Disperarea unei femei diagnosticate cu Covid: ,,Nimeni nu vrea să îți livreze medicamente”

O femeie care recent a fost testată pozitiv la noul coronavirus, și-a împărtășit experiența dureroasă. Aceasta susține că i-a fost extrem de frică pentru părinții ei cu care intraseră în contact, iar fiind izolată la domiciliu, farmaciile cu servicii de livrare la domiciliu i-au refuzat cererea de medicamente.

 

separator

,,În momentul în care am văzut că am rezultatul pozitiv la testul COVID-19 m-a lăsat fără cuvinte. Am fost șocată? E puțin spus, am rămas fără grai, iar în următoarele momente a apărut frica, frica nu pentru sănătatea mea dar a părinților care fusese în contact cu mine, frica pentru copiii care stau 24 din 24 în casă cu mine.

Este greu să explici ce trăiești când primești verdictul, însă cel mai greu abia urmează. Medicul de familie își spune că dacă nu ai simptome de răceală nu trebuie să administrezi nimic. Paradox, sunt infectată cu un virus care a furat viața a peste un milion de oameni, iar ca tratament nu trebuie să primești nici o pastilă, nici un tratament”, spune femeia.

Marele șoc însă vine după. Potrivit acesteia, după ce un medic i-a recomandat totuși să administreze mai multe preparate, ea a încercat să facă comandă online de medicamente.

,,Am apelat la serviciile mai multor farmacii pentru a-mi fi livrate medicamentele de care aveam nevoie. Prima întrebare care o primeam de la operatori, ați intrat în contact cu o persoană infectat cu noul Coronavirus? La auzul că ești testată pozitiv, operatorii respectuos îți spun că își cer scuze și te informează că nu pot livra medicamentele pe motiv că curierii nu sunt echipați corespunzător pentru astfel de situații. Unica soluție care ți-o oferă este să livreze medicamentele unor cunoștințe care ulterior ar putea să ți le aducă. Marea mea întrebare este și dacă în oraș ai doar părinții care sunt trecuți de 60 de ani și nu vrei să îi expui riscului? Care e problema dacă achit online medicamentele, iar curierul vine la usă, îmi lasă pachetul și mă sună să mă informeze că l-a pus lângă ușă?

Sau dacă ai fost testată, ai primit verdictul și ești izolată de lumea întreagă și supraviețuiește cum vrei și cum poți!”, a povestit indignată femeia, pentru www.noi.md.

Mai mult decât atât, în momentul în care apelezi 112 pentru a cere ajutor. Felcerii de pe ambulanță îți spun sec că din păcate nu te pot duce la un spital pentru că paturi libere nu sunt, spitalele sunt arhipline. ”Am chemat ambulanța pentru că mă simțeam rău, felcerii mi-au spus că nu au unde să mă ducă, spitalele sunt arhipline. Mi-e frică că în cazul unei complicații nu ai decât să mori acasă singură în patru pereți. Nu ai cui să îi ceri ajutor, ești infectat!”, povestește femeia.

Iana Rudkovskaia și Evgheny Pliușcenko au devenit părinți pentru a doua oară
Articolul anterior
Marea Britanie, PNUD și OMS aprovizionează Moldova cu echipamente medicale esențiale în lupta cu noul coronavirus
Articolul următor
Alte articole interesante