Daria Cerneavschi, eleva cu patru de 10 la Bacalaureat

Daria Cerneavschi este una dintre elevii din Moldova care au luat 10 la toate examenele de bacalaureat din acest an, transmite diez.md. A muncit mult, motiv pentru care rezultatele frumoase nu au întârziat să apară. Daria vrea să-și continue studiile în Germania sau în România.

Daria este absolventa Liceului Teoretic „Petre Ştefănucă” din orașul Ialoveni. În sesiunea de bacalaureat 2021, tânăra a fost scutită de examenul la de limba engleză, obținând nota „10” din oficiu ca urmare a deținerii unui certificat internațional de cunoaștere a limbii străine.

În procesul de pregătire pentru examene, eleva s-a pregătit de sine stătător, iar când întâmpina dificultăți, cerea ajutorul profesorilor.

Daria a susținut trei examene (limba română, matematică şi chimie), iar de la al patrulea a fost eliberată.

„În clasa a IX-a, am susținut examenul Cambridge, de aceea am fost eliberată de la examenul de limba engleză cu nota 10 din oficiu. Acest lucru mi-a oferit mai mult timp de pregătire pentru alte discipline şi a diminuat stresul care s-a resimțit în această perioadă. La început, presupun, cel mai mult m-a pus în dificultate chimia, fiindcă nu era punctul meu forte”. 

Daria a depus actele la universitățile din străinătate, iar acum stă ca pe ace în așteptarea rezultatelor de admitere care vor fi publicate la sfârșitul luii iulie. „Vreau să îmi continui studiile în Germania sau în România, aștept să fie publicate rezultatele admiterii la una dintre aceste universități”. Citește interviul integral pe www.diez.md.

Europa, afectată de caniculă și furtuni. Maxime de 43 de grade Celsius în Grecia la umbră
Articolul anterior
Dispozitivul care blochează gura inventat pentru cure de slăbire, în Noua Zeelandă
Articolul următor
Alte articole interesante