Scuarului „Mihai Eminescu” din centrul Capitalei va fi renovat capital. Despre aceasta a anunțat edilul municipiului Chișinău, Ion Ceban.
„Lucrările de reabilitare a Scuarului „Mihai Eminescu”, vor începe în scurt timp. Proiectul este pregătit, dar și restul procedurilor.În premieră, în acest scuar vom face un experiment, în ceea ce privește aplicarea pavajului, a iluminatului artistic, dar și a altor elemente inovative.
Sper ca aceste lucrări să ne reușească, pentru a putea fi aplicate și în alte zone ale orașului.
Cheltuielile vor fi suportate de Primăria Chișinău și Mobiasbanca.
Mulțumesc partenerilor, care se implică în realizarea proiectelor inițiate de Capitală.
Amintesc că pictorii, care își comercializau tablourile în Scuarul „Mihai Eminescu”, au fost strămutați pe o alee din Parcul Catedralei. Aceasta, la fel, urmează a fi amenajată, pentru a crea condiții bune pentru aceștia”, a scris primarul pe o rețea de socializare.