Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a încetat din viață marți, la vârstă de 91 de ani. În contrast cu omagiile pozitive din partea liderilor occidentali, opinia publică lituaniană se situează în mare parte în afară „gorbomaniei”, scrie publicația lituaniană lrt.lt.
Ministrul de externe al țării, Gabrielius Landsbergis, a sintetizat miercuri într-un mesaj pe Twitter opinia să despre moștenirea lăsată de Gorbaciov. „Lituanienii nu îl vor glorifică pe Gorbaciov. Nu vom uită niciodată simplul fapt că armata să a ucis civili pentru a prelungi ocupația regimului sau în țară noastră. Soldații săi au tras asupra protestatarilor noștri neinarmati și i-au strivit sub tancurile sale. Așa ne vom aminti de el”, a postat el.
Bunicul sau, Vytautas Landsbergis, care a fost liderul Lituaniei în timpul eforturilor țării de a obține independența față de Uniunea Sovietică a lui Gorbaciov, l-a numit „un prizonier”. „Un prizonier a decedat. Asta se poate spune despre Mihail Gorbaciov. Nu i s-a permis niciodată să gândească pe cont propriu sau să își exprime gândurile”, a postat Landsbergis miercuri pe Facebook.
Ministrul Apărării, Arvydas Anusauskas, fost istoric care a cercetat rezistență clandestină postbelică a Lituaniei la regimul sovietic, a mers chiar mai departe, numindu-l pe Gorbaciov „un criminal”.
Politicile lui Gorbaciov de Perestroika (reforma) și Glasnost (deschidere) au deschis calea mișcării de independența a Lituaniei la sfârșitul anilor 1980. De fapt, numele mișcării -Lietuvos Persitvarkymo Sajudis (Mișcarea lituaniană de reforma), sau pur și simplu Sajudis – făcea o trimitere directă la politică semnată de Gorbaciov.
Cu toate acestea, atunci când Consiliul Suprem lituanian – dominat de deputații Sajudis aleși în urmă unor scrutine libere și corecte datorită reformelor lui Gorbaciov – a declarat țară independența de URSS în martie 1990, reacția liderului sovietic i-a dezamăgit pe lituanieni.
Frustrant a fost și faptul că liderii occidentali au fost reticenți în a acordă sprijin mișcărilor de independența din cadrul URSS, părând a fi de partea lui Gorbaciov mai degrabă decât de partea lituanienilor.
„[Gorbaciov] a contribuit la reducerea tensiunilor internaționale, la dezarmare, nu s-a opus căderii Zidului Berlinului, reunificării Germaniei, dizolvării Pactului de la Varșovia, eliberării țărilor socialiste. Chiar înainte de asta, a retras trupele din Afganistan”, spune Ceslovas Jursenas, unul dintre deputații care au semnat Actul de Independența al Lituaniei.
Gorbaciov nu a recunoscut însă independența Lituaniei și a făcut presiuni asupra Consiliului Suprem pentru a retrage declarația din 11 martie.
„Am declarat un moratoriu asupra consecințelor actului de la 11 martie, am făcut unele concesii și ne-am pregătit pentru negocieri, dar aceste negocieri au fost foarte dificile. Și apoi a venit 13 ianuarie”, spune Jursenas.
Represiunea din 13 ianuarie 1991 a fost cea care a ruinat în mod decisiv reputația lui Gorbaciov în Lituania. Trupele sovietice au încercat fără succes să preia controlul asupra unor instituții-cheie din Vilnius, ucigând 14 persoane și rănind sute de oameni.
Nu este clar cine a dat ordinul că tancurile sovietice să părăsească bazele lor, dar lituanienii îl consideră pe Gorbaciov responsabil.
„Gorbaciov a fost liderul Uniunii Sovietice. Indiferent dacă puterea să era reală sau nu, el era comandantul suprem al forțelor armate. El ar fi trebuit, în primul rând, să împiedice că acest lucru să se întâmple, în al doilea rând, atunci când s-a întâmplat, ar fi trebuit să îl oprească, iar în al treilea rând, și foarte important, odată ce sângele a fost vărsat, ar fi trebuit să își ceară scuze”, spune Jursenas.
Câteva zeci de persoane aflate în spatele represiunii din 13 ianuarie au fost judecate și condamnate în urmă cu câțiva ani de un tribunal lituanian. Majoritatea acestora nu au fost extrădați de Rusia și Belarus și, prin urmare, au fost judecați în absența, cu puține speranțe că sentințele vor fi puse vreodată în aplicare. Procurorii au încercat să-l cheme pe Gorbaciov că martor în acest caz, dar fără succes.
Membrii familiilor unora dintre victimele masacrului de la 13 ianuarie au intentat, de asemenea, un proces civil împotriva liderului sovietic, dar, de asemenea, acesta va rămâne în mare măsură un gest simbolic.
„Cu siguranță a făcut multe lucruri pentru lume și a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru asta, dar aici are o reputație complet diferită din cauza a ceea ce s-a întâmplat, a ceea ce am trecut noi. […] Această este pată lui, vinovăția lui”, conchide Jursenas.
