În ultima sa carte întitulată „Brief Answers to the Big Questions” Stephen Hawking avertizează omenirea asupra unor pericole inevitabile cu care se va confrunta, pe măsură ce știința și tehnologia evoluează. Cartea a fost publicată cu doar câteva zile în urmă, dar a stârnit un val de comentarii.
Printre alte pericolele menționate în carte, fizicianul menționează și ingineria genetică. Astfel, pe viitor planeta va fi dominată de o rasă superioară de oameni, modificați genetic, iar acest fenomen va schimba radical evoluția naturală a speciei noastre.La început, editarea genetică se va face pentru a repara anumite defecte, pentru eliminarea unor boli, dar apoi se va ajunge la „îmbunătățirea speciei”, spre exemplu la obținerea unor oameni cu o inteligență superioară. Din păcate, acest lucru va diviza societatea, pentru că oamenii obișnuiți vor ajunge să fie discriminați de cei care au abilități superioare, în urma modificărilor genetice.
Elita formată din superoameni va concura cu oamenii de rând, care nu vor putea face față acestei competiții nedrepte. Fizicianul amintește în carte și de pericolul considerat cel mai mare pentru omenire: dezvoltarea Inteligenței Artificiale.
Supercomputerele ar putea avea scopuri total diferite de cele ale oamenilor, se va ajunge la un conflict, ia totul s-ar putea termina cu o catastrofă planetară care va duce la dispariția speciei umane.
Chișinăul urmează să decidă dacă va da sau nu în judecată Gazpromul
Autoritățile de la Chișinău vor primi, până la sfârșitul lui iunie, rezultatele auditului independent al datoriilor Moldovagaz față de Gazprom și vor evalua oportunitatea de a da în judecată gigantul energetic rusesc, a spus Europei Libere ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Într-un răspuns al Ministerului Energiei, oferit pentru moldova.europalibera.org, se arată că auditul este „în proces de definitivare”. Companiile internaționale (din Norvegia și din Marea Britanie), contractate de Agenția Proprietății Publice, vor prezenta rezultatele evaluării până la sfârșitul lunii iunie.
În baza acestor rezultate, până la mijlocul lunii iulie, ministerul va decide dacă va acționa sau nu în judecată compania Gazprom, a spus ministrul Victor Parlicov în discuție cu Europa Liberă.
„Până la urmă, este vorba de abordarea noastră generală, cum ne poziționăm noi față de Gazprom. În a doua jumătate a lunii iulie vom avea o imagine clară”, spune Parlicov.
Potrivit lui, decizia cu privire la acționarea Gazpromului în instanța de judecată se va lua „nu doar în baza auditului, dar și a celor spuse de Andrei Spînu”.
În decembrie 2022, Andrei Spînu, care era pe atunci vicepremier și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, spunea într-un interviu că Gazprom nu a respectat prevederile contractului, ceea ce a provocat o criză energetică în R. Moldova.
Începând cu luna octombrie, Gazprom a redus volumul gazelor către R. Moldova, livrând în noiembrie doar 44% din cantitatea contractată.
Chișinăul avea rezerve de gaze stocate în România și Ucraina, însă, din insuficiență de gaze pentru producerea energie electrică, Centrala de la Cuciurgan a sistat livrările de curent către malul drept al Nistrului.
Autoritățile de la Chișinău au fost nevoite să cumpere atunci energie electrică din România, la prețuri de câteva ori mai mari.
Chișinăul a învinuit Moscova pentru generarea crizei energetice în R. Moldova și a renunțat la livrările directe de gaze rusești pentru malul drept.
În noiembrie 2022, Chișinăul și Tiraspolul au ajuns la un acord prin care tot volumul de gaze livrat de Gazprom este oferit regiunii transnistrene, iar malul drept primește, în schimb, curent mai ieftin, produs la Cuciurgan.
În mai 2023, compania energetică Eni din Italia a inițiat o procedură de arbitraj în legătură cu reducerea livrărilor de gaze rusești de către Gazprom.
