Declarațiile lui Vladimir Putin, cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale: ”Rusia este pregătită pentru un război nuclear”

Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul că Rusia este pregătită din punct de vedere tehnic pentru un război nuclear și că, dacă SUA ar trimite trupe în Ucraina, acest lucru ar fi considerat o escaladare semnificativă a războiului, transmite Reuters citat de hotnews.ro.

Cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din Rusia (15-17 martie), care în mod sigur îi vor oferi încă un mandat de șase ani, Putin a declarat că nu se „precipită” scenariul unui război nuclear și că nu vede necesitatea folosirii armelor nucleare în Ucraina.

Din punct de vedere tehnico-militar, suntem, bineînțeles, pregătiți”, a declarat Putin, în vârstă de 71 de ani, pentru televiziunea Rossiya-1 și agenția de presă RIA, ca răspuns la o întrebare dacă țara este cu adevărat pregătită pentru un război nuclear.

Vladimir Putin: Suntem pregătiți pentru un război nuclear

Putin a afirmat că Statele Unite au înțeles că, dacă ar desfășura trupe americane pe teritoriul rusesc – sau în Ucraina – Rusia ar considera această decizie ca pe o ingerință în conflict.

„(În Statele Unite) există suficienți specialiști în domeniul relațiilor ruso-americane și în domeniul moderației strategice. Prin urmare, nu cred că lucrurile se precipită spre așa ceva (o confruntare nucleară), dar suntem pregătiți pentru asta”, a spus el.

Putin, decidentul suprem în ceea ce privește armele nucleare ale Rusiei, a reiterat că utilizarea lor este precizată în doctrina nucleară a Kremlinului, cea care stabilește circumstanțele în care Rusia și-ar putea folosi armamentul nuclear.

„Armele există pentru a le folosi. Avem propriile noastre principii”, a spus Putin, care a avertizat de mai multe ori în ultimii doi ani că Occidentul riscă să provoace un război nuclear dacă trimite trupe să lupte în Ucraina.

Rusia și Statele Unite sunt de departe cele mai mari puteri nucleare, controlând peste 90% din armele nucleare din lume.

„Putem negocia privind Ucraina, dar pe realitate, nu pe pofte venite după consumul de droguri”

Putin a declarat că Rusia este pregătită pentru discuții serioase privind conflictul. „Rusia este pregătită pentru negocieri cu privire la Ucraina, dar acestea ar trebui să se bazeze pe realitate – nu pe pofte venite după consumul de droguri psihotrope”, a declarat Putin.

Declarația vine în contextul în care Reuters a scris luna trecută că președintele rus a sugerat Statelor Unite, prin intermediar, ideea unei „înghețări” a războiului, dar americanii au respins ideea.

Dacă Statele Unite ar efectua teste nucleare, Rusia ar putea face același lucru, a adăugat el în amplul interviu publicat de presa rusă. „Nu sunt necesare… încă trebuie să ne gândim la asta, dar nu exclud că putem face același lucru”.

Un autocar cu 35 de cetăţeni ucraineni a luat foc pe podul peste Dunăre de lângă Brăila, România

Un autocar în care se aflau 35 de cetăţeni ucraineni a luat foc luni, pe podul peste Dunăre de la Brăila. Șoferul şi pasagerii au reușit să se autoevacueze la timp, transmite News.ro. 

Autocarul se deplasa din direcţia Tulcea spre Brăila când a fost cuprins de flăcări. În câteva minute autovehicolul a ars ca o torță. 

„La faţa locului intervin o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la ISU Brăila şi o ASAS de la ISU Tulcea – subunitatea din Măcin”, a transmis ISU Brăila. 

În urma incendiului, nu s-au înregistrat victime, şoferul şi cei 35 de pasageri, cetăţeni ucraineni, reuşind să iasă la timp din autovehicul.

Traficul pe pod este blocat în totalitate. Pasagerii vor fi preluaţi de un alt autocar, însă între timp sunt transportaţi cu microbuze ale ISU la Sala Polivalentă din Brăila.

