De ce Moldova ar trebui să se unească cu România ca nu sufere soarta Ucrainei. Explicația unui fost ofițer CIA

James L. Olson a vorbit despre schimbările geopolitice care au loc în Europa de Est în această perioadă. Fostul ofițer CIA a menționat importanță vitală pe care o are România în zonă, prin poziția sa strategică, prin învecinarea cu Republica Moldova, dar și prin faptul că are ieșire la Marea Negră, scrie b1tv.ro.

Republica Moldova se află în mare pericol de a fi ocupată militar de Rusia

Președintele rus are toate metodele și mijloacele necesare ca să pună stăpânire pe Republica Moldova, spre fostul ofițer CIA într-un interviu acordat publicației adevarul.ro. 

„Republica Moldova este o țară cu risc extrem. Dacă războiul nu se termină printr-o înlăturare a lui Putin, acesta se poate ușor extinde. Cunoaștem ambițiile regionale ale lui Putin. Își dorea să consolideze controlul asupra estului Ucrainei, să pună mâna pe toată coasta ucraineană a Mării Negre și să preia controlul asupra Moldovei. Pentru că Moldova e o țintă. Putin vrea Moldova, are o puternică bază de operații în Transnistria. Putin ar putea folosi Transnistria ca să atace militar Moldova. Putin încearcă, prin serviciile sale de informații, să o elimine pe Maia Sandu. Și gândiți-vă ce s-ar putea întâmpla dacă va face asta.Putin are deja un „președinte-marionetă” în Belarus, pe Lukașenko”, a declarat James L. Olson.

Ce îl oprește pe Vladimir Putin să avanseze militar în Republica Moldova?

Singurul lucru care împiedică Rusia să avanseze militar în Moldova este faptul că ucraineni nu cedează.

„Dacă va pune mâna pe Moldova, Putin va înconjura 77% din Ucraina. Iar lumea trebuie să conștientizeze că Republica Moldova este într-un mare risc. Rușii i-au spus deja președintei Maia Sandu că dacă Moldova se va uni cu România sau se va alătura NATO poate avea aceeași soartă ca Ucraina. Însă planul lui Putin legat de Moldova a fost amânat din cauza problemelor mari pe care le are privind războiul din Ucraina. Însă în mod cert planul pe termen lung al lui Putin include încercuirea Ucrainei. Și asta înseamnă clar că Putin vrea Moldova”, afirmă Olson.

Salvarea Moldovei ar fi să se unească cu România

Republica Moldova își poate păstra integritatea și pace doar într-un singur fel: unindu-se cât mai repede cu România.

Cred că cea mai de dorit opțiune pentru a salva Moldova ar fi să se unească cu România. Cultural, etnic și lingvistic, sunteți două popoare similare. O unire a Republicii Moldova cu România i-ar asigura o mare protecție. Iar dacă Moldova ar face parte din România ar fi automat membru NATO. Sunt însă îngrijorat dacă Republica Moldova ar încerca să se alăture NATO de una singură. Pentru că acest lucru ar fi foarte provocator pentru ruși și i-ar îndemna cumva la un atac asupra Moldovei. Și cred că cea mai bună soluție ar fi ca Moldova să se unească cu România. Și sper că unirea Moldovei cu România se va întâmpla”, a spus James L. Olson.

Partidul de guvernământ din Africa de Sud: ,,Putin poate veni oricând”. Nu va fi arestat

Partidul Congresul Național African (ANC), aflat la conducerea Africii de Sud, a cerut ca țara, criticată încă de la începutul războiului din Ucraina pentru apropierea sa față de Moscova, să părăsească Curtea Penală Internațională (CPI), a declarat marți președintele Cyril Ramaphosa, relatează AFP.

Partidul de guvernământ din Africa de Sud: Putin poate veni oricând

În martie, CPI cu sediul la Haga a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin pentru crima de război de „deportare” a copiilor ucraineni, transmite hotnews.ro.

