Directorul Spitalului Clinic Republican, demis în plină pandemie, luptă pentru eradicarea epidemiei de Covid-19 în Germania

Anatol Ciubotaru, medic-chirurg, demis în toi de pandemie din funcția de director al Spitalului Clinic Republican „T. Moșneaga” în prezent își valorifică cunoștințele și experiența în cadrul proiectului „SARS-Covid 19” al Școlii Superioare de Medicină din Hanovra, Germania, a spus acesta la solicitarea IPN.

separator

La 2 săptămâni după decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, generată de faptul că directorul a testat la un laborator privat medicii care lucrau cu bolnavii din secția de terapie intensiva, infectați cu coronavirus, Anatol Ciubotaru deja se ocupa de elaborarea unui program de prevenire a îmbolnăvirii medicilor din Centrul de diagnosticare și triere a pacienților infectați cu COVID-19 din Hanovra.

Deoarece manifestările pandemiei în Germania s-au redus, Centrul nou creat a fost conservat. În schimb, proiectul protecției cadrelor medicale într-o unitate spitalicească, pe care urma să-l transpună în fapt Anatol Ciubotaru, a fost extins, țintind la nivel de sistem medical obiectivul protejării medicilor care contactează cu bolnavii infectați COVID-19, în special, la transportarea acestora cu ambulantele.

Latură regretabilă a prezentului subiect este că, în condițiile când coeficientul de infectare a medicilor din Republica Moldova este printre cele mai înalte din lume, managerii locali ai situației de criză fac așa ca acei care știu și pot să dea soluții calificate, sunt „stimulați” să-și aplice aceste cunoștințe și posibilități pe alte meridiane.

Potrivit Cristinei Țărnă, fiica lui Anatol Ciubotaru, fostul director al SCR a activat timp de cinci ani în Germania, în calitate de chirurg. În paralel, acesta a predat rezidenților din Germania. A revenit în R. Moldova pentru a participa la concursul pentru funcția de director al Spitalului Clinic Republican „T. Moșneaga”, iar după concurs a condus spitalul în ultimii cinci ani.

Începând cu data de 17 mai vor fi reluate curse terestre spre București și Iași
Articolul anterior
Coronavirus: 107 persoane au fost externate ieri din spitale
Articolul următor
Alte articole interesante