Dmitry Shepelev și-a arătat pentru prima oară mezinul. Cu cine seamănă micuțul?

Dmitry Shepelev a arătat pentru prima dată chipul fiului său din cea de-a doua relație. Prezentatorul TV din Rusia și soția sa Ekaterina Tulupova au devenit părinți în primăvara anului 2021. În poza mult așteptată, micuțul privește pe fereastra unei case de la țară.

Fanii lui Shepelev au constatat că Tihon seamănă fratele său, Platon.

mamaplus
mamaplus

Dmitry și Ekaterina îl cresc pe Tihon, în vârstă de nouă luni, pe Platon în vârstă de 8 ani și pe Lada în vârstă de 9 ani, fetița Ekaterinei din căsătoria sa anterioară.

Platon este fiul comun al lui Shepelev și al regretatei artiste Janna Friske, care a pierdut lupta cu cancerul cerebral.

mamaplus
mamaplus

Accident grav în Capitală. Mai multe persoane au ajuns la spital

Un accident în lanț s-a produs în seara zilei de 4 iulie, pe strada Liviu Deleanu din Capitală. Conducătorul unui BMW a pierdut controlul volanului și s-a tamponat în alte doua mașini: o Dacia și o Toyota, scrie TV8.

În rezultatul impactului doua persoane din Dacia au fost preluate de serviciul medical. Potrivit poliției, preventiv, acestea s-au ales cu traume ușoare.

Alte circumstanțe se stabilesc.

Cancelarul Olaf Scholz: Germania susţine România să devină anul acesta membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen

Cancelarul Germaniei Olaf Scholz a afirmat, marţi la Berlin, că ţara sa susţine România pentru a deveni în acest an membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen. Acesta a adăugat că ţara noastră a îndeplinit toate condiţiile tehnice pentru aderare.

Conheça a trajetória de Olaf Scholz e o seu jeito austero de fazer  política, ao estilo de Merkel - Jornal O Globo

„Germania susţine România pentru ca ţara dumneavoastră să devină anul acesta membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen. România a întreprins deja eforturi majore pentru aderarea la spaţiul Schengen şi aceste eforturi trebuie apreciate. Noi ne implicăm cu toată forţa pentru aceasta”, a explicat Olaf Scholz, într-o conferinţă de presă susţinută marţi împreună cu premierul Marcel Ciolacu, cu ocazia vizitei de lucru a şefului Executivului în Germania.

El a explicat că va relua discuţiile privind această aderare la Schengen, iar preşedinţia Consiliului UE deţinută de Spania şi-a propus „să aducă schimbare în acest proces, să îl revigoreze”.

„Aşa cum spunea deja domnul prim-ministru, Germania susţine aderarea României pe deplin şi vom relua această poziţie clar şi în viitor şi în ceea ce priveşte condiţiile de îndeplinit de către România şi Bulgaria. Discutăm cu prietenii şi colegii noştri sceptici din Europa, nu doar în cadrul discuţiilor oficiale, ci şi în discuţii semi-oficiale. Este adevărat că preşedinţia Spaniei şi-a propus să aducă schimbare în acest proces, să îl revigoreze. Nu aş vrea să speculez, însă din punctul meu de vedere şi al viitorului cred că este corect ca România să adere la spaţiul Schengen. Noi toţi, şi reiterez acest lucru, ne dorim ca România să devină membru al spaţiului Schengen. Ţine şi de conceptul echităţii şi al dreptăţii. România şi-a îndeplinit condiţiile tehnice, iar toate rapoartele vorbesc acest limbaj – că România şi-a îndeplinit condiţiile şi obligativităţile tehnice”, a completat Scholz, potrivit News.ro.

Oficialul german a mai precizat că a discutat cu prim-ministrul României despre Summitul NATO de la Vilnius, de săptămâna viitoare, cât şi despre politica de securitate a Flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice.

O pasăre nemaivăzută de peste 60 de ani în Moldova a tranzitat țara noastră

Pasărea Yoruk, o specie rar întâlnită pe continentul european și care nu a mai fost zărită pe teritoriul Republicii Moldova de peste 60 de ani, a trecut prin țara noastră la sfârșitul lunii iunie curent. Informația a fost confirmată, pe 4 iulie, de Societatea pentru Protecția Păsărilor și Naturii (SPPN).

Potrivit Societății, pasărea și-a început călătoria din Turcia, și după ce a vizitat Bulgaria, România și Ucraina, a intrat la noi în țară pentru o scurtă vizită.

„Yörük (în limba turcă însemnând „nomad”) a fost echipat cu un transmițător satelitar încă de când era un pui în cuibul său părintesc din regiunea Konya. Tânărul și-a petrecut iarna în Chad (Africa), după care s-a reîntors acasă în Turcia și de acolo a început să exploreze Europa de Est. Așa se face că după ce a trecut ca glonțul prin Bulgaria, România și Ucraina, acvila de stepă a făcut un ocol și a coborât la noi, pe data de 24 iunie 2023, poposind un pic pe niște câmpuri aflate la intersecția dintre raioanele Florești și Sîngerei”, a comunicat organizația, conform Newsmaker.

SPPN a precizat că după pauza de zbor din Moldova, Yörük a ieșit din țară și și-a continuat călătoria spre est, aflându-se în momentul de față în regiunea Donețk din Ucraina.

Încă o persoană a fost reținută în dosarul terenurilor de la Durlești. Este vorba de o femeie
Articolul anterior
Un bărbat din Strășeni și-a transformat casa în depozit de droguri, acum riscă ani grei de închisoare
Articolul următor