Doar doi oameni mai locuiesc într-un sat din Moldova

Un naș și un fin, doar ei doi au mai rămas să locuiască în satul Frunzești, din raionul Florești. Satul are drumul central asfaltat, telefonie fixă și internet, însă chiar așa a rămas pustiu.

separator
Au ridicat case, au adunat avere, au crescut copii, dar aceștea au plecat cu toții, de altfel, ca și ceilalți consăteni. Nicolai Primocenco, trecut de 60 de ani, își amintește cu nostalgie de vremurile bune când satul era plin de oameni. „Pe acest loc era casa mătușii Valea”, spune bărbatul. Din locuința bătrânei a rămas întreg doar un perete. O imagine pe care o puteți vede mai în toate localitățile rurale din republică.

Cea mai frumoasă casă din Frunzești este cea a lui Nicolai, în care el a trăit aproape un an. După ce a construit-o împreună cu soția după bunul lor plac: cu uși și ferestre frumoase, tapete scumpe, mobilă bună au trecut cu traiul la părinți. Niciunul din cei patru copii ai lor, nu a vrut să rămână stăpân în această gospodărie.Bărbatul privește cu multă durere la casa sa. Îi este frică că ea va avea aceiași soartă ca și celelalte case părăsite din sat. ,,Nu cred să o cumpere cineva. Nu cred, este un sat care moare”.

Copii lor s-au împrăștiat prin lume. ,,Oamenii pleacă, pentru că aici nu este nici gradiniță, nici școală, nici magazin. Nimic nu este. Nu ne asigură cu transport. Noi mergem pe jos sau cu transportul nostru. Mai înainte, aproape în fiecare casă locuiau oameni, dar în ultimii ani, care au murit, care au plecat, care au vândut casa și lumea s-a împrăștiat”, se plânge Larisa Popa, fina lui Nicolai Promocenco.

Finii au și ei o gospodărie mare plină de animale, orătănii și toate cele necesare. Venitul de bază al familiei noastre e din agricultură”, a precizat femeia.

Tot ce le-a rămas ca amintire despre frumoasele vremuri este albumul de fotografii, pe care soții Popa îl răsfoiesc, când îi apucă dorul.

,,Uneori, îmi este frică, or, va veni și rândul nostru. Dacă mai înainte cineva murea, oamenii se adunau, erau gropari, săpau groapa. Acum, noi stăm și ne gândim, dar nouă, cine ne va săpa groapa?”

Printre satele din raionul Florești, care numără mai puțin de o sută de locuitori sunt Frumușica Nouă, Țâra, Mărinești, Stârceni, Rădulenii Noi, Antonovca și Făgădău.

Reportaj video realizat de Nordnews.md

Veste bună pentru moldoveni! Se ieftinește lumina! Noile tarife, aprobate de ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a votat micșorarea tarifului la energia electrică livrată de „Premier Energy”. Astfel, consumatorii casnici din raioanele de Sud și Centru vor achita 2,34 lei/kWh, ceea ce constituie o scădere cu 5 bani, scrie deschide.md.

De menționat că, anterior, reprezentanții „Premier Energy” au solicitat majorarea tarifului până la 2,77 lei/kWh.

O situația similară este și în cazul SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord”. Furnizorul a cerut pentru consumatorii casnici un tarif de 3,01 lei/kWh, comparativ cu 2,88 lei/kWh în prezent. Totuși, ANRE a decis micșorarea tarifului până la 2,84 lei/kWh.

Ultima dată, prețul la lumină a fost modificat în noiembrie 2023.

Precizăm că, tot astăzi, ANRE a aprobat micșorarea tarifului la energia termică.

Un angajat al Ambasadei ruse la Chișinău, declarat persoană indezirabilă pe teritoriul R.Moldova și urmează să părăsească țara

Un angajat al Ambasadei Ruse la Chișinău a fost declarat persona non grata pe teritoriul R. Moldova și urmează să părăsească țara noastră. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Externe, după ce ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Vasnețov, a fost convocat la sediul instituției pentru a-l informa despre decizia în cauză, scrie moldova1.md.

Potrivit MAE, măsura a fost luată drept răspuns la deschiderea de către Rusia a șase secții de votare în regiunea transnistreană.

Ambasadorului i-a fost exprimat protestul în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale din Federația Rusă pe teritoriul regiunii transnistrene a Republicii Moldova contrar poziției autorităților moldovenești. În acest context, ambasadorului Federației Ruse i-a fost înmânată nota prin care un colaborator al Ambasadei a fost declarat persoană indezirabilă (non grata) pe teritoriul Republicii Moldova și urmează să părăsească țara”, se arată în nota informativă.

Amintim că ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat pe 12 martie la Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit instituției, diplomatului rus i-a comunicată poziția privind dezaprobarea deciziei referitoare la deschiderea secțiilor de votare ale Federației Ruse în regiunea transnistreană. La rândul său, Vasnețov, a declarat pentru presă că poziția Chișinăului este „nefondată” și că drepturile cetățenilor ruși din Republica Moldova trebuie respectate.

Menționăm că, în ultimii șase ani, nouă diplomați ruși au fost expulzați din Republica Moldova, urmate de acțiuni similare din partea Moscovei.

Cel mai recent caz a fost înregistrat în aprilie anul trecut, când un diplomat rus a fost expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova pentru comportament necorespunzător.

Se ieftinește căldura în Chișinău și Bălți

Locuitorii municipiilor Chișinău și Bălți vor plăti mai puțin pentru agentul termic. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi micșorarea tarifelor la căldură, dând curs demersurilor depuse de către SA „Termoelectrica” și SA „CET-Nord”, scrie radiomoldova.md.

Potrivit proiectului aprobat de ANRE, în municipiul Chișinău consumatorii deserviți de „Termoelectrica” vor achita 2 138 de lei/Gcal (fără TVA), în comparație cu 2 774 de lei/Gcal în prezent.

Consumatorii din municipiul Bălți, deserviți de CET-Nord, vor achita 2 245 de lei/Gcal (fără TVA), comparativ cu 3 215 lei/Gcal.

Noile tarife vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Profesoara din Suceava, revenită din China: analizele au exclus coronavirusul
Articolul anterior
Moldova ar putea avea autostradă
Articolul următor