De ce nu trebuie să ajutați copilul să-și facă temele pentru acasă

Temele pentru acasă – motiv de tensiune între copii și părinții acestora. De multe ori, temele nefăcute sunt un motiv adevărat pentru a chema părinții la școală, sau pentru un viitor întunecos, cum cred majoritatea dintre noi. Psihologii presupun că ajutorul părinților acordat copiilor la temele pentru acasă, nu îmbunătețesc în nici un fel însușirea materialulul de către cei mici.

separator

În sec. XIX-lea, tema pentru acasă era considerată o adevărată pedeapsă pentru copiii neascultători. Potrivit psihologului, Gerald LeTendre din cadrul Universității din Pensylvannia, un copil trebuie neapărat să aibă în mediu aproape patru ore de timp liber, pentru a se recrea sau a se ocupa de activitățile care lui îi plac cel mai mult. Mulți dintre noi ar afirma, că deseori celor mici nu le place să facă mai nimic. Este adevărat, dar profesorul are și la acest capitol o afirmație. Datorită cercetărilor sale făcute timp de câteva decenii, acesta a dovedit clar inutilitatea temelor pentru acasă pentru școlari, iar tot felul de meditații sau ore suplimentare reprezintă adevărate nevroze pentru copii.Bunăoară în Hong-Kong sau Japonia, copii primesc mai puține teme pentru acasă decât copii de acceași vârstă din alte țări. Cu toate acestea, elevii din aceste țări dau dovadă de un nivel foarte înalt de studii și cuceresc mdelaii de aur la diferite concursuri și olimpiade internaționale. Astfel, unicul sprijin în cazul temelor pentru acasă este, că dacă materialul nu este repetat mecanic, atunci copilul îl poate memora. În Finlanda spre exemplu, oamenii se conduc după ipoteza că acasă se odihnește, iar la școală se însușește! Iar sarcina profesorului este să-i ofere cât mai multă informație în timpul orelor de clasă, astfel ca acasă, copilul să nu piardă mai mult de jumătate de oră pentru a recapitula ceea a învățat la școală.De asemenea, psihologii afirmă că copii care învață ore în șir doar de dragul unei note de zece, de fapt se pot ciocni cu mari probeleme psihologice în viitor. Așa că dragi părinți, păziți-vă odraslele de stresuri și nu vă fie frică de note mici. Importante sunt cunoștințele și dorința copilul de a învăța lucruri noi, dar nu notele din agendă. Dacă se va crește puțin numărul de ore petrecute la școală și se va optimiza predarea materiei, întreg programul de studii s-ar putea fi învățat și în cadrul orelor de clasă.Din păcate mulți dintre noi, considerăm că cât mai multe teme pentru acasă sunt o bază puternică pentru personalitatea copilului și disciplina acestuia. Însă efectul este invers , iar volumul excesiv de lucru, de fapt îl face pe copil să deteste școala și chiar ideea de a învăța.

Ai grijă de copilul tău!!!

Moldovenii, îndemnați să sărbătorească Ziua Europei, pe 9 mai

Acum șapte decenii, la 9 mai 1950, a fost pusă piatra de temelie pentru pacea și unitatea de care se bucură țările din Uniunea Europeană. Și în Republica Moldova în această zi este marcată Ziua Europei. Cu acest prilej, Președinta Maia Sandu a venit cu un apel către toți cetățenii să vină în Piața Marii Adunări Naționale pentru a celebra pacea, scrie radiomoldova.md.

„Vă invităm pe toți, alături de familie și prieteni, să celebrăm împreună Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale la un eveniment organizat de Guvernul Republicii Moldova în colaborare cu delegația Uniunii Europene. Vom discuta despre lucrurile cu care se mândrește Moldova, veți avea ocazia să vorbiți cu cabinetul de miniștri, să vizitați alături de copii Casa Guvernului, să aflați despre proiectele prin care construim Moldova Europeană și să vă bucurați de concertul din seara de 9 mai. Europa ești Tu! Moldova Europeană suntem Noi!”, a menționat Maia Sandu.

Și Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks a îndemnat moldovenii să sărbătorească Ziua Europei pe 9 mai la Chișinău și pe 19 mai – la Bălți.

„Ziua Europei este despre și pentru oameni! Este ziua în care ne reamintim că solidaritatea ne face mai puternici”, a spus Ambasadorul UE in Moldova, Jānis Mažeiks, într-un apel video.

Amintim că în 2023, Ziua Europei a fost marcată printr-o serie de evenimente pe parcursul lunii mai. Orășelul European a fost inaugurat la Chișinău pe 13 mai. În aceeași zi, a avut loc și concertul din PMAN.

Un elev de 17 ani a murit la spital, după ce i s-a făcut rău într-un autobuz. Adolescentul obișnuia să consume băuturi energizante

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din Pașcani, a decedat după ce i s-a făcut rău într-un autobuz. Medicii au încercat să îi salveze viața, dar eforturile au fost în zadar, scrie adevarul.ro.

Conform informațiile apărute până în prezent, se pare că tânărul era consumator de băuturi energizante.

Un elev de 17 ani a murit la spital, după ce i s-a făcut rău într-un autobuz

Un tânăr în vârstă de 17 ani a murit subit luni noaptea, 23 aprilie 2024, în jurul orei 22.00, la Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani. Băiatul, care era elev în clasa a Xl-a la un liceu din municipiul Pașcani, a ajuns de urgență la spital după ce i s-a făcut rău într-un mijloc de transport în comun.

