Voci de aur la unicul festival de operă în aer liber – DescOPERĂ! Află care sunt surprizele muzicale din fiecare zi a evenimentului!

Cel mai grandios eveniment al anului desfășurat în zona Orheiului Vechi își deschide porțile pentru spectatori și toți cei pasionați de muzică. De pe 14 până pe 16 iunie 2019, pentru al patrulea an consecutiv, Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi va găzdui unicul festival de muzică clasică în aer liber din Europa de Est: DescOPERĂ.

separator

Festivalul DescOperă este un eveniment muzical inedit, care scoate opera și muzica clasică din scena tradițională și o aduce în sânul naturii. Timp de 3 zile, spectatorii vor avea șansa să se bucure de vremea frumoasă, aerul curat, priveliștea mirifică și muzica clasică, interpretată live într-o scenă improvizată. Anul acesta, vizitatorii vor  asista la  spectacole muzicale cu artiști renumiți din țară și de peste hotare. Spectacolele vor fi dirijate de Friedrich Pfeiffer din Austria și Tiberiu Soare din România.

Printre artiștii care vor evolua în acest an la DescOPERĂ se numără soprana Valentina Naforniță, solistă la Opera de Stat din Viena, care va interpreta rolul Adinei, în opera ,,Elexirul Dragostei”, dar și Ana Cernicova, solistă la Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”, care va fi soprană în compoziția Perpetuum Mobile, de Straus.

Alți artiști care vor evolua în cadrul festivalului sunt: Florin Guzgă (România), Mihai Dogotari (Viena), Iurie Maimescu (Moldova), Tatiana Dulghier, Ljubica Vranes (mezzo soprano, Serbia), Vladimir Dragoș (Moldova), Rusanda Panfili (vioară, Viena), Sergiu Mușat (clarinet), Main Gheras (nai) ș.a.

Tradițional, cele 3 zile ale festivalului aduc compoziții muzicale diferite, iar iubitorii de muzică clasică pot alege între concerte simfonice, opere, rapsodii sau alte genuri de muzică. Prima zi a festivalului aduce în scenă capela corală, în cea de-a doua zi, în scenă, va fi pusă opera. Dacă în anii precedenți, între stâncile rupestre de la Butuceni au răsunat opere precum Carmen, Rigoletto sau Carmina Burana, anul acesta opera ,,Elixirul Dragostei” este cea care va încânta auzul și inimile spectatorilor. Festivalul se va încheia cu compoziția Perpetuum Mobile, de Straus.

Iată, mai jos, programul pentru cea de-a patra ediție, care se va desfășura de pe 14 până pe 16 iunie:

14 iunie, ora 19.00 – Deschiderea oficială a festivalului la teatrul de vară Butuceni, cu compoziția Rapsodii de Butuceni

Soliști: 

Rusanda Panfili (vioară), Viena
Sergiu Mușat (clarinet)
Main Gheras (nai)
Capela Corală Academică „Doina”, dirijor- Ilona Stepan
Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale, dirijor Friedrich Pfeiffer (Austria)

– 15 iunie, ora 19.00, Elixirul Dragostei

Gaetano Donizetti, operă în două acte.
Dirijor, Tiberiu Soare, România
Regizor, Rodica Pitireanu

Roluri și interpreți:

Adina – Valentina Naforniță
Nemorino – Florin Guzgă, România
Belcore – Mihai Dogotari
Dulcamara – Iurie Maimescu
Gianetta – Tatiana Dulghier

16 iunie, ora 19.00, Închiderea festivalului, compoziția Perpetuum Mobile, de Straus

Soliști: 

Ljubica Vranes, mezzo soprano, Serbia
Vladimir Dragoș, bariton
Ana Cernicova, soprană
Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale, dirijor Friedrich Pfeiffer (Austria)

Bilete și informații sunt disponibile la Casele Teatrului Național de Operă și Balet, Casele Filarmonicii, Casele Palatului Național, Info-point Butuceni și online pe iTiket.md

Important! Nu rata ocazia de a lua bilet pe iticket.md la preț redus, până la 15 mai, pentru Opera ,,Elixirul Dragostei”.

