Săptămâna aceasta, publicația independentă din Rusia Meduza a scris că FSB-ul rusesc va avea acces la datele serviciului Yandex.Taxi în străinătate începând cu 1 septembrie. Este vorba despre datele dispozitivelor mobile ale utilizatorilor, precum și despre numele, numărul de telefon, adresa de e-mail, date bancare și adresele călătoriilor cu taxiul ale utilizatorului. Potrivit publicației, toate datele privind călătoriile utilizatorilor Yandex.Taxi, inclusiv cele din străinătate, se află pe serverele care se află în Rusia.
Yandex.Taxi a negat aceste informații. „Legislația Federației Ruse nu se aplică în cazul serviciului din Moldova și utilizatorilor săi, deoarece aceștia călătoresc și folosesc aplicația în afara Rusiei. Acest lucru nu se va schimba după 1 septembrie”, a declarat Yandex Go (în Moldova, serviciul funcționează sub acest brand).
Republica Moldova ar putea interzice aplicațiilor de taxi să exporte datele personale ale pasagerilor în afara Uniunii Europene.
Un astfel de amendament a fost propus de Guvern la proiectul de lege care reglementează piața de taximetre, elaborat de formațiunea de guvernare – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), transmite Newsmaker.md.
„Guvernul propune să nu autorizeze nicio platformă să exporte în afara UE datele personale ale pasagerilor din Moldova”, a declarat deputatul PAS Alexandr Trubca pentru NM, întrebat ce vor face autoritățile după ce s-a aflat că, din1 septembrie, Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei va avea acces la datele Yandex.Taxi, care operează inclusiv în Moldova.
Potrivit lui Trubca, propunerea Guvernului va fi inclusă în proiectul de lege PAS care reglementează piața de taximetre ca amendament în a doua lectură. Întrebat de NM de ce datele cu caracter personal vor putea fi exportate în UE, deputatul a răspuns că țările UE există o legislație bună privind protecția datelor cu caracter personal și, în plus, serverele unor companii pot fi localizate în țări din cadrul blocului comunitar.
Este vorba despre un proiect de lege care, potrivit PAS, ar urma să lărgească baza de impozitare a pieței de taximetre. În special, taxiurilor li se va permite să utilizeze case de marcat modulare, iar proprietarii aplicațiilor de comandare a taxiurilor vor fi obligați să se înregistreze legal în Moldova.
Aplicațiile agregatoare vor trebui să raporteze la Agenția Națională de Transport Rutier (ANTA), la fiecare trei luni, date despre toate mașinile care au efectuat măcar și o cursă de taxi. Totodată, doar mașinile înregistrate în registrul operatorilor de transport vor putea presta servicii de taxi.
Proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament în această vară, dar nu a fost încă examinat în plen.