Dezastru în SUA. 57.683 de noi infectați cu coronavirus, înregistrați ieri

Statele Unite au înregistrat vineri 57.683 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, o cifră record de la începutul pandemiei, conform bilanţului dat publicităţii de universitatea Johns Hopkins.

separator

În ajunul sărbătorii zilei naţionale a SUA, au fost raportate 728 de noi decese provocate de COVID-19, potrivit aceleiaşi surse. Bilanţul deceselor a ajuns astfel la 129.405, transmite Agerpres.ro.

SUA, cea mai afectată ţară din lume de boala provocată de noul coronavirus, au depistat până în prezent aproape 2.8 milioane de cazuri.

În sudul şi vestul SUA s-au înregistrat focare care „pun în pericol toată ţara”, conform evaluării doctorului Anthony Fauci, directorul Institutului american de boli infecţioase.

O serie de state au fost nevoite să stopeze procesul de relaxare a măsurilor restrictive, mergând până la a închide baruri şi plaje. Guvernatorul republican al statului Texas a anunţat că purtarea măştilor devine obligatorie în locuri publice.

Mesaj dur al unui oficial OMS: Prea multe ţări ignoră datele transmise. Treziți-vă!
Articolul anterior
Ambasadorul SUA a donat 80 de pachete cu prânzuri lucrătorilor medicali
Articolul următor
Alte articole interesante