Pretoria urmează să găzduiască al 14-lea summit Brics în august – un grup de țări care reunește Africa de Sud, Brazilia, China, India și Rusia. În calitate de membru al CPI, țara ar trebui teoretic să-l aresteze pe președintele rus dacă acesta intră pe teritoriul său.

„Partidul de guvernământ s-a hotărât, considerând prudent ca Africa de Sud să se retragă din CPI”, a declarat Ramaphosa într-o conferință de presă după vizita președintelui finlandez Sauli Niinistö. Congresul Național African (ANC) s-a reunit în weekend.

Întrebarea dacă Africa de Sud îl va aresta pe Putin este „în studiu”, a adăugat șeful statului.

„Putin poate veni în această țară oricând”, a declarat secretarul general al ANC, Fikile Mbalula, într-o conferință de presă mai devreme. „CPI nu servește intereselor tuturor, ci ale câtorva”, a adăugat el.

Curtea Penală Internațională tratează „inechitabil” unele țări, consideră Ramaphosa

Potrivit lui Ramaphosa, decizia ANC în favoarea retragerii din CPI a fost luată „în mare măsură” din cauza a ceea ce este considerat drept tratament inechitabil al unor țări de către instanță.

„Ne-am dori ca această problemă a tratamentului inechitabil să fie discutată în mod corespunzător, dar între timp partidul de guvernământ a decis din nou că ar trebui o retragere”, a spus Ramaphosa.

Africa de Sud dorea deja să se retragă din CPI în 2016, după o vizită a fostului președinte sudanez Omar al-Bashir. Pretoria refuzase să-l aresteze pe acesta din urmă, care a obiectul unui mandat de arestare din partea Curții.

Africa de Sud ar trebui să îl aresteze pe Putin

Rusia nu este membră a CPI şi este puţin probabil ca Vladimir Putin să sfârşească în viitorul apropiat judecat de aceasta. Însă mandatul emis pe numele său înseamnă că el ar putea fi arestat şi trimis la Haga dacă se va deplasa în orice stat membru al CPI.

CPI a mai emis de asemenea un mandat de arestare pe numele Mariei Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile omului, în baza aceloraşi acuzaţii.

Africa de Sud este criticată de la începutul războiului în Ucraina pentru apropierea sa de Moscova. Pretoria afirmă că respectă o poziţie „neutră” şi refuză să se alăture apelurilor ţărilor occidentale de a condamna Rusia, explicând că vrea să favorizeze dialogul între beligeranţi.

Africa de Sud a găzduit în februarie exerciţii navale cu Rusia şi China în largul coastelor sale.

Legăturile între Africa de Sud şi Rusia datează din perioada apartheidului, Kremlinul sprijinind Congresul Naţional African (ANC) în lupta împotriva regimului rasist.

Mandatul de arestare emis de CPI a zdruncinat scena politică în Africa de Sud. Primul partid al opoziţiei, Alianţa Democratică (DA), a cerut ca Vladimir Putin să fie arestat, solicitând CPI să forţeze mâna guvernului sud-african.

150 de actori ai Teatrului de Operă și Balet din Harkov vin la Chișinău

În perioada 26 – 30 aprilie, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va găzdui 150 de actori ai Teatrului Național de Operă și Balet „Lâsenko” din Harkov, Ucraina, care vor susține șapte reprezentații pe scena de la Chișinău.

150 de actori ai Teatrului de Operă și Balet din Harkov vin la Chișinău

Potrivit Ministerului Culturii, această inițiativă culturală face parte din cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Anului Culturii Ucrainene în Republica Moldova și reprezintă un moment oportun pentru a evidenția diversitatea culturală și talentul artistic al ambelor țări, transmite diez.md.

Fondurile adunate din vânzarea biletelor vor fi folosite pentru a sprijini artiștii din Ucraina, refugiați în Slovacia din cauza războiului, care participă la acest eveniment cultural.

Mai multe detalii cu privire la spectacole și bilete găsiți aici.

