Departamentul de Stat al SUA recomandă cetățenilor americani să nu călătorească în Moldova și să părăsească imediat regiunea transnistreană

Departamentul de Stat al SUA a emis o avertizare de călătorie prin care îi îndeamnă pe americani să nu meargă în Moldova din cauza situației pandemice și a activității militare neobișnuite și îngrijorătoare ale Rusiei în jurul Ucrainei, dar și a conflictului nerezolvat dintre regiunea transnistreană. La fel, recomandă cetățenilor americani să părăsească de urgență regiunea transnistreană.

„Nu călătoriți în Moldova din cauza Covid-19, a activității militare neobișnuite și îngrijorătoare ale Rusiei în jurul Ucrainei și a conflictului nerezolvat dintre regiunea separatistă a Transnistriei și guvernul central; Cetăţenii americani din Transnistria ar trebui să plece imediat”, se arată în notă.

Cu puțin timp înainte, Statele Unite au anunțat că își închid ambasada de la Kiev și că își vor muta diplomații în vestul Ucrainei.

Conform Casei Albe, Rusia poate invada oricând Ucraina, iar cel mai probabil scenariu e că invazia va începe cu un bombardament.

Concomitent, Statele Unite au cerut cetățenilor americani aflați în Ucraina să părăsească țara înainte să fie prea târziu, mai precis în cel mult 48 de ore. Cu toate acestea, americanii spun că încă nu au renunțat la calea diplomatică de rezolvare a conflictului.

Recent, Consiliul Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a pregătit două proiecte de rezoluţie asupra recunoaşterii republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

Maib inaugurează noul oficiu central digital la Chișinău

Maib, cea mai mare bancă din Moldova, a inaugurat noul său sediu central în inima Chișinăului. Oficiul este situat în vecinătatea Parcului Central „Ștefan Cel Mare și Sfânt” din Chișinău și a fost denumit maib park. Are aspectul unui campus tehnologic din Silicon Valley și este conceput pentru a fi versatil din mai multe perspective:

– consolidează reputația maib ca angajator de top a talentelor în Moldova;

– poziționează maib ca bancă lider cu cele mai bune servicii pentru clienții săi;

– permite lucrul flexibil și agil, lucrul în echipă și colaborarea pentru a crea produse digitale inovatoare;

– evidențiază centrarea maib pe deschidere, transparență și sustenabilitate.

Alina Stoianov a devenit mămică. Emilian Crețu a publicat primele imagini de la maternitate

Actrița Alina Stoianov a devenit astăzi mămică. Ea a adus pe lume o fetiță sănătoasă, iar Emilian Crețu a publicat primele poze de la maternitate.

Emilian a mers la maternitate împreună cu sora sa Nina.

Actorul a dezvăluit ieri că fetița va purta numele Mora.

Sănătate multă și felicitări tuturor cu ocazia acestui fericit eveniment!

Accident grav de autobuz în Italia: Cel puțin 18 morți și mai multe persoane rănite

Un accident teribil a avut loc, marți seară, în Italia. Un autobuz de pasageri a căzut de pe podul care leagă Veneția de Mestre.

S-a întâmplat în jurul orei 19:40, ora Italiei.

Autobuzul în care se aflau mai multe persoane ar fi plonjat de pe o porțiune înălțată de pe Via dell’Elettricità, sfârșind pe linia de cale ferată care trece pe lângă drum, conform rainews.it. 

După ce s-a izbit de pasarelă, autobuzul a luat foc. 

Accidentul s-a produs într-o zonă supraînălțată de pe via dell’Elettricità, autobuzul căzând de la o înălțime de 15 metri și ajungând pe calea ferată.

Trenurile dintre Mestre și Veneția au fost suspendate, în timp ce serviciile de urgență și Poliția au intervenit la fața locului pentru a gestiona consecințele acestui eveniment tragic.

Numeroase ambulanțe și vehicule ale pompierilor s-au deplasat la fața locului. 

Dinamica accidentului nu este deocamdată clară și nici nu se știe dacă a fost vorba de un autobuz turistic sau de un autocar. Nu este încă clar cum s-a produs accidentul și nici dacă a vehiculul implicat este un autocar turistic sau un autobuz. 

Conform ansa.it, cel puțin 40 de persoane sunt rănite.

Bilanțul provizoriu al accidentului în care a fost implicat autobuzul este de cel puțin 18 morți, 15 dintre aceștia fiind deja transferați la morgile spitalelor locale.

Zelenski le cere magnaților și politicienilor care au fugit din Ucraina să se întoarcă: Este datoria voastră să fiți cu noi, poporul
Articolul anterior
Naomi Campbell a devenit mamă la 51 de ani: „Nu a fost adoptată, aceasta este fiica mea”
Articolul următor