Danemarca, prima țară care va impune fermelor de vaci o taxă pe emisiile de CO2

Danemarca a luat decizia istorică de a impozita fermierii pentru gazele emise de animalele lor, scrie publicația INC. Scopul este de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră din Danemarca cu 70% față de nivelurile din 1990 până în 2030, a declarat Ministrul Finanțelor, Jeppe Bruus.

Fermierii vor fi taxați cu 300 de coroane (43 de dolari) pe tonă de dioxid de carbon echivalent emis de vacile, oile și porcii lor începând din 2030. Taxa va crește la 750 de coroane (108 dolari) până în 2035. Cu toate acestea, datorită unei deduceri de 60% la impozitul pe venit, costul real pe tonă va începe de la 120 de coroane (17,3 dolari) și va crește la 300 de coroane până în 2035, potrivit stiripesurse.ro.

Noua Zeelandă a adoptat o lege similară care urma să intre în vigoare în 2025. Cu toate acestea, legislația a fost eliminată după critici dure din partea fermierilor și o schimbare de guvern la alegerile din 2023.

În Danemarca, acordul a fost încheiat târziu luni între guvern și reprezentanții fermierilor, industriei și sindicatelor, printre alții, și a fost prezentat marți. Decizia Danemarcei vine după luni de proteste ale fermierilor din toată Europa împotriva măsurilor și reglementărilor de combatere a schimbărilor climatice, despre care ei spun că îi duc la faliment.

Danemarca, care este un mare exportator de lactate și carne de porc, va taxa, de asemenea, porcii, deși vacile produc emisii mult mai mari decât porcii. Taxa urmează să fie aprobată în Parlamentul Danemarcei. Potrivit statisticilor oficiale, la 30 iunie 2022, în Danemarca existau 1.484.377 de vaci, o ușoară scădere comparativ cu anul precedent.

Autocar cu turiști, implicat într-un grav accident în Turcia: 2 morți și 28 de răniți

Un autocar cu turiști a fost implicat într-un grav accident rutier în localitatea Mugla din Turcia. Preliminar, 2 persoane au decedat, iar alte 28 au fost rănite, patru dintre care se află în stare gravă, scrie presa locală.

Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineții. Impactul s-ar fi produs, după ce frâna autocarului s-a defectat.

Transportul cu turiști s-a izbit de o brutărie și un automobil, parcat pe marginea drumului, ulterior a intrat într-o casă.

Martorii au anunțat despre acest caz la 112 și la fața locului au intervenit poliția și medicii.

A plecat la muncă și nu s-a mai întors. Un tânăr de 29 de ani este căutat cu disperare de familie

Mihail Tincul, în vârstă de 29 de ani, din satul Pârâta, raionul Dubasari este căutat de familie. Acesta a plecat de acasă în dimineața zilei de 10 iulie și nu s-a mai întors.

Potrivit rudelor, acesta a plecat de acasă spre lucru cu automobilul său de model Renault Scenic, cu numere de înmatriculare – E 947 BM, pe 10 iulie, în jurul orei 05:30, iar în prezent, telefonul este deconectat, transmite Ziar.md.

Tânărul poate fi identificat după următoarele semnalmente: înălțimea – 1.90 m, corpolenţă slabă, păr șaten deschis și ochi căprui.

Acesta era îmbrăcat într-un tricou negru cu guler, pantaloni scurți de blugi de culoarea albastru închis și sandale negre.

Persoanele care dețin orice informație sunt rugate să contacteze 112.

Un cort s-a prăbușit peste sute de oameni la un festival din Slovacia. Cel puțin 12 persoane au fost rănite

Un festival de muzică din Slovacia s-a încheiat, după ce unul dintre corturile mari s-a prăbușit peste sute de oameni. Cel puțin 12 persoane au fost rănite, opt dintre acestea fiind transportate la spital, transmite Slovak Spectator.

Persoanele au suferit mai multe răni minore la cap și la brațe. În momentul prăbușirii, s-a estimat că zeci de persoane se aflau în cort. Înainte de prăbușire, oamenii care așteptau să înceapă concertul au fost avertizați să nu stea în apropierea stâlpilor cortului din cauza furtunilor care se apropiau și au fost informați că programul va fi întrerupt. Cu toate acestea, mulți au considerat cortul un loc sigur și au rămas înăuntru în timpul furtunii.

Mulți participanți au decis să părăsească festivalul imediat după furtună, deși nu a fost declarată nicio evacuare oficială, ceea ce a dus la blocaje în trafic în jurul aeroportului. Serviciile de autobuz între aeroport și gara au fost suplimentate, iar orașul a deschis o sală de sport pentru festivalierii care nu aveau unde să doarmă. Poliția a anunțat că a inițiat o anchetă penală cu privire la prăbușirea cortului.

Aeroportul Internaţional Chişinău nu va putea fi privatizat
Articolul anterior
Uraganul Beryl a ajuns în Texas și a făcut cel puţin opt morţi
Articolul următor