Pe 29 decembrie 2022, în cadrul unei întrevederi online dintre ministrul culturii și politicii informaționale al Ucrainei, Oleksandr Tkacenko și ministrul culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan, a fost luată decizia ca anul 2023 să fie declarat Anul Culturii Ucrainene în Moldova.

Drumul de centură al orașului Sângerei necesită din nou reparație, la un an după darea în exploatare

Drumul de ocolire al orașului Sângerei, dat în exploatare la sfârșitul lunii septembrie 2022, necesită din nou reparație. 20 de metri de parapet au alunecat. Potrivit responsabililor, de vină sunt ploile care au spălat solul de sub asfalt.

Centura Sângerei, dată în exploatare în 2022, necesită din nou reparație

Oamenii spun că responsabilii trebuie trași la răspundere, iar drumul reparat cât mai curând, transmite tvn.md.

„Cred că nu lucrează calitativ și stăpânul nu-i ca lumea. Eu știu că trebuie trași la răspundere toți cei care fac acest râs, în țara asta.”

„Așa a fost primit lucrul, cu ce suntem noi de vină, ei au luat banii și s-au dus. Trebuia să fie un control în timpul lucrului. Trebuie de tras la răspundere și lasă să-l facă, să-l facă, să-l repare.”

„A fugit pământul. Îi moale, a fost ploaie mare, ploile au fost mari și s-a înmuiat și a fugit.  Nu-i pericol, oricum, compania care a făcut o să rezolve, cred că și eu voi fi pe acolo. Eu am lucrat acolo 2 ani și greșelile lor mereu le fac.”

GABRIELA MOCANU, reporter TV Nord: „La nici un an de când a fost dat în exploatare drumul de ocolire a orașului Sângerei se surpă. Chiar dacă aici au fost investiți peste 19 milioane de euro, bani împrumutați de la BERD, calitatea lucrărilor s-a adeverit a fi departe de așteptările șoferilor.”

Potrivit viceprimarului de Sângerei, acest lucru s-a întâmplat pentru că pământul care a fost adus pentru a lărgi lățimea drumului nu a fost suficient presat, lucru care a dus la spălarea solului.

ANDREI CUCOȘ, viceprimar, Primăria orașului Sângerei: „Informația pe are noi o deținem, s-a surpat o porțiune de balustradă de pe drumul de ocolire Sângerei, în urma ploilor care au fost luna trecută, vreo 2 săptămâni la rând tot plouă și plouă. La fața locului a fost administrația drumurilor, totul este sub control. Compania turcească are termen de garanție la executarea lucrărilor. Sunt ferm convins că totul o să fie reparat și adus la condiții cum trebuie să fie.”

Reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor pe care i-am găsit la fața locului au refuzat să vorbească cu presa.

„Eu nu-s responsabil. Eu is responsabil de mașini, dar nu de drum. -De mașini, dar de ce ați înconjurat aici? O dată ce înconjurați…-Toate întrebările la oficiu.”

Purtătorul de cuvânt de la Adnimistrația de Stat a Drumurilor, Elena Dintiu, a declarat că la momentul actual comisia de evaluare stabilește circumstanțele alunecării acestui teren.

ELENA DINTIU, purtător de cuvânt, ASD: „Ne este cunoscută această situație, la moment menționăm că comisia evaluează această cauză, din ce cauză a fost anume această alunecare. Din membrii comisiei fac pate compania de supervizare, antreprenorul și proiectantul. Ca beneficiari vom emite instrucțiunile necasare ca antreprenorul să remedieze această situație. Când va fi cunoscut motivil exact, noi vom da toate comentariile.”

Contactați de echipa TV Nord, conducerea firmei turcești care a efectuat reparația acestei porțiuni de drum nu au răspuns la telefon.

Lucrările de construcție a drumului de ocolire al orașului Sângerei, care are o lungime de 12 kilometri, au durat doi ani și jumătate.

Un ”călător în timp”, care susține că vine din anul 2671, spune că omenirea va suferi schimbări majore: ”Suntem în pericol”
Articolul anterior
Rusia amenință să folosească obuze cu uraniu în Ucraina
Articolul următor