De la 1 aprilie 2023, prestațiile de asigurări sociale, inclusiv pensiile și unele prestații sociale de stat, vor fi indexate cu 15%, prevede un proiect de hotărâre de Guvern.

Astfel, de la 1 aprilie 2023, cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă va constitui 2.620,62 lei, prevede documentul elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), transmite mold-street.com.
Potrivit proiectului, de la 1 aprilie 2023, cuantumul pensiei minime de dizabilitate constituie:
1) în cazul unei dizabilități severe – 1.965,47 lei;
2) în cazul unei dizabilități accentuate – 1.834,43 lei;
3) în cazul unei dizabilități medii – 1.310,31 lei.
În cazul în care cuantumul pensiei calculat conform legii este mai mic decât cuantumul pensiei minime pentru categoria respectivă, diferența dintre aceste cuantumuri, sub forma unui supliment de solidaritate, se acoperă din mijloacele bugetului de stat. Suplimentul de solidaritate reprezintă o componentă a pensiei care nu se indexează. Cuantumul acestuia variază anual în funcție de indexarea și majorarea pensiei calculate și de evoluția pensiei minime, prevede documentul.
Autorii documentului susțin că indexarea se face „reieșind din creșterea procentuală a veniturilor proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2022 față de anul 2021”.