Criza gazelor: Din cauza datoriilor istorice, Moldovagaz nu poate contracta un credit de la o bancă pentru a efectua plata către Gazprom

Suma avansului pentru luna ianuarie pe care trebuie să-l achite Moldovagaz către Gazprom constituie 63 de milioane de euro. Moldovagaz poate achita 30-35 de milioane de euro din această sumă. Restul sumei ar urma să fie obținută prin intermediul unui credit bancar.

Moldovagaz are probleme la contractarea unui împrumut pentru a plăti o parte din consumul curent pe ianuarie către Gazprom de la instituții bancare din cauza datoriei istorice mari față de gigantul rusesc.

Contractarea unui credit de către Moldovagaz este una dintre soluțiile discutate de către Comisia pentru Situații Excepționale pe 11 ianuarie, transmite Anticorupție.md.

Problema constă în faptul că Moldovagaz este obligată să achite 50% din factura de consum pe luna decembrie și alte 50% în avans din gazele pe care urmează să le consume în ianuarie.

Expertul în energetică Sergiu Tofilat a afirmat că Moldovagaz trebuie să își rezolve problema de lichidități și să nu mai aștepte Guvernul să îi acopere datoriile către Gazprom.

„În primul rând, tariful nu acoperă prețul de achiziție, iar în al doilea rând, există un decalaj permanent, din cauza că plata trebuie să o faci astăzi, dar banii îi încasezi abia peste o lună – o lună și jumătate. În situația aceasta, statul trebuie să se asigure că tarifele acoperă cheltuieli efective și că oamenii au bani și pot plăti la timp factura”, a explicat el pentru G4media.

În asemenea condiții, compania-fiică a Gazprom informează că există riscul întreruperii aprovizionării cu gaze naturale și că lucrează împreună cu Guvernul pentru a preveni o astfel de situație.

„Condițiile contractuale de plată pentru gazul furnizat nu s-au modificat de la semnarea documentului, în 2007, iar practica de plată a livrărilor, aplicată în cazul Republicii Moldova, este larg răspândită”, a explicat Moldovagaz obligațiile contractuale cu Gazprom într-un comunicat publicat pe 12 ianuarie.

Ministerul Finanțelor a anunțat că va analiza opțiunile legale existente privind amânarea plății TVA de către Moldovagaz pentru o perioadă scurtă, astfel asigurând compania cu lichidități necesare pentru plățile curente.

Moldovagaz are o datorie pentru malul drept al Nistrului de circa 700 de milioane de dolari, în timp ce pentru Transnistria de peste 7 miliarde de dolari.

Doi minori, 15 și 16 ani, cercetați după ce au pătruns într-un magazin din satul Micăuți, de unde furat bani, țigări și produse alimentare

Doi adolescenți de 15 și 16 ani, dintr-o localitate din raionul Strășeni, sunt cercetați penal pentru furt. Aceștia, în noaptea de 11 martie curent, ar fi pătruns într-un magazin din satul Micăuți, prin deteriorarea ușii de acces, de unde au sustras bani, țigări și produse alimentare, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Suma pagubei constituie 28 000 de lei.

În urma acţiunilor speciale de investigație întreprinse de poliţiştii din Strășeni, suspecții au fost identificați, iar în cadrul acțiunilor procesual- penale aceștia și-au recunoscut fapta.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.

Tânăra moldoveancă din Germania, dispărută după o ceartă cu soţul său, a fost găsită fără suflare

O tânără moldoveancă, aflată în Germania, și dispărută după o ceartă cu soţul său, a fost găsită fără suflare. Unica.md a fost informată despre asta chiar de sora tinerei, aflată și ea în Germania, informează unica.md.

Tânăra dispăruse de mai mult de o săptămână.

Ultima dată ea fusese văzută pe 6 martie. Potrivit informațiilor, înainte de a dispărea tânăra ar fi avut o ceartă cu soțul ei.

Kremlinul confirmă că Putin va vorbi marți cu Trump, însă refuză să dezvăluie temele pe care le vor aborda cei doi

Donald Trump și Vladimir Putin vor avea marți o nouă conversație telefonică, a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anunță RiaNovosti citat de digi24.ro.

„Da, acesta este într-adevăr cazul. O astfel de conversație este pregătită pentru marți”, a declarat el când a fost întrebat despre contactele dintre șefii de stat. Cu toate acestea, Peskov nu a vrut să dezvăluie temele care vor fi abordate de către cei doi șefi de stat.

„Nu facem niciodată asta, nu anticipăm niciodată lucrurile. Conversația este într-adevăr în curs de pregătire. Din punctul nostru de vedere, desigur, conversațiile dintre cei doi președinți nu fac obiectul unor discuții a priori cu privire la conținut. Așa că nu vom face acest lucru”, a adăugat Peskov.

Ultima dată când Putin și Trump au vorbit la telefon, pe 12 februarie, conversația a durat aproape o oră și jumătate. Liderii au discutat, printre altele, despre reglementarea situației din Ucraina. Șefii de stat au convenit să continue contactele, inclusiv cu privire la organizarea unei întâlniri față în față. Anterior, președintele american Donald Trump a anunțat că intenționează să vorbească marți cu președintele rus Vladimir Putin despre încheierea războiului din Ucraina, după discuții pozitive între oficialii americani și ruși la Moscova.

Un copil de 6 ani a murit, după ce fusese obligat de familie să facă duşuri reci
Articolul anterior
Un bătrân de 91 de ani, bătut de doi tineri în propria casă pentru 2.500 de lei
Articolul următor