Frizeriile din R. Moldova își vor relua activitatea începând cu ziua de mâine, 16 mai, a comunicat președintele Igor Dodon. Această decizie va fi luată la sfârșitul zilei de astăzi de către Comisia pentru Situații Excepționale.
„Văd că lumea întreabă când se deschid sălile de sport, centrale comerciale… Și eu vreau mai repede să se deschidă sălile de sport. Totul depinde de cum va evolua situația. Eu voi insista astăzi pe lângă doctori să fie deschise sălile de sport”, a spus astăzi Dodon, în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.
Acesta a menționat că R. Moldova relaxeză unele măsuri, pentru că cetățenii să aibă resurse să-și hrănească familiile.
„Vedeți că Franța a prelungit carantina până în iunie. Noi relaxăm unele măsuri pentru ca lumea să-și poată hrăni familiile. Oamenii nu pot trăi doar cu 2775 de lei, ajutor oferit de stat. Apropo, peste 25 de mii de oameni au primit acest ajutor”, a punctat Dodon.
De asemenea, șeful statului a precizat că nu se poate vorbi, deocamdată, despre deschiderea grădinițelor.
Toate frizeriile din țară sunt obligate să respecte unele reguli stricte:
– Organizarea prestării serviciilor doar prin programare prealabilă;
– Triajul zilnic al personalului angajat la începutul turei de lucru (termometria, starea sănătății);
– Instalarea la intrare, în locuri vizibile și accesibile, a dozatoarelor cu dezinfectant pentru prelucrarea mâinilor;
– Amplasarea locurilor de muncă cu respectarea strictă a distanței între ele de cel puțin 2 metri;
– Asigurarea angajaților cu echipamente de protecție individuală – halat de lucru, mască, mănuși;
Aerisirea și curățarea încăperilor la un interval de cel mult 2 (două) ore;
– Prelucrarea cu soluții dezinfectante pe bază de alcool a locului de muncă după fiecare client și a suprafețelor (mînere, întrerupătoare, mese, scaune, etc.);
– Termometria obligatorie la intrarea în frizerie a clienților;
– Obligativitatea purtării măștilor de către clienți.
sursa: www.ziarulnational.md