Tot în mai, Europolgaz, proprietarul tronsonului polonez al gazoductului „Yamal-Europa”, a cerut aproape șase miliarde de zloți (aproximativ 2,3 miliarde de dolari) de la Gazprom printr-o instanță de arbitraj, din același motiv.
Și două companii energetice germane, Uniper și RWE, se judecă cu „Gazprom Export”. Potrivit Uniper, valoarea cheltuielilor suplimentare din cauza livrărilor insuficiente ale Gazprom se ridică la 11,6 miliarde de euro.
RWE susține că avea un contract cu Gazprom pentru furnizarea gazelor, însă, în august 2022, concernul rus a decis să stopeze livrările din cauza reparațiilor la singura unitate de comprimare a gazului rămasă în funcțiune.
Bărbat reținut pentru contrabandă cu trei automobile furate din statele UE
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră, l-au reținut pe liderul unui grup infracțional, care a introdus în Moldova ilegal trei automobile furate din UE, pentru ca mai apoi să fie importate din Lituania, în valoare de peste un milion de lei.
Potrivit procurorilor și ofițerilor de frontieră, acesta a coordonat un grup de cetățeni ai Moldovei, care activau de comun cu cetățeni ai Lituaniei, în perioada 2020-2023. Mai exact, aceștia înmatriculau și apoi vindeau mașinile, după ce le falsificau datele agregatelor. Totodată, membrii acestui grup infracțional perfectau și foloseau în mod fraudulos actele de înmatriculare, documentele vamale și efectuau modificări mecanice neautorizate.
Pentru acumularea probelor suplimentare, oamenii legii au descins cu 14 percheziții în Chișinău și în suburbii. Acolo, aceștia au depistat și ridicat mașinile anterior furate din UE și importate din Lituania, inclusiv părți componente ale altor mașini furate din UE, precum și blanchete ale certificatelor de înmatriculare, xerocopii ale actelor oficiale și alte documente cu semne de falsificare. Suplimentar celor trei mașini ridicate în baza rezultatelor expertizei solicitate de procurorii PCCOCS, urmează să fie prezentate și rezultatele expertizării altor mașini depistate la percheziții.
Prin urmare, oamenii legii l-au reținut pe liderul grupului infracțional, cu vârsta de peste 30 de ani, domiciliat într-o suburbie a capitalei, cu activitate oficială în domeniul reparării și vânzării automobilelor în Moldova. Pe parcursul investigațiilor penale, acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
În continuare, oamenii legii din Moldova desfășoară acțiuni procesual-penale, în cooperare cu state ale Uniunii Europene.
Stoltenberg: ”NATO este gata să se apere împotriva oricărei ameninţări”
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi, la Haga, că este prea devreme pentru a specula cu privire la efectele mutării trupelor Wagner în Belarus, dar a subliniat că alianţa nord-atlantică este gata să se apere împotriva oricărei ameninţări, transmite Reuters, citat de Agerpres.ro.
„Este prea devreme pentru a face vreo judecată finală cu privire la consecinţele faptului că Prigojin s-a mutat în Belarus şi că, cel mai probabil, unele dintre forţele sale vor fi, de asemenea, localizate în Belarus”, a declarat Stoltenberg reporterilor după o întâlnire cu lideri guvernamentali din şapte ţări membre NATO .
„Dar am trimis un mesaj clar Moscovei şi Minskului că NATO este prezent pentru a proteja fiecare aliat, fiecare centimetru de teritoriu NATO”.
Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari ruşi Wagner, a zburat marţi în exil în Belarus.Stoltenberg a indicat că NATO va decide să îşi consolideze sistemele de apărare în timpul unui summit care va avea loc la mijlocul lunii iulie în Lituania, pentru a-şi proteja toţi membrii, în special pe cei care au o graniţă comună cu Rusia şi Belarus, conform AFP.