult vechiul cu noul și să creeze o legătură mai puternică între generații, astfel încât a îmbinat refrenul original cu versuri compuse de el, la care a lucrat timp de o săptămână. „Mi-am dorit de asemenea să creez ceva diferit, să abordez tema piesei și din viziunea mea. Așa că nu veți asculta un simplu cover!”, a mai declarat iubitul Cleopatrei Stratan.

Împreună cu echipa Famous Production, Edward a pregătit filmarea videoclipului chiar în ziua lansării primului său album, Nuanțe de iubire, pe 14 septembrie. Însă realizarea acestuia nu a fost lipsită de emoții și de peripeții. „Eram pregătiți cu toate cele necesare din punct de vedere tehnic, aveam inclusiv o dronă pentru filmările aeriene, aveam o locație în aer liber, în afara Bucureștiului, care corespundea tuturor cerințelor de distanțare socială, vremea era superbă… Totul era perfect! Și… am început să filmăm. Însă ne-am trezit că s-a stricat generatorul de curent. Era cât pe ce să anulăm nu doar filmarea, dar ne făceam griji și pentru lansarea de seară a albumului. Din fericire am reușit să îl înlocuim în timp util și să avem astăzi și imaginile care alcătuiesc noul videoclip”, își amintește artistul, acum amuzat.

„Drumurile noastre” este cea de-a treia piesă pe care Edward o lansează în seria #ȘlagăreFamous, după Sa nu îmi iei niciodată dragostea și Ochii tăi feat. Rina, două covere Holograf.

sursa

Limba Soacrei și Cușma lui Guguță, într-un restaurant moldovenesc din Alaska. Doi bloggeri, uimiți și surprinși

Bloggerii de la „HaiHui în doi”, unul dintre cele mai populare canale de YouTube dedicate călătoriilor din România, au ajuns în Alaska. Acolo au vizitat singurul restaurant cu specific moldovenesc din Alaska, situat în orașul Fairbanks, care are și o denumire specială – „Soba”, scrie www.diez.md.

(video) Limba Soacrei și Cușma lui Guguță, într-un restaurant moldovenesc din Alaska. Doi bloggeri din România l-au vizitat

„Asta chiar n-ați mai auzit-o – să mănânci mămăligă în Alaska la un restaurant”, au menționat călătorii de peste Prut când au văzut bucatele din meniu. Bloggerii din România și-au dat comandă de plăcintă cu brânză, zeamă de găină, friptură de porc, clătite cu brânză și, desigur, vin moldovenesc: „Curcubeu pe cerul gurii”.

„Locuind de mai mulți ani în SUA și tot colindând de la un restaurant la altul, dorul de casă, de tradiții și de mâncare oricum era mare. În câțiva ani ne-am pus un scop pe care am vrut să-l atingem, și acesta era visul nostru american – restaurant moldovenesc în Alaska”, a menționat Ala, proprietara restaurantului „Soba” din Alaska. Ea mai spune că cele mai populare feluri de mâncare printre vizitatorii restaurantului sunt mămăliga și plăcintele cu brânză.

Restaurantul cu bucate tradiționale moldovenești a fost deschis în anul 2018.

https://diez.md/wp-content/uploads/2023/04/interior-soba-restaurant-620x349.jpg
https://diez.md/wp-content/uploads/2023/04/fata-ro-620x349.jpg
https://diez.md/wp-content/uploads/2023/04/friptura-de-porc-620x349.jpg

Moldexpo va găzdui Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret

Cărțile de ficțiune și non-ficțiune în limba română și alte limbi de la peste 50 de edituri din Moldova și străinătate vor fi prezentate în cadrul ediției a XXV-a a Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, desfășurat la Centrul Moldexpo. Salonul va putea fi vizitat gratuit în perioada 4-6 mai, între orele 10.00 și 18.00, și pe 7 mai, între orele 10.00 și 17.00.

Copiii, tinerii, părinții acestora, cadrele didactice și toți doritorii sunt invitați la circa 45 de lansări de carte, întâlniri cu scriitorii, sesiuni de autografe, ateliere de creație, expoziții de ilustrații de carte. Cu prilejul desfășurării Anului culturii ucrainene în Republica Moldova, va fi organizată o expoziție cu cele mai reprezentative cărți pentru copii ale autorilor ucraineni și vor avea loc întâlniri ale copiilor cu un scriitor din Ucraina.

Printre invitații Salonului este și Maria Gheorghiu, fondatoarea și președinta Asociației OvidiuRo din România, care promovează lectura în educația timpurie prin diverse proiecte desfășurate inclusiv în Republica Moldova. Maria Gheorghiu va organiza în 6 mai, la ora 12.30, atelierul pentru educatori și părinți Citește-mi 100 de povești și mai multe ateliere de lectură pentru copii în grădinițele din municipiul Chișinău.

Tot sâmbătă, la ora 11.00, va avea loc un eveniment special în cadrul Proiectului Național de Promovare a Lecturii Cartea deschisă, desfășurat sub patronajul președintei Maia Sandu, la care sunt invitați animatorii și membrii cluburilor de lectură din diverse instituții. În aceeași zi, la ora 15.00, Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă, invită adolescenții și tinerii creatori la evenimentul Open Mic de poezie socială.

Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” organizează Conferința internațională online Cartea și lectura în situații de criză, la care vor participa bibliotecari din Republica Moldova, România și Ucraina , transmite IPN. Un moment distinct în cadrul Salonului este dăruirea cărți-surpriză „Ștrengărița”, de Claudia Partole, tuturor copiilor care vor vizita Salonul. Salonul se va finaliza cu Festivitatea de premiere, care va avea loc în 7 mai, la ora 12.00.

Evenimentul este organizat de Secția Națională din Republica Moldova a Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret (IBBY) cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.

Un maratonist a murit în drum spre casă, dupa ce a finisat un traseu de 42 de km în 3 ore. Ce vârstă avea bărbatul?

Un bărbat de 45 de ani, pasionat de alergări, care a terminat duminica trecută Maratonul de la Londra în mai puțin de trei ore, a murit „din senin”, în timp ce mergea spre casă, potrivit Insider, citat de Digi24.

Un maratonist a murit în drum spre casă, dupa ce a finisat un traseu de 42 de km în 3 ore



 Steve Shanks, din Nottingham, Anglia, a terminat cursa de 42 de kilometri în 2 ore și 53 de minute.

„Toți cei de la London Marathon Events au fost profund întristați să audă despre moartea subită a lui Steve Shanks”, au spus organizatorii într-un comunicat de presă, potrivit Insider.

 Ei au mai precizat că Shanks era un alergător cu experiență și că în trecut a concurat la multe maratoane. Cauza exactă a morții lui Shanks va fi „stabilită ulterior, după examene medicale”.

 Și soția lui Shanks, Jess, a anunțat despre decesul lui Steve pe rețelele sociale, spunând că moartea lui a fost „subită” și „din senin”. 

„Se întorcea acasă după ce a participat la maratonul din Londra. După cum vă puteți imagina, sunt absolut șocată și devastată”, a scris ea.

 Organizatorii maratonului au spus că în memoria lui Shanks a fost creată o pagină de strângere de fonduri pentru o organizație non-profit pe care acesta o susținea.

Un maratonist a murit în drum spre casă, dupa ce a finisat un traseu de 42 de km în 3 ore

Începând cu 20 noiembrie, vor fi reluate cursele aeriene regulate Chișinău-Moscova-Chișinău
Articolul anterior
Nepoții lui Donald Trump au fost exmatriculați de la școală. Care a fost motivul?
Articolul următor