Dansatorul Mihai Ungureanu a împlinit 15 ani!

Talentatul dansator Mihai Ungureanu e deja adolescent. A cunoscut faima pe când era micuț, dat iată că anii au trecut și Mihai s-a transformat într-un tânăr chipeș.

separator

În urmă cu doar 8 ani, în 2011, Mihai și partenera sa de dans, Ionela Tăruș, au cucerit publicul din lumea întreagă în timpul evoluției lor la show-ul „Minuta Slavî”.Astăzi, Mihai, care evoluează cu numele de scenă Hugo, împlinește 15 ani.

Părinții săi i-au dedicat un mesaj emoționant de felicitare.:

„În fiecare zi îți spunem: „Trebuie să fii cinstit cu tine și să-ți pui pe cântar viața, așa cum este ea: și mai bună, și mai grea. Nu-ti pară rău că trec anii, ai aripile deschise spre cer și forța de a trăi fericit. Nu te uita peste umăr și nu socoti înfrângerile, învață de la oameni ce este bun, fără a le cere imposibilul.

Ai o familie care îți este mereu aproape și te susține în toate. Ne dorim săa ai puterea de a merge mai departe orice nu s-ar întâmpla. E ziua care devine întotdeauna specială, deși e doar o zi obișnuită…☀️ Dar e ziua ta!❤️❤️❤️❤️La mulți ani!”, este mesajul mămicăi lui Mihai, Lilia Ungureanu, care a publicat mai multe fotografii din trecut, dar și actuale, cu Mihai.

Tânărul a mulțumit tutor pentru felicitări:

„Cuvântul „Mulțumesc” e cel care azi l-am pronunțat la fiecare citeva minute. Mulțumesc celor care m-au făcut să zâmbesc astăzi. Mulțumesc celor care mi-au facut ziua mai frumoasă prin atenția și buna dispoziție. Multumesc părinților și familiei! Vă iubesc nespus pentru că sunteți! Mă simt mai plin de viață!❤️”, a scris Mihai. 
     

alte Articole interesante