Femeile din mediul rural cer autorităților să creeze ”celule de criză” la sate pentru a fi ajutate mai rapid și eficient în cazurile de violență domestică

Un eveniment mai puțin obișnuit pentru satele din Republica Moldova a avut loc în localitatea Marcăuți din raionul Dubăsari, aflat în zona de securitate. Femeile din regiune s-au reunit pentru a face totalurile unui proiect care s-a derulat timp de câteva luni în zonă, sub egida Oficiului ONU pentru drepturile omului (OHCHR), PNUD și UN Women Moldova cu genericul ”Pace și Securitate pentru Egalitate și Echitate”, informează unica.md.

Proiectul a fost implementat de un grup de inițiativă locală al Centrului de Justiție Socială ”Echitate”, condus de Maria Zugravu, și a reușit să identifice o problemă majoră, care le preocupă pe femeile din regiune, și anume violența domestică. Potrivit președintei acestui centru, circa 80 la sută din femeile din zonă se confruntă cu acest fenomen grav, și toate au nevoie de ajutor.

Noi încercăm să le ajutăm cum putem. În 2022 am identificat un grup de femei lider care au dorit să se implice în ajutorarea reprezentantelor din mediul rural. Surprinzător, cele mai multe femei au solicitat ghidare în cazurile de violență domestică. Astfel, în urma implementării acestei inițiative ne-am gândit să realizăm diverse proiecte pentru a le ajuta. Deși aparent avem toate mecanismele necesare, la nivel local, asta nu funcționează. Pacea în comunitate vine din familie, de aceea am purces la acțiuni concrete. În localitățile rurale 80 la sută din femei trec prin diverse forme de violență. Am avut situații dificile, iar femeilor nu le-a fost ușor să prindă la curaj. Ideile care ne-au venit pe parcurs ni le-am asumat și acum trebuie să le realizăm.”, a comunicat pentru unica.md Maria Zugravu.

Femeile au venit cu o soluție reală, o premieră pentru țara noastră, dar care ar ajuta mai rapid și eficient în combaterea violenței domestice și ar oferi suport prompt și imediat victimelor acestui fenomen. Astfel, femeile de la țară au atras atenția asupra necesității creării unor celule de criză în localitățile rurale și a unor centre de reziliență pentru sprijinirea familiilor în situații excepționale, ca un instrument real în combaterea și conștietizarea acestui fenomen. Mai mult, acestea au venit cu un plan de implementare și acțiuni concrete de intervenție.

Ideea a fost salutată de deputata Angela Muntean-Pojoga, secretar al comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice și autoarea mai mult proiecte în susținerea drepturilor copiilor și a femeilor, care a fost prezentă la eveniment:

Asemenea proiecte sunt importante în întreaga țară. Trebuie să recunoaștem că violența domestică persistă în societate. De aceea, crearea acestor celule de criză ar fi o soluție reală în mediul rural pentru a combate acest fenomen. La nivel național există deja un centru național care oferă tot spectrul de servicii acestor victime, însă, la nivel local, ar fi și mai eficiente. Salut și inițiativa primarului de Marcăuți care a decis să ofere spațiul școlii din localitate pentru crearea unei locuințe sociale victimelor violenței, mai ales din zona de securitate. Încurajez femeile să fie deschise și mă bucur că ele conștientizează că trebuie să vorbească despre acest fenomen în toate formei sale, fie că e vorba de violență fizică, psihologică sau economică. Nu mi se pare o rușine aceste cazuri, din contra, trebuie să fie o durere a noastră, pentru că aceste cazuri afectează generațiile în creștere, iar copiii sunt oglinda noastră. Femeile nu trebuie să tolereze astfel de comportamente.”, a menționat pentru unica.md deputata Angela Muntean-Pojoga.

