Dezinfectanți, măști medicale și mănuși fără acte, depistate de polițiști

Ofițerii Direcției investigare a fraudelor economice din cadrul Inspectoratului național de investigație, au documentat cinci cazuri de activitate ilicită, privind producerea și comercializarea măștilor medicinale și a gelurilor antiseptice, utilizate pentru combaterea infecţiei de tip COVID-19.

separator
Astfel, în municipiul Chișinău, polițiștii au documentat cinci persoane care comercializau soluții cutanate (dezinfectante), mănuși și măști medicinale în lipsa certificatului de calitate pe produsul finit, autorizaţiei sanitare de funcţionare și a documentelor care ar permite asemenea gen de activitate.

Astfel, polițiștii au depistat 4 931 de recipiente cu soluții cutanate, în sumă de peste 195 mii de lei, 4 850 de măști medicinale de protecție, în valoare de 50 mii de lei și 100 de perechi de mănuși medicinale, în valoare de 375 lei.

Pe aceste cazuri au fost întocmite procese verbale contravenționale, care urmează a fi expediate în judecată pentru examinare și decidere asupra corpurilor delicte. De asemenea, ofițerii de investigații au documentat activitatea frauduloasă a unei întreprinderi, specializată în fabricarea și comercializarea soluțiilor destinate construcțiilor, precum grund, clei, dispersie PVA, adeziv silicat, sticlă sodică.

Agentul economic a produs ilegal o soluție pe care o comercializează drept dezinfectant cu denumirea ”Dezigel, gel anti-COVID 19/20”, ambalată în butelii de plastic destinate cleiurilor cu volum de 5 și 0,25 litri.

În urma acțiunilor întreprinse, polițiștii au ridicat marfa (dezinfectant) în valoare de peste 191 mii lei. La fața locului a fost sesizat Centrul de Sănătate Publică Chișinău, care a constatat activitatea de producere în condiții antisanitare, în lipsa actelor permisive care reglementează producerea substanțelor biocide. Agentul economic riscă proces contravențional sau penal.

Elveția a donat echipamente medicale pentru 68 de centre de sănătate și 211 oficii ale medicilor de familie din țara noastră
Articolul anterior
Apel pentru cetățeni: cereți ajutorul medicului de familie sau a serviciului de urgență 112, dacă prezentați simptome de răceală însoțite de febră
Articolul următor
Alte articole interesante