Festivalul de muzică clasică în aer liber DescOPERĂ a pornit de la  ideea valorificării celei mai vizitate destinații turistice din Moldova, Orheiul Vechi și este singurul eveniment de acest gen din Europa de Sud Est. Satul Butuceni, locația festivalului, este parte a Rezervației Cultural Naturale „Orheiul Vechi” și asigură o sonoritate ideală pentru orchestra simfonică și vocile soliștilor de operă. De asemenea, festivalul DescOPERĂ aduce vizitatori și turiști care pot vizita siturile, mănăstirea, complexele rupestre creștine, muzeul și gospodăriile oamenilor care păstrează atmosfera secolelor trecute. Pentru a stimula turismul rural, în perioada desfășurării festivalului, pensiunile rurale din satele Butuceni și Trebujeni organizează masterclass-uri culinare inedite, ateliere de meșteșugărit, excursii cu căruța, barca și oferă biciclete pentru a face experiența rurală de neuitat și a extinde șederea turiștilor în regiune. Anual, festivalul este vizitat de peste 5.000 de turiști locali și străini din țări precum Suedia, Germania, Austria și România.

Numărul total de artiști implicați în cele trei seri de spectacol depășește cifra de 500. Organizatorii evenimentului sunt: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.

Gazda evenimentului: Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi

Partener Local: Eco-Resort „Butuceni”

Evenimentul este susținut de către partenerii strategici USAID, Guvernul Suediei UK, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare în Republica Moldova și Wine of Moldova.

Pagina web a evenimentului: www.descopera.md

Numărul persoanelor refugiate din Ucraina care beneficiază de protecție temporară în Chișinău a depășit cifra de 23 mii

Numărul persoanelor refugiate din Ucraina, care în prezent beneficiază de protecție temporară pe teritoriul municipiului Chișinău, a depășit cifra de 23.000.

Doar în ultima săptămână, acest statut l-au mai primit alți 500 de cetățeni ai țării vecine.

În context, viceprimarul Angela Cutasevici a făcut un apel repetat către cetățenii ucraineni, îndemnându-i să-și legitimeze șederea.

„În primul rând, protecția temporară le oferă persoanelor beneficiare dreptul de a munci. Primăria Municipiului Chișinău susține încadrarea în câmpul muncii a refugiaților ucraineni, astfel fiindu-le asigurată integrarea socială și economică. De asemenea, statutul protecției temporare le oferă cetățenilor ucraineni, stabiliți în Municipiul Chișinău, dreptul de a-și școlariza copiii minori în instituțiile municipale de învățământ sau de a beneficia de asistență medicală”, a subliniat viceprimarul capitalei.

Totodată, Angela Cutasevici a reiterat că, Primăria Chișinău îi îndeamnă în continuare pe toți cetățenii ucraineni refugiați să beneficieze de o ședere legală pe teritoriul capitalei.

În Capitală au început lucrările de combatere a căpușelor

Î.M. ”Asociația de gospodărie a spațiilor verzi” desfășoară activități de combatere a dăunătorilor în spațiile verzi din oraș.

Muncitorii întreprinderii municipale au început în aceste zile tratamentul chimic al spațiilor verzi, aflate în gestiune, pentru combaterea căpușelor și altor dăunători.

Astfel, pe timp de noapte, în parcurile ”Butoiaș”, „La Izvor”, „Alunelul” și pe aliniamentele stradale de pe bulevardul Moscovei și strada Alecu Russo, au fost extecutate lucrări de tratament chimic a spațiilor verzi.

Intervențiile au loc în perioada în care insectele se află în stadiul de larvă, tratamentul chimic prevenind dezvoltarea ulterioară a acestora.

Cum a decis Kremlinul să cumpere populația din Găgăuzia

Regimul lui Putin cumpără acum în mod deschis influență în statele vecine, scriu într-o analiză CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse, relatează tvrinfo.ro.

