De 16 ani nu pot intra în apartamentele în care au investit zeci de mii de euro

Zeci de oameni au protestat în fața Primăriei Chișinău, nemulțumiți că un bloc de pe strada Ginta Latină, în care au cumpărat apartamente, nu este dat în exploatare deși e aproape gata. Motivul, susţin ei, ar fi faptul că firma de construcții nu primeşte autorizație din partea Primăriei pentru a amenaja o parcare. Oamenii acuză presiunile din partea edilului Capitalei, scrie publika.md.

Construcţia blocului de pe strada Ginta Latină a început în 2005, cu bani daţi avans de viitorii proprietari de apartamente. După câţiva ani, compania a intrat în insolvabilitate şi altă firmă s-a angajat să finalizeze lucrările, iar oamenii au mai plătit bani în plus. În 2017, clădirea a fost ridicată la gri, fără finisaje interioare.

 În 2019, spun oamenii, Primăria a condiţionat darea în exploatare de construirea unei parcări.

”Din 2005 am făcut investiția de bani și până în prezent nu am primit apartamentele. Dar când am ajuns aproape, aproape la mal, domnul primar ne face că suntem o firmă fantomă.”

”45 de mii de euro. Suma integrală. A fost luat credit de la bancă și investit complet în blocul locativ. Sunt oameni care deja nici nu mai sunt și copii care au crescut.” ”Suntem furați de vreo câteva ori. Casa este finisată, au rămas doar parcările. Pricina acum este doar în primar.”

Administratorul companiei susţine că Primăria municipiului Chișinău tergiversează darea în exploatare a complexului de apartamente din cauza unui diferend: e vorba de despăgubirile de 17 milioane de lei pe care Primăria e obligată de instanță să le achite aceleiaşi companii pentru un alt proiect imobiliar.

”Se tergiversează eliberarea autorizației de construcție a parcării în schimbul la renunțul la cele 17 milioane de lei care au fost încasate prin hotărâri definitive și irevocabile”, a declarat administratorul companiei, Igor Bulgaru.

Indignați că nimeni din Primărie nu a ieşit să stea de vorbă cu ei, oamenii au dat buzna în clădire, dar au fost opriți de polițişti.

Autoritățile publice locale resping toate acuzațiile și au promis o soluţie până vineri. ”Nu există niciun fel de șantaj din partea autorităților publice locale. Noi acționăm doar în limitele legale și prin acte oficiale. Urmează a fi eliberat un act permisibil de către Primărie. Probabil sunt careva chestiuni tehnice”, a declarat șeful Direcției Asistență juridică, Primăria Chișinău, Valeriu Bogdan.

Potrivit Poliției, oamenii prezenţi la protest nu au respectat regulile epidemiologice, astfel că organizatorii manifestației vor fi sancționați.

Alexandr Serov, internat de urgență. Se află în stare gravă
Articolul anterior
Coronavirus: 535 de noi cazuri și 24 de decese, raportate astăzi
Articolul următor
Alte articole interesante