Dansatorii din Moldova au obținut medalia de aur la Moscova

Formația ,,Strămoşeasca” din Anenii Noi a câştigat medalia de aur la Jocurile Delfice, organizate la Moscova.

separator
Moldovenii s-au dovedit a fi cei mai buni dintre cele şase colective de dansuri din CSI. Pentru Jocurile Delfice, dansatorii de la Strămoşeasca au pregătit dansul „Hora de la Sud” care a cucerit publicul.

„Am muncit mai mult de jumătate de an, anume programul definit clar fiecare loc. Au fost momente când chiar artiştii se îmbolnăveau sau aveau examene la colegii, la universitate, dar făceau tot posibilul ca să vină la repetiţii. A fost un concurs nu greu şi dificil, dar foarte greu şi foarte dificil. Am văzut şi în ochişorii lor am văzut retrăirea pentru neam şi ţară şi asta pentru mine este cel mai frumos”, a afirmat coordonatorul artistic, Andrei Baciu.

Maxim Caldaraşan activează în trupă deja de 12 ani. Acesta spune că ultima competiţie a fost extrem de dificilă.

„E foarte multe ţări care aveau o şcoală de coreografie foarte bună. Noi am crezut că nu vom ţine faţă la toate acestea, dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu ajutorul nostru am reuşit. Stresuri au fost foarte multe şi eu le-am avut, chiar dacă eu nu mă tem de public, nu mă tem de scenă”, a menţionat dansatorul, Maxim Caldaraşan.

Jocurile Delfice de la Moscova au avut loc în perioada 22-26 noiembrie. La cea de-a XIV ediţie au participat peste 400 de artiști din țările Comunității Statelor Independente, cu vârste cuprinse între 10 și 25 de ani.

sursa: www.publika.md

alte Articole interesante