Distrus că familia nu îi acceptă orientarea sexuală, un tânăr s-a aruncat de la etaj. Cui i-a lăsat un ultim mesaj

O tragedie s-a petrecut luni dimineață în București. Un tânăr student la ASE și-a luat viața pentru că familia nu i-a acceptat orientarea sexuală. Avea doar 20 de ani şi ultimul mesaj i l-a lăsat tatălui său vitreg.

Gestul disperat al băiatului ne spune încă o dată că ar trebui să fim mai toleranți şi să ţinem cont de faptul că toţi avem sentimente. Deocamdată, 57% dintre români sunt de părere că nu ar trebui recunoscute legal cuplurile formate din persoane de acelaşi sex.

„Am ajuns să am coşmaruri”, „Nu pot umbla liber în faţa oamenilor fără să mă simt judecat până la sânge pentru ceea ce sunt.” Sunt mărturii dureroase ale unor tineri gay din România. Le este teamă să nu fie judecaţi în țara lor doar pentru că au o altă orientare sexuală decât majoritatea.

Prin asta a trecut şi Rafael. Băiatul de 20 de ani n-a mai îndurat faptul că cei dragi lui nu l-au acceptat şi a decis să îşi pună capăt zilelor.

S-a cazat într-un hotel din inima Bucureştiului. Acolo i-au găsit poliţiştii lucrurile. Apoi a urcat pe terasa clădirii la etajul 20 și a pășit în gol. Înainte de 8 dimineața, cineva a anunţat tragedia la 112.

Ultimul mesaj al băiatului a fost pentru tatăl vitreg, pentru că mama sa este plecată în Italia. Rafael suferea, simţea că nu îl înțelege nimeni. Specialiştii atrag atenţia asupra consecinţelor pe care le poate avea lipsa de toleranţă din partea familiei.

Cei care reprezintă comunitatea LGBT spun că cei mai mulţi dintre tinerii cu alte orientări sexuale iau foarte greu decizia de a discuta deschis cu familia. O campanie făcută vara trecută a scos la iveală poveşti de viaţă şocante,

Ana Ciutu, membru ACCEPT: „Cei mai mulţi vorbeau despre dificultatea de a le spune părinţilor, iar dificultatea venea din teamă de a nu fi respinși de propriii părinţi. Acceptarea părintelui îţi dă puterea de a merge mai departe, lipsa acceptării te faultează şi te lasa vătămat pe viaţă.”

Un studiu făcut anul trecut de organizaţia ACCEPT arată şi că societatea românească nu a reuşit să depăşească pragul minim de acceptare şi toleranţă pentru comunitatea LGBT.

Drama tânărului Rafael poate fi drama oricărui tânăr care nu găseşte înţelegere acasă, spun psihologii. Soluţii există: apelarea la un specialist sau grupuri de sprijin.

sursa

4 judecători vor fi cercetați pentru îmbogățire ilicită

Curtea Supremă de Justiție a finalizat examinarea cauzelor de contencios administrativ privind anularea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii ce se referă la eliberarea acordului pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală în privința a unor judecători. Astfel, instanța de recurs a confirmat legalitatea hotărârilor CSM, constatând că acestea au fost adoptate în mod proporțional și motivat, transmite IPN.

„Au fost admise recursurile declarate de către Consiliul Superior al Magistraturii și Procuratura Generală, au fost casate hotărârile instanței de fond, fiind pronunțate hotărâri noi, prin care au fost respinse ca fiind neîntemeiate cererile de chemare în judecată înaintate de către judecătorii vizați”, precizează CSJ.

În deciziile adoptate, Curtea Supremă de Justiție a constatat că instanța de fond a interpretat eronat normele legale aplicabile, aplicând dispozițiile generale ale Codului Administrativ, fără a avea în vedere prevederile legislației speciale, și anume de Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea privind statutul judecătorului. Aceste acte normative stabilesc în mod expres competențele și procedurile aplicabile în astfel de cazuri, având prioritate față de normele generale.

Presa a scris că este vorba despre Alexandru Gheorghieș, fost magistru al Curții de Apel Bălți, Tatiana Avasiloaie, fostă judecătoare, Ion Druță, ex-președintele Curții Supreme de Justiție, și Oleg Sternioală, fost judecător al Curții Supreme de Justiție. Magistrații erau cercetați pentru îmbogățire ilicită.

Doi indivizi din sudul țării vor sta 8 ani după gratii pentru violul unui tânăr cu dizabilități: L-au ademenit, apoi i-au dat băuturi alcoolice

Procuratura anunță că, recent, a obținut o sentință de condamnare în privința a doi bărbați în vârstă de 51 și, respectiv, 57 de ani, originari din sudul țării, acuzați de violul unei persoane de 23 de ani. Instanța de judecată le-a stabilit pedeapsa de 8 ani de închisoare cu executare, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În cadrul urmăririi penale şi cercetărilor judecătorești, s-a stabilit că, în noaptea lui 28 februarie 2023, inculpații, având drept scop comiterea actelor sexuale neconsimțite, l-au ademenit pe un tânăr cu dizabilitate psihică, la domiciliul unuia din inculpați, unde, după ce i-au dat să servească băuturi alcoolice tari, prin constrângere fizică și psihică, folosindu-se de imposibilitatea acestuia de a se apăra și de a-și exprima voința, au întreținut cu acesta acte sexuale. A doua zi victima a fugit din acel domiciliu, relatând despre cele întâmplate mamei sale, care a alertat poliția.

Inculpații nu și-au recunoscut vina în comiterea infracțiunii și au pledat nevinovați.

Sentința nu este definitivă, aceasta fiind cu drept de atac în ordine de apel la Curtea de Apel Sud în termen de 15 zile.

Noi fragmente de dronǎ, depistate în extravilanul orașului Taraclia

Noi fragmente de dronǎ au fost depistate acum 20 de minute în extravilanul orașului Taraclia, aproximativ la 2 km de Spitalul raional, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Polițiștii sunt la fața locului pentru securizarea perimetrului, iar experții secției tehnico-explozivǎ a Poliției urmează sǎ examineze complex obiectul.

Părinți revoltați într-o localitate din țară. Copii incluși abuziv în categoria CES
Articolul anterior
Un adolescent care a pierdut un joc video, și-a împușcat mama, fratele și cele două surori, în Pakistan
Articolul următor