De la 1 martie, medicii din România vor avea salarii de circa 60 de mii de lei

Salariile medicilor din România vor crește cu cel puțin la 70% de la 1 martie. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății. Unele salarii vor depăși 4.000 de euro, după măririle de la 1 martie, scrie Dig24, ceea ce constituie echivalentul a 60.000 lei moldovenești.

separator

Vor fi creșteri între 70% și 172%, a explicat ministrul.

Ea a dat exemplul unei infirmiere, care va avea, de la 1 martie, un salariu de 2.586 lei net, fără sporuri. De asemenea, un asistent medical cu studii superioare va avea un salariu de circa 3.000 de lei net.

Un medic primar avea un salariu de bază net de 3.900 de lei în 2017, în ianuarie 2018, acest salariu a crescut la 4.108 lei, iar de la 1 martie va avea un salariu net de 9.106 lei. Suma nu include sporurile pentru orele de gardă și pentru condițiile de lucru, care pot dubla salariul net, a explicat Pintea.

Vor crește și salariile pentru medicii rezidenți, iar până la 1 martie vor beneficia de burse de rezidențiat. De la 1 martie 2018, salariile de bază, brute, ale rezidenților, vor crește între 151% și 287%, în funcție de specialitate.

Astfel, un medic rezident anul 1, care are în prezent un salariu brut de 1985 de lei, va ajunge la 5.700 de lei brut. În anul 6, va avea 7.900 de lei brut, mai mult decât dublu față de nivelul actual. De asemenea, aceștia vor primi de la 1 martie normă de hrană, în loc de tichete de masă. În plus, își vor putea suplimenta veniturile din gărzi, a mai spus ministrul.

Vor fi însă și angajați în cazul cărora creșterile vor fi mai mici. „Este vorba despre farmacistul primar din unitățile clinice, farmacistul primar din anatomia patologică și medicina legală, asistentul medical din anatomia patologică și medicina legală. Aceștia au beneficiat de creșteri salariale începând din ianuarie 2017, iar sporurile pe care le primesc sunt de până la 100%”, a spus Sorina Pintea, Ministrul Sănătății din România.

Aceasta a spus că vor fi și scăderi salariale, în primul rând în ceea ce-i privește pe cei cu funcții de conducere din ministere și de la cabinetele demnitarilor. „Sunt 3% cu probleme, dar nu cu probleme mari”, a spus ministrul. Sorina Pintea a explicat că salariile directori din minister, de exemplu, vor fi ajustate pentru a fi similare cu cele ale omologilor lor din alte ministere.

În cazul medicilor de familie vor exista creșteri, dar nu la fel de mari. Motivul: aceștia sunt plătiți de Casele de asigurări de sănătate, pentru că sunt furnizori de servicii medicale.

„S-a modificat bugetul Casei și aceștia vor beneficia de o creștere a punctului semnificativă, de la 4,8 la 5,82. E destul de generoasă oferta”, a spus Pintea, precizând că noul contract cadru va fi semnat la 1 aprilie.

Polițiștii au oferit daruri pentru copiii din nordul țării de la Moș Nicolae

Polițiștii Direcției de Patrulare NORD a INSP l-au ajutat pe Moș Nicolae și au oferit daruri pentru 20 de copii din nordul țării, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Datorită sprijinului generos oferit de Asociația Capelan_de_Patrulă și rețeaua de magazine METRO, copiii au primit jucării, dulciuri și obiecte necesare.

”Entuziasmați și plini de bucurie, micuții s-au întors acasă cu amintiri de neuitat, iar colegii noștri și-au continuat activitatea.

Mulțumim pentru implicare polițiștilor și partenerilor. Astfel de inițiative frumoase vor continua.”, se arată în comunicatul Poliției.

Calitatea aerului din Chișinău, monitorizată cu laboratorul mobil donat de România

Primul laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului, donat de România Agenției de Mediu, a ajuns la Chișinău. Astăzi, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu colegii de la Agenția de Mediu, au făcut teste de calitate a aerului chiar în centrul capitalei. Datele au fost transmise direct către Laboratorul de Referință de Mediu, iar rezultatele analizelor au arătat că niciun parametru nu a depășit limitele admisibile. Cu noul echipament, rezultatele sunt disponibile în doar o oră, comparativ cu cele 24 de ore necesare anterior, ceea ce permite o monitorizare mai rapidă și intervenții prompte în cazul depistării unor valori critice, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Datorită mobilității sale, laboratorul poate fi deplasat rapid în diverse locații, inclusiv în zone urbane, rurale și industriale, asigurând monitorizarea direct în teren. Este echipat cu o sursă alternativă de energie, care îi permite să funcționeze fără întreruperi chiar și în cazul unei pene de curent.  

În plus, laboratorul este dotat cu aspiratoare speciale pentru prelevarea aerului, care permit măsurarea concentrațiilor de compuși organici volatili precum benzen, toluen și etilbenzen. Până acum, acești parametri nu puteau fi analizați în stațiile automate existente, din lipsa unor echipamente similare. Această dotare aduce un progres semnificativ în monitorizarea calității aerului și protecția mediului.

Donația stației mobile subliniază colaborarea strânsă și angajamentul ambelor națiuni pentru un mediu mai curat și o viață mai sănătoasă. Este un simbol al eforturilor comune pentru un viitor mai verde. România și Republica Moldova își consolidează astfel parteneriatul și reafirmă angajamentul față de protecția mediului și bunăstarea publică.

Un bărbat fără permis a vrut să mituiască polițiștii cu 800 de lei

Polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP au stopat o Toyota pe traseul R4, la intrarea în localitatea Coșernița din raionul Criuleni. Mașina era condusă de un bărbat de 47 de ani, originar din municipiul Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Șoferul a recunoscut că nu deține dreptul de a conduce, iar în încercarea de a scăpa de răspundere, acesta a încercat să ofere polițistului mită în sumă de 800 de lei.

Polițistul a denunțat imediat tentativa de corupere, iar la fața locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Criuleni pentru documentarea cazului.

Cazul a fost urmat de altele două, în sectorul Buiucani al capitalei și pe traseul M5, în apropiere de Strășeni, șoferii fiind denunțați de polițiști.

Reamintim că tentativa de corupere a unui funcționar public este o infracțiune și se pedepsește conform legii.

Locuințe sociale pentru angajații grădinițelor din Capitală
Articolul anterior
„Pomul Vieții” 2018 – primul calendar cultural-turistic al evenimentelor din Moldova
Articolul următor