Medicii au încercat să-i salveze viața și l-au resuscitat timp de două ore. Cu toate acestea, eforturile au fost zadarnice iar doctorii au fost nevoiți să declare decesul. 

Conform informațiilor apărute până în prezent, se pare că adolescentul obișnuia să consume băuturi energizante, extrem de periculoase pentru organism, mai ales în cazul în care există și alte patologii necunoscute.

La data de 23 aprilie anul curent, Poliția Municipiului Paşcani a fost sesizată de către reprezentanții unei unități medicale cu privire la faptul că un tânăr, de 17 ani a decedat la unitatea respectivă. Din cercetări a rezultat faptul că, în aceeași zi, acestuia i s-a făcut rău în timp ce se deplasa cu un mijloc de transport în comun pe raza municipiului Pașcani. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, acesta fiind transportat la spital. Ulterior, în urma manevrelor de resuscitare, cadrele medicale au constatat decesul tânărului.

Pe corpul persoanei nu au fost identificate urme vizibile de violență. A fost dispusă efectuarea necropsiei medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere de culpă” a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Iași.

Băuturile energizante, o adevărată bombă cu ceas

Conform cadrelor medicale, băuturile energizante pot fi un adevărat pericol pentru sănătate, mai ales dacă este vorba despre persoane care suferă și de patologii nedescoperite.

Există o combinație potențial letală între doze mari de cofeină, taurină și zahăr. În momentul în care au doze de trei ori mai mari decât într-o cafea, la o persoană care nu este obișnuită cu acest tip de excitante pot apărea tulburări cardiovasculare multiple. Totodată, maladiile cardiovasculare nediagnosticate se pot acutiza și complica. Totodată, este conținutul important de zahăr: cam 10 lingurițe de zahăr conține o astfel de băutură. Totodată, apare agitația psihomotorie, dar efectele asupra sistemului cardiovascular sunt extrem de grave”, a precizat dr. Tudor Ciuhodaru.  

Parlamentul Independenței cere guvernelor de la Chișinău și București unirea neîntârziată a Republicii Moldova cu România

Unirea cât mai repede dintre Republica Moldova și România. Asta cer reprezentanții asociației obștești „Parlamentul Independenței”, guvernelor de la Chișinău și București. Ei vor convocarea ședinței comune la care să se adopte Actul Unirii Republicii Moldova cu România – act normativ suprem al dreptății și totodată al lichidării Pactului Ribbentrop-Molotov pentru națiunea română, scrie evz.ro.

Într-o declarație, semnatarii și votanții Declarației de Independență se adresează și guvernelor Statelor Unite ale Americii, Germaniei și Franței. Care ar trebui să ajute la această mutare care să reîntregească națiunea română.

Unirea dintre Republica Moldova și România, cerută de Parlamentul Independenței

Președintele asociației „Parlamentul Independenței”, Alexandru Arseni, doctor habilitat în dreptul constituțional, a prezentat Declarația-apel cu privire la securitatea națională și integritatea teritorială în contextul situației social-politice interne și externe. Potrivit lui, un apel cu privire la adoptarea actului reîntregirii, adresat către guvernele de la Chișinău și București a fost și anterior. Apelul fusese adoptat pe 26 decembrie 2022, fiind semnat de către 101 deputați semnatari și votanți ai Declarației de Independență, dar și subsemnat de mai bine de 50 de personalități marcante din domeniile știință, cultură, medicină, literatură etc.

Au mai existat apeluri cu privire la extinderea și acoperirea teritoriului Republicii Moldova cu emisiunile postului de televiziune nr.1 România. Un al apel s-a referit la încheierea acordului bilateral de asigurare a securității militare.

„Spre regret, guvernarea de la Chișinău, nu numai că nu a răspuns la apeluri, dar nu a întreprins nicio acțiune practică concretă de a executa voința poporului suveran la reunificarea naturală și legală cu Patria-Mamă România, precum și a asigurării securității naționale și integrității teritoriale. În schimb forțele revanșiste, de ocupație, au selectat și identificat persoane școlite și, respectiv, cu suport financiar criminal terorizează locuitorii din sudul, estul și unele orașe din nord, antrenându-i în procese ilegale. Mai mult ca atât, deputații pretinși ai „opoziției”, contrar statutului de deputat, destabilizează și mai mult situația social-politică internă”, a citat din Declarație Alexandru Arseni.

Avertisment după consolidarea Opoziției, la Moscova

Potrivit lui, toate aceste acțiuni ilegale sunt întreprinse în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. „Colac peste pupăză, pe 21 aprilie curent, aceste persoane, în mod cinic și-au consolidat acțiunile în capitala „Imperiului răului”, Moscova. Astfel s-a demonstrat încă o dată poziția lor de spioni ai Moscovei, cu planuri clare de a subjuga din nou poporul Republicii Moldova, element constitutiv al Națiunii Române”, a declarat președintele asociației „Parlamentul Independenței”.

În context, citând Declarația-apel, doctorul habilitat le-a solicitat guvernărilor de la Chișinău și București să se convoace de urgență în ședință comună pentru a adopta Actul Unirii Republicii Moldova cu România. „Pe această cale naturală va fi smuls cuțitul ce stă în spatele a două națiuni: română și ucraineană, asigurându-se astfel securitatea națiunilor în cadrul Europei Unite și protecția NATO”, a mai spus citat Alexandru Arseni din Declarație.

Secretele sănătoase din bucătăria Corneliei Ștefăneț
Articolul anterior
Vedetele autohtone și copiii lor s-au costumat de Halloween!
Articolul următor