De Crăciun poți face o faptă bună: Susține și tu campania „În brațele mamei”!

Pentru al zecelea an consecutiv, Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei lansează campania de Crăciun „În brațele mamei”.

Campania este o ocazie să ne unim eforturile pentru a susține mamele minore, mamele din familii social-vulnerabile, mamele singure care sunt asistate în programul „În brațele mamei”. Multe dintre ele au avut un serviciu, dar atunci când sub inima lor bate o altă inimă, nu mai pot să muncească. Această izolare devenind și mai gravă în contextul pandemiei Covid- 19, când creșele și grădinițele activează în regim special, iar ele sunt în imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă.

Mihaela Belei, coordonator Centrul Maternal: „Această campanie este o ocazie să vorbim despre problema mamelor singure, dar și să le mulțumim donatorilor care ne-au fost alături în demersul nostru de a păstra copiii alături de mamele lor.

În acest an, provocările cu care se confruntă aceste mămici sunt și mai mari, dar echipa este 24/24 alături de ele și depune tot efortul pentru a le sprijini în parcursul lor de a-și reconstrui viitorul.”

Pentru că este un an diferit, echipa Diaconiei încurajează să ajutăm #altfel. Toți cei care doresc să dăruiască ceva micuților din Centrul Maternal își pot organiza propriul scenariu de fapte bune.

Vezi 5 idei de implicare:

  • ● Dăruiește-ți ziua ta de naștere pentru copilașii din Centrul Maternal;
  • ● Organizează o cină caritabilă și colectează fonduri pentru susținerea centrului;
  • ● Comandă felicitări de Crăciun speciale;
  • ● Organizează o colectă în echipă și devină Moș Crăciun pentru copilașii din program;
  • ● Donează fonduri :

Cu 5400 lei asigurați o lună de asistență complexă pentru un cuplu mamă – copil.

Cu 180 lei oferi o zi de asistenţă.

Donează prin edonaţii, platforma Patreon sau  prin terminalele de plată MMPS și QIWI, Netto Pro, Run Pay.

Oricine poate veni cu propriul aport de imaginaţie în a face bine!

Grație partenerilor media de proiect, susţinătorii campaniei vor avea ocazia să cunoască poveştile de viaţă impresionante ale unor mame, care actualmente sunt ajutate să depăşească situaţia de criză.

Până în prezent,  în programul „În brațele mamei” au beneficiat de asistență 136 cupluri mamă-copil aflate în situație de criză. În acest an, 22 mame au primit asistență rezidențială. Pentru fiecare caz echipa asigură soluționarea completă: de la prevenirea abandonului, până la reintegrarea în comunitate.

Află cum poți beneficia de o lună gratuită în ediția a 12-a a proiectului ,,Galina Tomaș îți cumpără kg”!
Articolul anterior
Moldova a făcut solicitare către platforma COVAX pentru livrarea vaccinului împotriva Covid-19
Articolul următor
Alte articole interesante