Potrivit ei, R. Moldova a făcut pași importanți la capitolul egalității de gen, ajungând pe locul 13 din 184 de state. Totuși, discriminarea femeilor încă există, de aceea a îndemnat femeile din mediul rural să fie mai implicate și solidare în problemele cu care se confruntă.

Lilia Scorici, executor judecătoresc implicat activ în susținerea drepturilor femeilor și Ambasadoarea păcii și echității sociale s-a referit la unele aspecte stringente cu care se confruntă în prezent colegii săi când vine vorba de încasarea pensiei alimentare în folosul femeilor în grija cărora au rămas copiii după divorț. Lilia Scorici susține că executorii judecătorești sunt puși în situație dificilă la încasarea acestei pensii de la bărbații care, în mare parte, muncesc la negru, tocmai pentru a se eschiva de a achita în folosul mamelor aceaste sume stabilite de instanțele judecătorești și cere autorităților să se implice în acest segment cu acțiuni concrete, întrucât, după divorț, majoritatea femeilor rămân cu toată povara pe umerii lor. Totodată, Lilia Scorici a atras atenția și asupra importanței ghidării victimelor violenței domestice, aspect cu care s-a ciocnit în practică, și a sugerat autorităților să se implice mai mult în acest sens.

Prezentă la eveniment, Kristin Jenssen, consilieră pentru pace și dezvoltare din cadrul oficiului Coordonatorului Rezident ONU în Moldova a salutat inițiativele femeilor din mediul rural:

Este foarte importantă crearea unor astfel de centre de suport nu doar pentru acordarea de ajutor victimelor violenței, ci și pentru transformare, schimbare de mentalitate, conștientizare la nivel comunitar, pentru a contribui astfel la prevenția fenomenului. Femeile trebuie nu doar să se elibereze de violența domestică, ci să înțeleagă că pot aduce schimbarea: nu ne putem aștepta de la ele să fie pacificatoare până când nu eliminăm orice formă de violență”, a menționat expertul.

Caz șocant! Soția a luat o copilă sub tutelă, iar soțul a abuzat-o sexual

Datorită diligenței procurorilor, la 10 iulie 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care un bărbat în vârstă de 57 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru acțiuni cu caracter sexual neconsimțite și violență în familie, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 11 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, informează unica.md cu referire la un comunicat al Procuraturii Generale.

Potrivit acuzării înaintate de procurori, inculpatul, în perioada anilor 2021 -2023, locuind în comun cu soția sa și o minoră, născută în 2007,  asupra căreia era instituită tutela, fiind desemnată în calitate de tutore soția inculpatului, totodată bărbatului revenindu-i obligațiuni de grijă, ocrotire, protecție și educare a minorei, în calitate de membru de familie, pe parcursul perioadei de timp indicate, acționând cu intenția unică de a determina copila de a întreține cu el periodic acte sexuale, manifestând un comportament fizic și verbal necuvenit și ilegal, a abuzat sexual copila.

Potrivit raportului de evaluare psihologică a minorei, a fost stabilit a un comportament caracterizat prin existența unor semne specifice copiilor victime ale abuzului sexual, expunere la abuz fizic și emoțional, stres posttraumatic, anxietate generalizată, gânduri distorsionate persistente cu privire la consecințele evenimentului traumatizant.

Același inculpat, după ce a aflat că victima împreună cu soția sa au depus plângere la poliție, le-a cerut să-și retragă plângerea și le-a amenințat cu moartea, menționând că le va „tăia pe bucăți” în caz de nesupunere și eventual condamnare a sa pe baza acuzațiilor legate de acțiunile cu caracter sexual neconsimțite întreprinse asupra minorei.

Inculpatul a pledat nevinovat. Acesta se află în arest preventiv.

Ministerul Muncii anunță până când pot fi depuse cererile pentru compensații
Articolul anterior
Ikea anunță că va reduce prețurile produselor pe toate piețele, la nivel global. În România a anunțat scăderi de până la 30%
Articolul următor