O bancă rusă, Promsviazbank, intenționează să înceapă să plătească bani către mii de locuitori din UTA Găgăuzia. Banca este efectiv o extensie a ministerului Apărării – și, prin urmare, a Kremlinului – și este condusă de fiul unui fost spion rus de rang înalt. Este sancționată în Occident.

UTA Găgăuzia este aleasă cu grijă. Se află în sudul Moldovei și are o istorie de sentimente separatiste. Kremlinul ar putea spera să stârnească aceste sentimente (așa cum spionii săi au alimentat nemulțumirile în țară, în ansamblu) și astfel să creeze probleme pentru guvernul pro-occidental al Moldovei pe măsură ce statul se apropie de alegerile prezidențiale din decembrie.

Nu este nimic ascuns în asta. Rusia acționează în mod deschis. Evghenia Guțul, guvernatorul pro-Kremlin al Găgăuziei, a semnat un acord în timpul vizitei sale la Moscova, care prevede că toți pensionarii și angajații din sectorul public din regiune pot solicita o plată lunară echivalentă cu 100 de dolari (într-o țară unde pensia medie este de 220 de dolari).

Conform planului, 25.000 din cei 120.000 de locuitori ai Găgăuziei, care sunt în mare parte găgăuzi ortodocși, un grup etnic turc, sunt eligibili. Factura anuală pentru ruși ar fi de aproximativ 30 de milioane de dolari.

Ei nu trebuie să meargă în Rusia pentru asta; pot aplica de la distanță. Pentru a primi plăți regulate, locuitorilor din Găgăuzia li se oferă carduri Mir, emise de Promsviazbank. Instituția de credit deținută de stat operează și în patru regiuni ucrainene anexate ilegal. Acordul cu Guțul a fost semnat de Petr Fradkov, președintele băncii și de un fiu al unui fost director al Serviciului de Informații Externe rusesc, SVR.

Fradkov a declarat că acordul prevede plăți transfrontaliere, ceea ce este posibil datorită Mir – sistemul național de plată rusesc.

Mir

Mir a fost lansat în 2016, dar a avut puțin succes până la impunerea sancțiunilor occidentale asupra sectorului financiar rusesc, inclusiv retragerea Visa și Mastercard, și în cele din urmă sistemul de plăți SWIFT.

Pentru ruși, Kremlinul a făcut din Mir opțiunea implicită; pentru cei care plecaseră, Mir a devenit treptat singura opțiune de a transfera bani din Rusia și – pentru sutele de mii care lucrează în străinătate – de a fi plătiți.

Băncile rusești, simțind cererea în creștere, au intensificat eforturile de a face Mir disponibil în străinătate – începând cu regiunea georgiană ilegal ocupată Abhazia, apoi extinzându-se în Asia Centrală și Belarus, Turcia, Venezuela și Cuba. Până la mijlocul anului 2023, Rusia negocia și cu privire la Mir cu Iran, India, Egipt, Indonezia și alții.

Statele Unite au vizat Mir în februarie, când Oficiul de Control al Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a sancționat operatorul Mir. Măsurile ar putea face imposibilă utilizarea cardurilor sale pentru retragerea de numerar din bancomate în anumite țări, dar nu peste tot și nu imediat.

(Aceasta va provoca daune colaterale multor ruși exilați care nu au nicio legătură cu operațiunile subversive ale Kremlinului, dar pot găsi doar locuri de muncă în companii cu sediul în Rusia, deoarece nu sunt foarte bine primiți să lucreze în Europa.)

Inițiativa moldovenească este un exemplu strălucitor al abordării oportuniste a Rusiei și al influenței profunde a agențiilor de informații în politica sa externă.

Mir a prosperat pentru că este deconectat de sistemul financiar internațional, iar totuși acest lucru îl face perfect pentru operațiuni subversive. Această operațiune într-o zonă puțin cunoscută ar putea fi și un test pentru operațiuni similare în alte părți. Teoretic, nimic nu poate opri Kremlinul să emită carduri Mir la distanță pentru comunitățile pro-Kremlin din alte țări – comunitățile rusești semnificative din două state baltice, de exemplu.

Acest tip de gândire datează din era sovietică, când Kremlinul căuta să transforme dezavantajele în avantaje.

Cum se proceda în perioada sovietică

Biroul politic sovietic avea la dispoziție o rețea extinsă de bănci de stat în străinătate (numite sovzagranbanki – bănci sovietice străine) de la Londra la Singapore și de la Teheran la Paris și Zurich. Misiunea lor era să-i ajute pebsovietici să cumpere, să vândă și să se împrumute în valute occidentale forte. Unele dintre bănci au fost înființate în anii ’20; altele în timpul Războiului Rece.

În anii ’60, Kremlinul a cerut acestor bănci să efectueze tranzacții într-un mod care să nu poată fi urmărit de Statele Unite.

Asta, din cauza unui proces din 1959. Un emigrant rus în Statele Unite a dat în judecată Uniunea Sovietică într-un tribunal din New York, acuzând autoritățile sovietice că nu și-au respectat obligațiile față de două corporații englezești cu concesiuni în Uniunea Sovietică. A fost intentat un proces împotriva Chase Manhattan Bank pentru transferarea de bani din conturile băncilor sovietice de la Chase.

Acest lucru a făcut ca bancherii sovietici să fie foarte neliniștiți – ce s-ar întâmpla dacă americanii ar bloca toate conturile lor din băncile occidentale? Drept rezultat, au transferat conturile în dolari la băncile sovietice din străinătate. Așa a apărut un sistem închis al noii valute, care a devenit cunoscut sub numele de Eurodolari – complet imposibil de urmărit pentru americani. Scopul, le-a explicat autorilor un bancher rus de rang înalt, în urmă cu câțiva ani, era acela de „a face tranzacțiile sovietice în dolari impenetrabile pentru guvernul SUA”.

Aceste bănci vindeau și aur sovietic, o altă marfă imposibil de urmărit. Banca Wozchod din Elveția, de exemplu, avea monopolul vânzării de aur sovietic din 1972. Procesul era următorul: aurul sovietic era transportat la Zurich cu avioane de pasageri sovietice obișnuite, care transportau șapte tone de aur pe zbor.

Lingouri standard de 12,5 kg erau distribuite uniform în avion sub scaunele pasagerilor – deoarece aurul era greu, greutatea trebuia să fie distribuită uniform pentru a proteja caracteristicile de zbor ale avionului. Lingourile erau apoi transferate la Wozchod și trimise la fabricile de topire și rafinare ale partenerilor, unde se ștergeau secera și ciocanul marcate pe lingouri.

Aurul și euro-dolarii erau utilizați pentru tranzacții financiare sovietice legitime, dar și pentru a furniza fonduri imposibil de urmărit partidelor comuniste străine și așa-numitelor mișcări de eliberare în lumea în curs de dezvoltare. Plățile erau în esență activități subversive finanțate de sovietici.

Banca Wozchod a supraviețuit prăbușirii Uniunii Sovietice – în zilele noastre este Gazprom bank din Zurich. Banca a fost găsită vinovată de spălare de bani în cazul averii personale a lui Vladimir Putin de către un tribunal elvețian, anul trecut.

Acolo unde există o slăbiciune în sistemul financiar occidental, extinsa și experimentata rețea de spionaj a Rusiei o va găsi. Indiferent de costuri – este inundată cu bani – va găsi punctul de cea mai mică rezistență și îl va folosi.

Democrațiile trebuie să devină mult mai bune în urmărirea ramurilor rețelei financiare secrete a Kremlinului, să ia o pereche mare de foarfece de reglementare și să le taie.

De ce să-ți înmatriculezi copilul la Liceul de Limbi Moderne şi Management?
Articolul anterior
Fiul lui Jasmin și al lui Ilan Shor împlinește astăzi 3 anișori. Ce surprize i-au pregătit părinții
Articolul următor